L-am luat Mântuitor al meu!

Credem că Dumnezeu care a făcut toate
lucrurile, a pregătit şi o posibilitate de mângâiere, în
Domnul Isus, pentru a veni în sprijinul copiilor Săi
încercaţi, iar Sfânta Scriptură ne ajută să cunoaştem
modul în care primim astfel de mângâieri.
Din Sfânta Scriptură aflăm că Cel dintâi
care ne poate da mângâiere este însuşi Dumnezeu.
Apostolul Pavel în 2 Corinteni 1.3-4 ne
spune: „Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus
Hristos, părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei
mângâieri, ne mângâie în toate necazurile noastre".
Deci, avem făgăduinţa minunată că
Dumnezeu este alături de noi în necazuri şi suferinţe,
ne mângâie prin mijloacele sale şi nu ne lasă
niciodată să ne pierdem nădejdea.
în aceeaşi epistolă şi acelaşi capitol ni
se spune că şi Domnul Isus
participă la mângâierea noastră
când suntem încercaţi. Chiar
suferinţele sunt îngăduite ca să
avem parte de mângâieri după
aceea.
în consecinţă, necazurile
şi suferinţele sunt trimise pentru ca
să fim mângâiaţi, şi pentru ca la
rândul nostru, să învăţăm cum să
mângâiem pe fraţii noştri care trec
pe unde am trecut noi mai înainte.
Duhul Sfânt care este
pus la îndemâna noastră poartă
numele de Mângâietor şi, prin
urmare, misiunea Lui este să ne
mângâie. El are menirea să ne
aducă aminte de cuvintele lui
Dumnezeu potrivite situaţiei prin
care trecem, cuvinte care ne ajută,
şi ne mângâie, şi ne îmbărbătează.
Mângâiere putem primi * şi
din citirea Sfintelor Scripturi.
în epistola către Romani • apostolul Pavel
spune: „Tot ceea ce a fost scris mai înainte, a fost
scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin
răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau
Scripturile, să avem nădejde" (Romani 15.4).
Ştim din propria experienţă ce mult bine
ne^a făcut citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi câtă
mângâiere am primit în situaţiile grele prin care am
trecut. Despre mama lui Moody se spune că, rămasă
văduvă cu 9 copii, a căzut într-o stare de deznădejde,
pe care a depăşit-o îngenunchind şi rugându-se
Domnului cu multe lacrimi. Când a deschis Biblia, a
citit versetul din leremia 49.11 unde se spune: „Lasă
pe orfanii tăi! Eu îi voi ţinea în viaţă, şi văduvele tale
să se încreadă în Mine". Citirea acestui verset i-a
umplut inima de mângâiere, s-a încredinţat în mâinile
lui Dumnezeu, şi
El a ajutat-o să-şi crească copiii şi chiar să ajungă
mari lucrători în câmpul Evangheliei.
Mângâieri dau şi mamele. Lucrul acesta îl
cunoaştem din viaţa de familie, dar îl arată şi
Cuvântul lui Dumnezeu. în cartea proorocului Isaia
66.13 citim: „Cum mângâie pe cineva mamă-sa, aşa
vă voi mângâia Eu; da, veţi fi mângâiaţi în Ierusalim!"
Ce mult face mângâierea unei mame! în adunări
avem nevoie de mame spirituale care să mângâie pe
fraţii încercaţi.
Mângâieri îşi pot da şi credincioşii unii
altora. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Mângâiaţi-vă
unii pe alţii" (1 Tesaloniceni 4.17).
Considerăm că fiecare credincios, ca mădular al
Bisericii Domnului Isus, poate şi trebuie să mângâie
pe fraţii care trec
prin încercări. în 2 Corinteni 1.5,6
ni se spune că suntem mângâiaţi
în încercările noastre, ca să
putem mângâia la rândul nostru
pe cei care trec prin aceleaşi
suferinţe ca şi noi.
După ce a înviat pe
Eutih, Pavel l-a adus în adunare
unde predica şi lucrul acesta a
însemnat o mare mângâiere pentru
toţi fraţii.
După ce au fost eliberaţi
din închisoarea din Filipi, Pavel şi
Sila au intrat în casa Lidiei şi au
mângâiat pe fraţi (Faptele
Apostolilor 16.40).
Aflat în temniţă apostolul
Pavel a primit un dar de la fraţii
din Filipi şi aceasta a fost un prilej
de mare bucurie şi mângâiere
pentru el, avînd în vedere că
trecea prin mari lipsuri (Filipeni
4.14). De asemenea, el
a fost mângâiat atunci când Tit a
venit bucuros din Corint, pentru că acesta i-a povestit
de primirea bună pe care i-au făcut-o fraţii credincioşi
(2 Corinteni 7.7). Unii creştini din Colose au fost
numiţi oameni de mângâiere de către apostolul Pavel
(Coloseni 4.11).
Ca credincioşi, ne bucurăm că Dumnezeu
ne mângâie inimile şi ne întăreşte în orice lucru şi
cuvânt bun, şi că ne-a dat prin tiarur'Său o mângâiere
veşnică (2 Tesaloniceni 2.16,17).
Dorim ca bunul Dumnezeu să mângâie pe
toţi copiii Lui cu harul Său, ca să nu se întristeze sau
să cadă de oboseală atunci când trec prin felurite
încercări, iar la rândul lor fraţii încercaţi să poată
mângâia pe cei ce trec prin situaţii asemănătoare,
pentru ca astfel să încheiem cu bine călătoria pe
pământ şi să ajungem cu toţii acasă
la Domnul.