Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
un mod legitim, fiindcă exista în popor o credinţă de schimbare,
corespunzătoare unor exigenţe şi dorinţe noi, dovedindu-se o
evoluţie în mentalitatea oamenilor. Astfel, cele două importante
decizii ale lui Constantin de a muta capitala de la Roma la
Constantinopol şi legiferarea creştinismului au fost două acte
corespunzătoare cerinţelor epocii.
Bizantinologul rus menţionează opinia celebrului istoric
german, Jacob Burckhardt, autor al unei opere fundamentale
asupra vieţii lui Constantin cel Mare, considerându-l om de
geniu, încât nu datorită credinţei de creştinism a legalizat
Creştinismul, ci datorită faptului că îşi dădea seama de evoluţia
existentă în conştiinţa maselor populare.
În sprijinul aceleiaşi opinii, din partea istoricului german
Adolf Harnack, reţine interesanta apreciere: „Forţa numerică şi
influenţa reală nu erau pretutindeni aceleaşi: o minoritate poate
avea o mare influenţă dacă ea se sprijină pe clase diriguitoare,
în timp ce majoritatea obţine puţine succese dacă ea este
alcătuită din categorii inferioare ale societăţii, sau mari, din
populaţia rurală. Creştinismul a fost o religie urbană, cu cât
era oraşul mai mare, cu atât era mai mare numărul creştinilor.
Acesta a fost un avantaj de mare importanţă.” (Harnack, 1906,
15)
Luăm cunoştinţă de aspecte noi ale creştinismului din
secolul al IV-lea, adică în faza de început, ca fiind însuşit mai
ales de populaţiile urbane, într-adevăr cercetate de Sfinţii
Apostoli în munca lor de propovăduire, în timp ce mediul rural,
neinformat şi tradiţional, îşi continua viaţa în mentalitatea
păgână. În această situaţie, Creştinismul era numeric în
inferioritate, şi totuşi, Constantin a fost de partea celor puţini,
dar dinamici, chiar înainte ca el să fi aderat la Creştinism,
dovedind după opinia istoricului Harnack a fi fost „un politician
119