Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
eclectism cultural a fost adoptat şi de împărăteasa Evdochia,
care, deşi favoriza mari dascăli eleni, a acceptat şi chiar a
sprijinit popularizarea operelor clasice latine.
Edificaţi asupra profilului „bifrons”, adică cu două feţe, al
culturii bizantine, ceea ce o caracterizează în esenţa sa, nu putem
pierde din vedere Sinodul al III-lea ecumenic, ce s-a putut
realiza prin sprijinul acordat de Theodosie al II-lea. În acest fel
luăm cunoştinţă poate de tot ceea ce este de cea mai mare
importanţă în Imperiul Bizantin şi Bizantinologie, respectiv
că: întemeierea Creştinismului, stabilirea adevărurilor
fundamentale de credinţă prin sinoade şi în mod deosebit
statornicirea şi culminaţia Ortodoxiei, au avut loc în cadrul
şi prin sprijinul nemijlocit al Imperiului Bizantin.
Predispoziţia lui Theodosie al II-lea spre cele spirituale,
implicit în sprijinul vieţii religioase, este recunoscută de
bizantinologul Emilian Popescu, în următorii termeni:
„Theodosie s-a ţinut multă vreme departe de treburile statului,
el fiind înclinat mai mult spre cultură, ştiinţă şi artă. Îşi făcuse o
colecţie de cărţi teologice, se interesa de astronomie şi îşi
petrecea multă vreme scriind şi împodobind manuscrise, de
aceea a şi fost poreclit «caligraful».
El a avut însă noroc de sfătuitori şi dregători capabili, care
fac din domnia lui atât de lungă (408-450) o perioadă plină de
realizări, deşi nu lipsită de mari încercări.” (Popescu, 1996, 66)
Printre marile realizări ale Împăratului Culturii se află şi
Sinodul al III-lea ecumenic din Efes, ce s-a desfăşurat între 22
iunie şi 31 iulie 431. El rămâne de majoră importanţă fiindcă a
intervenit într-un moment critic al evoluţiei Creştinismului şi s-a
încheiat cu hotărâri importante privind marile adevăruri de
credinţă.
129