Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
notorietate publică. Sunt vicii şi fapte ce provin şi sunt stimulate
de spiritele diavoleşti.
Desigur că dogma rămâne de majoră importanţă pentru acest
al IV-lea Sinod ecumenic, ceea ce nu justifică neluarea în
considerare a altor merite ale acestui Sinod. Printre altele, au
fost reabilitaţi doi valoroşi episcopi, Theodoret din Cir şi Ibos
din Edesa, acuzaţi de a fi adepţii lui Nestorie. Este adevărat că
au fost, un timp, în bune relaţii cu acesta, dar, ca adevăr de
credinţă, s-au declarat fideli celor hotărâte de Sinod, fiind şi ei
pentru condamnarea lui Nestorie. Pe lângă alte hotărâri de ordin
administrativ, important rămâne faptul că acest sinod a formulat
28 de canoane privind norme de cult şi de organizare a vieţii
bisericeşti. De reţinut ultimul canon, cu consecinţe negative,
fiindcă, într-un anumit fel, el reprezintă o deschidere şi o
explicaţie a schismei din 1054.
Chiar la ultima şedinţă, prin canonul 28 s-a confirmat
episcopul de Constantinopol ca ierarh al capitalei, fiind al doilea
în rangul patriarhilor, asigurându-i-se şi jurisdicţia peste 3
dioceze: Tracia, Asia şi Pont. E adevărat că delegaţii Romei n-
au fost prezenţi la ultimele două şedinţe, în care s-au definitivat
canoanele, dar vina le aparţine, căci au fost avizaţi. Justificat, se
bănuieşte că delegaţii Romei, prezidaţi de episcopul Lucian,
cunoscând curentul de opinie, au lipsit intenţionat la ultimele
două şedinţe. Când au venit la ultima şedinţă, nu de lucru, ci
numai de comunicare a hotărârilor canonice, delegaţia Romei a
protestat împotriva canonului 28, pe motiv că ar contraveni
canoanelor Sinodului de la Niceea.
Lucian, episcopul Romei, s-a declarat de acord cu toate
canoanele, exceptând ultimul, ce prevedea ca titularul
Constantinopolului să deţină locul al doilea după Roma,
141