L-am luat Mântuitor al meu!

Şcoala de gândire dominantă în 1917
obişnuise 3 mari gânditori ai vremii, cu concepţia că
Biblia ar fi o înşiruire de istorisiri imaginare, în acel
an, Albert Einstein publicase un articol în care
dezvăluia teoria lui generală a relativităţii, pe care o
alinia la concepţia cosmogonică la modă atunci, cea a
caracterului static al universului (Cosmologia staţi),
care este infinit ca vârstă, nu are un început, acest
început nu poate fi deci căutat. Se credea, la acea
vreme, că stelele se mişcă aproape întâmplător, fără
să se îndrepte, cel puţin aparent, către noi şi fără să se
îndepărteze de noi. Nebuloasa constituia, de fapt, nori
de gaze care aparţineau galaxiei noastre, iar universul
era, pur şi simplu, Calea Lactee.
La aceste idei, Einstein a adăugat un
"Factor de corecţie" care să dea consistenţă
teoriei lui.
în acelaşi an (1917) un tânăr arheolog
american, William F.Albricht, tocmai se lăsase
sedus de teoriile necredinţei germane, numite
"criticism raţionalist", potrivit cărora cele mai
multe din istorisirile Vechiului Testament erau
legende, inventate după mii de ani de la data
când se susţinea că s-ar fi, produs acele fapte
istorice.
Potrivit acestui fel de gândire, relatările
privind viaţa lui Avraam, Isaac şi Iacov n-ar fi fost
scrise în epoca de aramă ci mult mai târziu.
în 1918 Albricht a scris un articol despre
caracterul mitic al istorisirilor biblice cu privire la
viaţa patriarhilor.
El cita Geneza 14 care vorbeşte de conflictul
armat în care a fost angajat Avraam. Albricht spunea
că este o istorisire fabricată, motivată de ţeluri
politice: să sprijine pe evrei în conflictul cu popoarele
învecinate.
Şi în 1917, Clive Staples Lewis, tânăr ofiţer
în armata engleză, se declara un ateu
înverşunat, hotătât să nu mai admită nici o "iluzie
romantică".
"Religia - zicea el - e bună doar pentru
oamenii needucaţi, care nu gândesc".
în anii următori, după 1920, aceşti trei
savanţi şi-au schimbat felul de a gândi, chiar în
temeiul propriilor lor descoperiri.
în cazul lui Einstein, descoperirile privind
ecuaţiile teoriei relativităţii fuseseră stabilite încă din
1915.
în temeiul descoperirilor lui, Edding-ton,
Frichman, de Sitter şi Lemaître au demonstrat că
ecuaţiile lui Einstein se neagă pe ele însele dacă
universul nu are un început.
Dar dacă universul are un început, el trebuie
să aibă şi un începător: în acest caz nu
este loc nici pentru
ateism, nici pentru
panteism. Este loc numai
pentru Dumnezeul
Bibliei.
în anul 1927,
astronomul Edwin
Hubble, deja dovedise că
nebuloasa conţinea stele
şi, mai mult,
că galaxiile, localizate în spaţiul cosmic departe de
galaxia noastră, se depărtează de noi cu viteze foarte
mari.
Şi astfel, s-a fundamentat ideea universului
în expansiune care este, de fapt, o confirmare a teoriei
relativităţii.
Comunitatea ştiinţifică a făcut, în mod
treptat, o întoarcere de 180°: nu un univers infinit de
bătrân, ci un univers care are un început.
în această nouă lumină, Einstein a renunţat
la concepţia lui cosmogonică anterioară.
După aceea, Einstein a scris nu numai
despre faptul că universul are în mod necesar un
început, ci şi-a exprimat dorinţa "de a