L-am luat Mântuitor al meu!

toţi acei pe care îi iubise, de toţi, chiar şi
de Dumnezeul Său! Cine ar putea să
înţeleagă ce şi cât a suferit în inima Sa în
acest ceas suprem Traversând focul
judecăţii, El a inspirat astfel de imagini:
„...Am ajuns ca apa care se scurge, şi toate
oasele Mi se despart; Mi s-a făcut inima ca
ceara, şi se topeşte înăuntrul meu Mi se
usucă puterea ca lutul, şi Mi se lipeşte
limba de cerul gurii: M-ai adus în ţărâna
morţii", şi iarăşi: „Căci rele fără număr Mă
împresoară, M-au ajuns pedepsele pentru
nelegiuirile Mele; şi nu le mai pot suferi
vederea. Sunt mai multe decât perii
capului Meu, şi Mi se moaie inima."
(Psalmul 22.14,15, Psalmul 40.12).
Cât de dureroase au fost
suferinţele cunoscute de scumpul nostru
Mântuitor în sufletul Său sfântLîn drumul
Său pe pământul acesta, în ciuda a tot ceea
ce a putut întâlni, El se bucura fără
încetare de o fericită comuniune cu
Dumnezeul şi Tatăl Său, ceea ce II făcea
să zică: „De aceea inima Mi se bucură,
sufletul Mi se veseleşte..." (Psalmul 16.9).
Dar acest drum L-a condus la cruce şi
gândind la ceea ce avea să urmeze, El se
adresează Tatălui Său: „Acum sufletul
Meu este tulburat. Şi ce voi zice... Tată,
izbăveşte-Mă din ceasul acesta..."
Tulburarea pătrunde sufletul Lui sfânt, de
o desăvârşire insondabilă: El nu putea să
dorească experimentarea () acestui ceas
„teribil", al părăsirii Sale. Totuşi, El
adaugă imediat: „Dar tocmai pentru
aceasta am venit până la ceasul acesta!
Tată, proslăveşte Numele Tău!" (Ioan
12.27,28a). Prin faptul că El a venit în
această lume ca să împlinească şi să
isprăvească lucrarea pe care Tatăl I-a dat-o
s-o facă, prin ascultare deplină, Numele
Tatălui era proslăvit! Nimic nu L-ar fi
putut opri din drum, El va merge până la
capăt, oricare ar fi suferinţele pe care urma
să le îndure!
Apoi, i-a luat pe ucenicii Săi şi „a
venit cu ei într-un loc îngrădit, numit
Ghetsimani". Adresându-se lui Petru,
Iacov şi Ioan, le-a zis: „Sufletul Meu este
cuprins de o întristare de moarte..." (Matei 26.36-46, Marcu
14.32-42). în gând, El era sub greutatea morţii, plata păcatului,
puterea lui Satan, judecata lui Dumnezeu! înainte de a suporta
încercarea fără egal care va fi pentru El ceasul părăsirii, El o
poartă în duh înaintea Tatălui Său, în părtăşie cu El. El nu va
putea merge la Golgota fără să treacă mai întâi prin Ghetsimani:
acolo, moartea era înaintea Lui în toată oroarea ei; şi ce tristeţe
profundă îi umple sufletul - o tristeţe „ca de moarte" - în timp
ce, în agonia luptei Sale, El întrevede momentul când va trebui,
părăsit de Dumnezeu, să ridice păcatul lumii „prin jertfa Sa"
(Evrei 9.26).
Apoi, la cruce, la Golgota, când El intră „în adâncul
apelor", exprimă prin Duhul, profetic, ceea ce, prin anticipare,
suportase în Ghetsimani: „Mă înconjuraseră legăturile morţii, şi
Mă îngroziseră râurile pieirii" (Psalmul 18.4). Dar să ascultăm
şi acest strigăt de profundă şi cumplită suferinţă: „Scapă-Mă,
Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa. Mă afund în noroi,
şi nu Mă pot ţinea; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste
Mine" (Psalmul 69.1,2). Şi în timp ce El îndura încă suferinţa
infinită şi insondabilă a celor trei ore de întuneric - dar cine ar
putea vorbi despre ele - a venit momentul să se împlinească
ceea ce anunţase profetul: „El Şi-a dat viaţa (sufletul) ca jerfă
pentru păcat". Da, „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin
suferinţă" (Isaia 53.10). Domnul Hristos, dându-Şi ca jertfă
trupul Său atât de sfânt şi de curat, - pe care-1 primise de la
Dumnezeu la intrarea Sa în lume, ceea ce este o mărturie a
jertfei Sale desăvârşite, -Şi-a dat şi sufletul Său ca jertfă pentru
păcat. „Prin Duhul cel veşnic", El „S-a adus pe Sine însuşi jertfă
fără pată lui Dumnezeu" (Evrei 9.14).
Conduşi de Duhul Sfânt, să medităm asupra acestor
pasaje din Cuvânt şi să stăruim puţin, oricât ar fi de imperfect,
asupra a ceea ce. a suferit Domnul Hristos pentru noi. Şi inimile
noastre, adânc mişcate, să ne conducă la o oroare sfântă faţă de
păcat - care L-a costat atâtea suferinţe pe Preaiubitul nostru
Mântuitor - şi la o viaţă de ascultare, prin care vom putea da
mărturie despre dragostea noastră pentru Acela care ne-a iubit
aşa de mult! Şi fie ca, cuprinşi de El şi de dragostea Lui, să fim
aduşi în situaţia de a dori cu cea mai mare căldură a inimilor
noastre, momentul când îl vom vedea în faţă, şi când El „va
vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora" (Isaia 53.11).
Te adorăm, iubit Isus, Slăvitul nostru
Salvator! Prin sângele-Ţi la cruce curs,
Trăieşte azi al Tău popor. Te adorăm, Te
adorăm* Te adorăm, Slăvite Domn!