Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
organizată, adică bisericească. Cercetând viaţa împăratului
Constantin cel Mare, sub latura sa religioasă, vom obţine o
schiţă istorică a primei etape de afirmare a Creştinismului intrat
în legalitate, cu drepturile de liberă afirmare.
După cum bine ştim, Eusebiu de Cezareea este cel mai
cuprinzător şi mai valoros istoric al celebrului împărat, încât
opera lui o luăm drept izvor şi bază de documentare şi
comentare a celor ce urmează. (Eusebiu de Cezareea, 1991)
Interesant şi chiar impresionant este faptul că avem o
referinţă în care Constantin apare ca un predestinat al lui
Dumnezeu, de a se comporta ca un autentic creştin şi de a fi
binecuvântat, ca o autoritate şi un prestigiu de erou deschizător
al erei creştine, întrucât: „Lumea toată recunoştea cu un singur
glas că, prin harul lui Dumnezeu, Constantin era omul menit să
reverse Lumina binelui asupra tuturor. De asemenea,
pretutindeni a fost publicat un rescript imperial, care reda celor
ce fuseseră lipsiţi de acesta, dreptul de a se bucura de bunurile
lor, iar pe cei surghiuniţi în chip samavolnic îi rechema la
vetrele lor, făcând să cadă lanţurile şi scăpând de primejdie şi
de spaimă pe tot omul care avusese astfel de suferit de pe urma
cruzimii tiranului.” (Eusebiu de Cezareea, 1991, 82)
În momentul istoric în care imperiul se afla sub alternativa
de a stărui în păgânismul asupritor sau de a păşi spre
creştinismul mântuitor, tot Constantin a apărut ca trimis al lui
Dumnezeu şi, stăpânit de dragoste divină faţă de om, s-a decis
după cum urmează: „Când şi-a dat seama că grozăviile care îi
ajungeau la ureche întreceau puterea de îndurare a omului, a
cumpănit îndelung; dar cum înnăscuta-i dragoste de oameni se
împletea la el cu străşnicia, a sărit întru apărarea oropsiţilor,
cugetând că scăparea unei atât de mari mulţimi de oameni, cu
preţul înlăturării unuia singur, nu putea fi socotită decât o
98