Afi?eaz? documentul PDF

Afi?eaz? documentul PDF Afi?eaz? documentul PDF

greenstone.bjc.ro
from greenstone.bjc.ro More from this publisher
01.01.2015 Views

Ioan Octavian RUDEANU organizată, adică bisericească. Cercetând viaţa împăratului Constantin cel Mare, sub latura sa religioasă, vom obţine o schiţă istorică a primei etape de afirmare a Creştinismului intrat în legalitate, cu drepturile de liberă afirmare. După cum bine ştim, Eusebiu de Cezareea este cel mai cuprinzător şi mai valoros istoric al celebrului împărat, încât opera lui o luăm drept izvor şi bază de documentare şi comentare a celor ce urmează. (Eusebiu de Cezareea, 1991) Interesant şi chiar impresionant este faptul că avem o referinţă în care Constantin apare ca un predestinat al lui Dumnezeu, de a se comporta ca un autentic creştin şi de a fi binecuvântat, ca o autoritate şi un prestigiu de erou deschizător al erei creştine, întrucât: „Lumea toată recunoştea cu un singur glas că, prin harul lui Dumnezeu, Constantin era omul menit să reverse Lumina binelui asupra tuturor. De asemenea, pretutindeni a fost publicat un rescript imperial, care reda celor ce fuseseră lipsiţi de acesta, dreptul de a se bucura de bunurile lor, iar pe cei surghiuniţi în chip samavolnic îi rechema la vetrele lor, făcând să cadă lanţurile şi scăpând de primejdie şi de spaimă pe tot omul care avusese astfel de suferit de pe urma cruzimii tiranului.” (Eusebiu de Cezareea, 1991, 82) În momentul istoric în care imperiul se afla sub alternativa de a stărui în păgânismul asupritor sau de a păşi spre creştinismul mântuitor, tot Constantin a apărut ca trimis al lui Dumnezeu şi, stăpânit de dragoste divină faţă de om, s-a decis după cum urmează: „Când şi-a dat seama că grozăviile care îi ajungeau la ureche întreceau puterea de îndurare a omului, a cumpănit îndelung; dar cum înnăscuta-i dragoste de oameni se împletea la el cu străşnicia, a sărit întru apărarea oropsiţilor, cugetând că scăparea unei atât de mari mulţimi de oameni, cu preţul înlăturării unuia singur, nu putea fi socotită decât o 98

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu cauză sfântă, pusă sub semnul evlaviei.” (Eusebiu de Cezareea, 1991, 94) Este deplin evident faptul că, împăratul Constantin a avut un suflet autentic creştin, înainte de a se boteza, chemat de Dumnezeu la misiunea divină, asemenea Sfântului Apostol Pavel. Pe calea conştiinţei şi a gândurilor sale, inspirate de Dumnezeu, Constantin a depăşit cele pământeşti. El nu a mai ţinut cont că Liciniu i-a fost aliat şi că îi era cumnat, din momentul în care păstra concepţia păgână de viaţă şi asuprea supuşii. Prin credinţă, el dobândeşte o înaltă conştiinţă socială, dominată de năzuinţe înălţătoare în interesul semenilor, cărora le poartă o frăţească dragoste. O scrisoare adresată provinciilor este edificatoare prin textele ce urmează. Interesantă este rugăciunea: „Ţie, Dumnezeule Prea Înalt, mă rog eu astăzi; fii bun şi îngăduitor cu făpturile Tale din ţinuturile Răsăritului; locuitorilor din provincii (care, vreme atât de îndelungată, au suferit de pe urma împilărilor) dă-le prin mine, slujitorul Tău - tuturor tămăduire! Nu fără temei. Îţi cer cu aceasta - o, Stăpîne a toate, Dumnezeu sfânt - căci sub îndrumarea Ta am început eu, şi am săvârşit a lucra pentru izbăvirea oamenilor.” (Eusebiu de Cezareea, 1991, 113) De la provincie, trece la un nivel universal, specific Creştinismului: „Spre binele întregii lumi şi în folosul întregii omeniri, aş vrea ca poporul tău să aibă parte de linişte şi să rămână la adăpostul dezbinărilor. Fie pacea şi liniştea celor credincioşi şi cu cei aflaţi în rătăcire.” (Eusebiu de Cezareea, 1991, 114) Cum se realizează această pace, se prevede în spiritul fidel al Evangheliei, presupunând iubirea de aproape: „Nimeni să nu facă altuia rău întru ceva de care se va fi încredinţat el însuşi că 99

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu<br />

cauză sfântă, pusă sub semnul evlaviei.” (Eusebiu de Cezareea,<br />

1991, 94)<br />

Este deplin evident faptul că, împăratul Constantin a avut un<br />

suflet autentic creştin, înainte de a se boteza, chemat de<br />

Dumnezeu la misiunea divină, asemenea Sfântului Apostol<br />

Pavel. Pe calea conştiinţei şi a gândurilor sale, inspirate de<br />

Dumnezeu, Constantin a depăşit cele pământeşti. El nu a mai<br />

ţinut cont că Liciniu i-a fost aliat şi că îi era cumnat, din<br />

momentul în care păstra concepţia păgână de viaţă şi asuprea<br />

supuşii. Prin credinţă, el dobândeşte o înaltă conştiinţă socială,<br />

dominată de năzuinţe înălţătoare în interesul semenilor, cărora le<br />

poartă o frăţească dragoste.<br />

O scrisoare adresată provinciilor este edificatoare prin<br />

textele ce urm<strong>eaz</strong>ă. Interesantă este rugăciunea: „Ţie,<br />

Dumnezeule Prea Înalt, mă rog eu astăzi; fii bun şi îngăduitor<br />

cu făpturile Tale din ţinuturile Răsăritului; locuitorilor din<br />

provincii (care, vreme atât de îndelungată, au suferit de pe<br />

urma împilărilor) dă-le prin mine, slujitorul Tău - tuturor<br />

tămăduire! Nu fără temei. Îţi cer cu aceasta - o, Stăpîne a toate,<br />

Dumnezeu sfânt - căci sub îndrumarea Ta am început eu, şi am<br />

săvârşit a lucra pentru izbăvirea oamenilor.” (Eusebiu de<br />

Cezareea, 1991, 113)<br />

De la provincie, trece la un nivel universal, specific<br />

Creştinismului: „Spre binele întregii lumi şi în folosul întregii<br />

omeniri, aş vrea ca poporul tău să aibă parte de linişte şi să<br />

rămână la adăpostul dezbinărilor. Fie pacea şi liniştea celor<br />

credincioşi şi cu cei aflaţi în rătăcire.” (Eusebiu de Cezareea,<br />

1991, 114)<br />

Cum se realiz<strong>eaz</strong>ă această pace, se prevede în spiritul fidel<br />

al Evangheliei, presupunând iubirea de aproape: „Nimeni să nu<br />

facă altuia rău întru ceva de care se va fi încredinţat el însuşi că<br />

99

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!