L-am luat Mântuitor al meu!

faţa ta alţii să fie lăudaţi. Cineva laudă copiii bine crescuţi ai doamnei
A. Ce zice îndată doamna B - "O, să fi văzut de curând pe aceşti
copii! Eu am avut cu total altă impresie decât dumneata!" Sau altfel:
doamna C este recomandată şi recunoscută ca o bună gospodină. Dar
lucrul acesta nu poate să-1 sufere doamna D şi ea zice: "Aşa crezi
dumneata Ei bine, trebuie să-ţi spun..." Şi urmează apoi o judecată
cât se poate de aspră. Pizmaşul nu poate să sufere ca altul să fie lăudat,
ci ar vrea ca numai el să existe pe lume. Ah, greşeli peste greşeli! Cine
gândeşte astfel nu se cunoaşte de loc pe sine însuşi. Cine însă se vede pe
sine în lumina lui Dumnezeu, trebuie să-şi recunoască greşelile şi să se
roage, cerând iertare.
_ g
Dar zgârcenia Nu mai există oare zgârcenie între cei
credincioşi O, câţi au rămas în lanţuri în această privinţă, cu toate că ei
ştiu bine că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor!
Dar în ceea ce priveşte grija de a strânge legătura noastră cu Dumnezeu, cum stăm Cum stăm cu
citirea Bibliei şi cu rugăciunea Nu este oare şi aici multă neglijenţă şi nu se fac multe greşeli Cât de
desconsiderat este Cuvântai lui Dumnezeu! N-ai vreme pentru Cuvânt, iar pentru rugăciune abia dacă-ţi mai
faci timp; pentru a sta de vorbă cu vecinul, pentru a citi ziarul şi pentru alte mărunţişuri ai suficient timp, dar
pentru citirea Bibliei şi pentru rugăciune, nu, eşti prea ocupat.
Greşeli peste greşeli! Gândindu-ne la toate acestea, trebuie să ne îmbrăcăm ca Daniel, în sac şi în
cenuşă, şi să mărturisim: "Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de
la poruncile şi orânduirile Tale. N-am ascultat pe robii Tăi, proorocii, care au vorbit în Numele Tău,
împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţiilor noştri şi către tot poporul ţării. Tu, Doamne, eşti drept, iar
nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine" (Daniel 9.5-7). De aceea, să ne smerim şi să mărturisim
Domnului greşelile noastre. Orice dezvinovăţire n-are nici un preţ înaintea lui Dumnezeu. Am păcătuit. A
lipsit iubirea. Am fost mândri, pizmaşi, răi, trufaşi, nervoşi, zgârciţi. N-am făcut cinste Domnului cu felul
nostru da a fi şi cu purtarea noastră. Avem motive să ne fie ruşine, când privim la noi înşine şi la Adunarea
Domnului, şi de aceea este drept să spunem înaintea Tatălui: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre!" ••' ■
Această cerere mai cupinde alte cuvinte şi tocmai acele cuvinte fac din ea o cerere primejdioasă. La
Luca 11.4 o găsim formulată aşa: "fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator", iar în Matei 6.12: "precum şi noi
iertăm greşiţilor noştri".
Cine rosteşte deci aceste cuvinte, se roagă ca Dumnezeu să-1 ierte pe el, aşa cum şi el iartă pe toţi
cei ce i-au greşit cu ceva. Cât de serios este lucrul acesta, vedem în pilda cu robul nemilostiv, de la Matei
18.21-35. Acolo citim: "Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: «Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu,
când va păcătui împotriva mea Până la şapte ori»"
Noi suntem tentaţi să ne uităm la Petru cu un zâmbet de compătimire. Ştim că Mântuitorul i-a
răspuns: "Nu de şapte ori, ci de şaptezeci de ori câte şapte". De aceea ni se pare că Petru se arată aici
nepriceput, când zice: "este destul de şapte ori" Dar avem noi în adevăr motiv să ne ridicăm mai presus decât
Petru Am ajuns noi în adevăr să iertăm de şapte ori pe un frate Mă îndoiesc.
închipuieşte-ţi că ai fi într-o adunare şi cineva care stă lângă tine se scoală în timpul predicii şi iese
afară. Când să iasă, te calcă pe picioare. Nu zici nimic. Nu-i iei în nume de rău. După ce s-a întors şi s-a
aşezat la locul lui, iar i-a venit să iasă afară şi iar te-a călcat pe picioare. Oare acum, a doua oară, n-ai să-i zici
nimic Hotărât că-1 vei vei face atent: "Ia seama, te rog, cum calci!" Dacă acelaşi lucru se petrece şi a treia
oară, mă tem că de astă dată ai să fii şi mai supărat şi ai să zici: "Dar ce ai de nu mai stai la un loc Este prea
de tot ceea ce faci!" Ai suporta cu calm să te deranjeze de şapte ori Eu cred că nu.
A ierta până la şapte ori este lucru mare. Şi totuşi, nu este de ajuns, pentru că Domnul Isus îi
răspunde lui Petru: "Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte". Asta nu înseamnă de
patru sute nouăzeci de ori, ci mereu.