Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
o victorie completă a fost în lupta pe care a dus-o împotriva
păgânismului.” (Bănescu, 1971, 31)
De reţinut că Theodosie cel Mare a luat crunte măsuri atât
contra vechii religii păgâne, cât şi a sectelor creştine. Dacă
efectul pozitiv s-a obţinut contra păgânismului politeist cu grave
practici criminale faţă de sclavii ce constituiau majoritatea
populaţiei, de netăgăduit şi de regretat este că, în ciuda tuturor
persecuţiilor ereticilor, ereziile au mai durat câtva timp, unele
reminiscenţe resimţindu-se şi astăzi, prin sutele de formaţii
pretins creştine, dar rătăcite din punct de vedere dogmatic.
O dată mai mult, ne convingem că, prin Bizantinologie,
respectiv istoria Imperiului Bizantin, parcurgem şi luăm
cunoştinţă în egală măsură de istoria Creştinismului. Astfel, la
instaurarea ca împărat a lui Theodosie, în 379, deşi era la o
jumătate de veac după Niceea, situaţia Creştinismului era
confuză. Împăratul însuşi nu se botezase, şi o mare parte a
populaţiei oscila între păgânism şi creştinism. În cele din urmă
convins de superioritatea acestuia, s-a botezat ca să dea
exemplu, apoi a decretat Creştinismul drept unică religie de stat
prin edictul imperial din 391. A prevăzut măsuri severe şi
persecuţii împotriva celor ce nu se supun credinţei creştine, ca şi
împotriva ereticilor, precum Edictul de la Thessalonic din 380
de interzicere a arianismului.
De la sine înţeles, ca fideli Bisericii noastre Ortodoxe,
rămânem în admiraţie faţă de Theodosie în ceea ce priveşte
apărarea şi promovarea dreptei credinţe, dar, în acelaşi timp, se
impune a lua în considerare şi acţiunile lui cu efect negativ.
Rezultă foarte clar că religia nu se poate impune prin forţă.
Decretarea uneia dintre religii ca religie de stat, fără a ţine
cont de situaţia existentă, respectiv de comunităţi religioase cu
efective sporite, duce la eşecuri. Exemplu ilustru a fost
110