Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
luat importanta hotărâre ca, atât Nestorie, cât şi aliatul său, Ioan
al Antiohiei, precum şi toţi adepţii lor, să fie excomunicaţi.
La şedinţa din 16 iulie 431, Sinodul a luat în considerare
erezii de mai mică importanţă, dar totuşi incomode, iniţiate şi
susţinute de Pelagiu, Celestin şi Iulian de Eclanum. De
menţionat, că aceştia, ca şi mulţi alţii pe care istoria nu-i mai
reţine, îşi au importanţa lor, fiindcă prin ei se împlineşte
viziunea Domnului, că vor apare „mulţi profeţi mincinoşi”.
Sinodul s-a încheiat victorios, cu stabilirea a opt canoane,
printre care şi hotărârea de a combate şi a pedepsi în modul cel
mai crunt orice înstrăinare de credinţa niceoconstantinopolitană.
Împăratul a dat dovadă de înaltă înţelepciune, părăsind
radical cele propovăduite de Nestorie, şi autorizând drept
obligatorii toate hotărârile Sinodului.
Ar fi nedrept să considerăm pe Theodosie al II-lea ca
împărat al culturii numai pentru intervenţiile şi meritele sale
privind viaţa religioasă, cu adevărat creştină, cât timp el a fost
un generos şi devotat susţinător al vieţii culturale, în totalitatea
ei.
În mod deosebit, Theodosie al II-lea este lăudat pentru
înfiinţarea primei universităţi a erei creştine. La 27 februarie
425, împăratul semnează decretul de înfiinţare a Universităţii,
dorind să concureze şi să depăşească Universitatea erei păgâne,
de la Atena.
Fiind o universitate creştină, nu înseamnă că acolo se preda
numai religia. Profesorii erau romani creştini, dar catedrele erau
cele tradiţionale, de filosofie, retorică, lingvistică, morală şi
istorie, la care se adaugă religia consacrată învăţăturilor creştine,
cu accent pe dogmele stabilite în sinoadele ecumenice. De la
sine înţeles că învăţământul, atât ca limbă de predare, cât şi ca
133