Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
răsune până în Antiohia - în piaţa publică - eleganţa unei
retorici inspirată din Homer, a cărui factură a imitat-o în
poeziile sale.
Şcoala de la Constantinopol a fost o ctitorie de stat, datorită
aceluiaşi Theodosie, soţul Atenaidei-Evdochia, care va trebui
recunoscută, deci, ca iniţiatoare a ei. Latina şi greaca îşi
împărţeau în mod egal catedrele, ai căror titulari erau plătiţi
din tezaurul statului şi se integrau în lumea oficială, cu o
structură atât de perfect ierarhizată: au fost zece magiştri de
gramatică şi tot atâţia magiştrii greci. Dar faţă de numai trei
profesori de oratorie romană, existau cinci sofişti aparţinând
lumii elene. Această şcoală care le va întrece pe cele din
celelalte capitale ale ortodoxiei, a numărat printre profesorii săi
pe preotul Thermistius, care însoţeşte frazele sale de atâta
adevăr istoric, şi al cărui loc în dezvoltarea finală a gândirii
este remarcabil, pe sofistul Troilu, pe profesorii lui Socrate,
istoricul bisericii, Helladios şi Ammonios.” (Iorga, 1974)
Am remarcat, prin sublinieri, elementele ce ilustrează
prezenţa vie a limbii greceşti şi a celei latine, ca şi a unor
personalităţi reprezentative ale elenismului şi ale latinismului,
convieţuind şi desfăşurându-se în paralel, sub protecţia familiei
imperiale.
Alte amănunte: „Alături de şcoala latină, la Constantinopol
înfloresc şcolile greceşti… O clasă intelectuală greacă începuse
să se formeze în epoca lui Theodosie cel Mare. Îl vedem pe
acesta cinstind cu un titlu pe grămăticii greci, Helladios şi
Syrianos, alături de aceştia grămăticul latin se numeşte Teofil,
un jurisconsult poartă numele de Leonte; nu sunt decât doi
sofişti latini, Martin şi Maxim… Această grecitate, atât de
riguroasă, radiază până departe, în Apus.” (Iorga, 1974)
127