L-am luat MÃ¢ntuitor al meu!

More documents

Recommendations

Info

în vara anului 1913, am absolvit şcoala primară din sat (cinci clase). Tata, văzând că am înclinare spre cântarea bisericească şi că deprinsesem bine săvârşirea slujbelor religioase, s-a gândit să mă pregătească în vederea preoţirii mele la Pucioasa, în locul dânsului; de aceea s-a hotărât să mă dea la seminar. în septembrie 1913, am avut concurs de admitere la seminariile "Nifon " şi "Central" dinBuCureşd. La examenul'de admitere am fost remarcat de profesorul Po-pescu -Pasarea pentru că am cântat frumos. La "Nifon" am reuşit solvent, iar la "Central" bursier. M-am dus la "Central", cu toate că la "Nifon " aveam doi fraţi: pe Corneliu în clasa a treia şi pe Tudorica în clasa a opta. Mai târziu mi-a părut rău că n-am rămas la "Nifon ": tânjeam de dor după fraţii mei. La două trei săptămâni după începerea cursurilor, într-o zi am fost examinat la limba germană de profesorul Al. Vintu. M-a întrebat cum se zice silitor pe nemţeşte. I-am răspuns: „fleissig". Cerându-mi însă să scriu cuvântul pe tablă, am scris întâi „fleisig şi apoi„flessig ". Treci în genunchi, pasăre nenorocită", m- a înfruntat profesorul. Tare mâhnit am fost de acest insucces şi am plâns mult. Nu ştiam cum să fac să-mi îndrept nota. Mi-aduc aminte că am apelat atunci la ajutorul lui Dumnezeu: m-am rugat fierbinte dintr-o nevoie adâncă. (Nu ştiu să mă mai fi rugat până atunci dintr-o nevoie mai mult simţită). Şi am fost ajutat. Dintre obiectele de învăţământ îmi plăceau geografia, muzica şi limbile străine (germana, latina, greaca). Cam din clasa a treia am început să învăţ singur şi limba franceză, căci la seminarul "Central" această limbă nu figura printre obiectele de învăţământ, îmi plăcea mult să citesc literatură. în clasa a treia am citit, între altele, câteva roma-\ ne ale lui Rădulescu-Niger, cărţi care m-au impresiont mult. Clasa a patra am luat-o la Iaşi, la seminarul de acolo, ca pregătit în particular (aceasta a fost în 1917, când mă găseam refugiat în Moldova din cauza războiului), Profesorii s-au arătat indulgenţi faţă de noi, elevii refugiaţi. Clasa a cincea am absolvit-o la Bucureşti, la seminarul "Central", tot ca pregătit în particular, după ce mă înapoiasem din refugiu. Clasa a şasea am învăţat-o la seminarul "Central": cursurile au durat doar câteva luni, căci începuseră târziu. Clasele a şaptea şi a opta au avut durata normală şi au fost urmate tot la seminarul "Central". Cât timp am fost elev la seminar, nici un profesor, nici un preot, nici un pedagog nu s-a străduit să ne facă să-L cunoaştem pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. Lipsa aceasta se datora - cred - faptului că nici ei nu cunoşteau din experienţă proprie salvarea prin Mântuitorul Hristos. A existat totuşi o excepţie, pe care o voi aminti puţin mai departe. în fiecare duminică sau zi de sărbătoare eram duşi la biserică în capela seminarului, să asistăm la slujba religioasă, care mi se părea lungă, obositoare. în săptămâna mare de la începutul postului Paştelui cursurile erau suspendate, iar noi,
elevii, participam la slujbele religioase, care parcă nu se mai sfârşeau. Ca să nu mă plictisesc, într-o astfel de săptămână am citit Evanghelia după Ioan, în timpul slujbei, căci ni se da voie; mi-a plăcut, deoarece prin această lectură mi s-a dat posibilitatea să respir un aer moral ales; totuşi, neavând pe cineva care să mă îndrume în a pricepe adevărul mântuirii, cu mare lucru nu m-am ales din această lectură. La seminar învăţam multe lucruri despre Biblie, dar Biblia însăşi n-o citeam; excepţie: întâmplarea istorisită mai sus. Când eram în clasa a opta a ţinut câteva predici în capela seminarului pedagogul Gheorghe Cornilescu, care era student la litere şi teologie. El cunoscuse şi primise adevărul Evangheliei în timpul războiului 1917-1918 în Moldova. Colegii mei vorbeau despre aceste predici ca despre ceva deosebit. Eu însă n-am ascultat nici una din ele, deoarece duminica mă duceam în oraş: cântam în corul bisericii Kalin-derul, dirijat de profesorul meu de muzică bisericească, Popescu - Pasarea. Tot pe când eram în clasa a opta, într-una din orele de curs, profesorul nostru de exegeză a Noului Testament, arhimandritul Scriban, mi-a spus că la biserica Cuibul cu Barză e un preot, care, prin predicile lui a izbutit să atragă mulţi ascultători. Aceasta era în anul 1921. Mă gândesc că aceste cuvinte ale profesorului Scriban erau - poate fără ca el să-şi fi dat bine seama *r ca un deget care, în bezna atmosferei de la seminar, arăta spre o lumină ce înceg puse să lumineze. Cu cât înaintam în vârstă, cu atât deveneam mai lumesc, deşi primisem educaţie religioasă. în vacanţă jucam cărţi pe bani (poker mai ales), biliard, table, popice; mă duceam la baluri, la nunţi, la petreceri; nu-mi erau străine nici unele păcate, despre care nu poţi vorbi fără înconjur. Cu toate acestea urma să mă fac preot la Pucioasa ca să îndeplinesc dorinţa tatălui meu. Mă gândeam ca, după îmbrăcarea hainei preoţeşti, să-mi corectez purtarea. Totuşi cugetam că la mine acasă voi putea să-mi permit unele petreceri, care ar fi fost nepotrivite în văzul tuturor. Dacă mă uit în urmă, să văd ce atitudine aveam eu faţă de credinţă în ultimele clase de seminar, pot să precizez următoarele: admiteam existenţa lui Dumnezeu, dar nu-mi batem capul cu lucrurile de dincolo; eramjfc admiraţia moralei Evangheliei şi vedeam ¡8*+ propovăduirea ei o acţiune folositoare. în discuţiile cu colegii, unii îşi arătau pe faţă convingerile lor ateiste. Mi-aduc aminte că într-o astfel de discuţie eu am spus următoarele cuvinte: "O să mă fac preot şi-o să propag învăţătura Evangheliei, dar aceasta nu pentru că ar exista rai sau iad; nu, ci pentru frumuseţea şi înălţimea moralei respective". .Cât de departe eram de adevărata credinţă ! Păstrez o bună amintire despre următorii profesori care mi-au impus, fie prin atitudinea lor morală, fie prin cunoştinţele lor, fie prin metodele şi procedeele lor în predarea materiei: Radu Dobrescu, la matematică, D. Teodorescu şi Popescu-Pasarea la muzică, I. Scurtu la germană, Cezar Papacostea la latină şi greacă. Dintre colegii de clasă, cei mai apropiaţi de mine au fost: Ion Maşala, care a devenit profesor de latină şi Marin Diaconescu, care s-a făcut preot în Piteşti. Menţionez că, pe când eram în clasa a doua de seminar, m-am îmbolnăvit de Krup şi am fost internat în spitalul Colentina, la secţia de boli contagioase. Era gata să mă asfixiez, dar Domnul mi-a păstrat viaţa, cum mi-a păstrat-o şi în refugierea mea în Moldova, unde bolile, îndeosebi tifosul exantematic şi febra recurentă, secerau zilnic sute de vieţi din rândurile oştirii şi ale populaţiei civile. Deşi bolile amintite bântuiau cu furie, pe mine nu m-au atins câtuşi de puţin. Domnul mă păstra în viaţă, ca să-L cunosc prin Evanghelie. va urma
Page 4 and 5: Gânduri şi atitudini cu privire l
Page 6 and 7: 1 „Ocara îmi rupe inima, şi sun
Page 8 and 9: în Sfânta Scriptră vedem că Dum
Page 10 and 11: Şcoala de gândire dominantă în
Page 12 and 13: Niciodată nu vom şti să insistă
Page 14 and 15: Am citit despre o doamnă care tră
Page 16 and 17: pe temeiul jertfei Domnului Isus es
Page 18 and 19: suferinţelor Sale. Tot aşa cum î
Page 22 and 23: "Şi ne iartă nouă greşelile noa
Page 24 and 25: faţa ta alţii să fie lăudaţi.
Page 26: soluţie pentru firea noastră vech

L-am luat MÃ¢ntuitor al meu!

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?