Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
cauză sfântă, pusă sub semnul evlaviei.” (Eusebiu de Cezareea,
1991, 94)
Este deplin evident faptul că, împăratul Constantin a avut un
suflet autentic creştin, înainte de a se boteza, chemat de
Dumnezeu la misiunea divină, asemenea Sfântului Apostol
Pavel. Pe calea conştiinţei şi a gândurilor sale, inspirate de
Dumnezeu, Constantin a depăşit cele pământeşti. El nu a mai
ţinut cont că Liciniu i-a fost aliat şi că îi era cumnat, din
momentul în care păstra concepţia păgână de viaţă şi asuprea
supuşii. Prin credinţă, el dobândeşte o înaltă conştiinţă socială,
dominată de năzuinţe înălţătoare în interesul semenilor, cărora le
poartă o frăţească dragoste.
O scrisoare adresată provinciilor este edificatoare prin
textele ce urmează. Interesantă este rugăciunea: „Ţie,
Dumnezeule Prea Înalt, mă rog eu astăzi; fii bun şi îngăduitor
cu făpturile Tale din ţinuturile Răsăritului; locuitorilor din
provincii (care, vreme atât de îndelungată, au suferit de pe
urma împilărilor) dă-le prin mine, slujitorul Tău - tuturor
tămăduire! Nu fără temei. Îţi cer cu aceasta - o, Stăpîne a toate,
Dumnezeu sfânt - căci sub îndrumarea Ta am început eu, şi am
săvârşit a lucra pentru izbăvirea oamenilor.” (Eusebiu de
Cezareea, 1991, 113)
De la provincie, trece la un nivel universal, specific
Creştinismului: „Spre binele întregii lumi şi în folosul întregii
omeniri, aş vrea ca poporul tău să aibă parte de linişte şi să
rămână la adăpostul dezbinărilor. Fie pacea şi liniştea celor
credincioşi şi cu cei aflaţi în rătăcire.” (Eusebiu de Cezareea,
1991, 114)
Cum se realizează această pace, se prevede în spiritul fidel
al Evangheliei, presupunând iubirea de aproape: „Nimeni să nu
facă altuia rău întru ceva de care se va fi încredinţat el însuşi că
99