Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
conflictul lui Theodosie cu episcopul Ambrosius din Milan,
credincios fidel, dar cu pretenţia autonomiei, protestând
împotriva unei represalii a populaţiei ordonată de împărat, ca şi
de dărâmarea sinagogilor evreieşti, pe care episcopul le
considera în drept de a fi respectate.
Recunoscând ca justificate şi întemeiate dogmatic toate
măsurile lui Theodosie împotriva ereticilor, ca şi împotriva
celorlalte religii, păgânii şi mozaicii, nu putem pierde din vedere
faptul că rezultatele lor au fost negative, deoarece episcopii
potrivnici au câştigat popularitate şi, dacă într-adevăr s-a obţinut
o diminuare a păgânismului şi a mozaismului, în ceea ce
priveşte sectele creştine, acestea au devenit mai active şi mai
dăunătoare cuvenitei vieţi paşnice a comunităţilor creştine.
Găsim multă asemănare cu ceea ce se petrece în zilele noastre,
ceea ce ne sugerează anumite învăţăminte, respectiv: dacă nu se
găsesc metode noi de împăcare între opiniile creştine, măcar să
nu se mai repete greşelile trecutului.
Theodosie I mai este de actualitate, îndeosebi pentru ţara
noastră, prin asocierea politicului cu religiosul, până la
contopire, ceea ce înseamnă nivel maxim de aliere al celor doi
factori majori ai societăţii umane, după cum rezultă din
următoarea apreciere a lui Nicolae Iorga: „Abia după
alunecarea spre arianism a fiilor Bisericii şi după lunga
înstrăinare de ea, s-a revenit, sub Theodosie, la un acord
durabil între cele două puteri. Învingătorul goţilor şi
pacificatorul imperiului a admis ca magistraţi şi diriguitori ai
conştiinţei sale, pe capii unui cler care era al său, dar nu şi ai
sufletului său. Cu bună dreptate a fost calificată opera sa
religioasă drept crearea statului ortodox. Biserica l-a răsplătit
pentru aceasta, dacă nu aşezându-l la dreapta lui Constantin, ca
un sfânt, cel puţin integrându-l în tradiţia sa istorică, în seria de
111