Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

66 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU
Biserica Sfântului Mormânt a lui Iisus Hristos de la Ierusalim; musulmanii,
la piatra sfântă Kaaba, aflată în Marea Moschee de la Mecca). Această
acţiune se practică atât în lumea creştină, cât şi în cea musulmană, în care ea
aproape că s‐a generalizat. Se crede că în timpul pelerinajului credinciosul
este mai aproape de Dumnezeu şi trăieşte mai intens sentimentul de credinţă.
Hagiul, călătorul care făcea pelerinajul la locurile sfinte era considerat om
fericit.
Visul pe care‐l avea Ioan Pelivan încă din anii tinereţii, când s‐a
cristalizat convingerea sa naţională românească, era să vadă România,
patria‐mamă. Acest vis l‐a purtat mereu în suflet, fiind sigur că va veni
timpul când el se va realiza.
Încă fiind student, în vara lui 1900, când a petrecut vreo două săptămâni
de vacanţă în satul Cuhneşti, la prietenul şi colegul său de seminar şi
universitate Vasile Oatul, a încercat să treacă Prutul, dar n‐a reuşit. Trăirile
sale lăuntrice din acea perioadă le‐a încredinţat mai târziu hârtiei: „Simţeam
o putere tainică, care mă atrăgea la malul drept al Prutului şi dincolo de el.
Mă uitam la ţărmul drept al „râului blestemat” şi la cei ce se mişcau pe acest
ţărm cu durere că nu‐i pot vedea de aproape şi că nu pot sta de vorbă cu
ei. Aveam sentimentul copilului furat din sânul familiei şi dus cu de‐a sila
departe la stăpân străin. Şi chiar noaptea, adesea ceasuri întregi, mă uitam
la focurile şi luminile de pe acest ţărm, căznindu‐mă să ghicesc traiul, să
pătrund gândurile şi păsurile celor din jurul lor. În temniţele muscăleşti,
în care am căzut, mai bine de un an, şi în surghiunul Arhanghelskului şi
Viatkăi, mereu îmi surprindeam gândul zburând la fraţii de peste Prut,
pe care nu‐i cunoşteam, pe care nici odată nu‐i văzusem, dar pe care îi
socoteam scumpi şi dragi” 26 .
În sfârşit, soarta s‐a milostivit şi i‐a îngăduit fericirea „să‐i vadă în
carne şi oase” pe cei care‐i considera scumpi şi dragi. În vara anului 1906,
Ioan Pelivan, pentru prima dată, trece Prutul şi face cunoştinţă cu România.
„Nu pot descrie sentimentul, ce m‐a cuprins, când m‐am suit la Unghenii
ruşi, pentru prima dată în trenul românesc, când acest tren a traversat Prutul
şi când m‐am văzut pe pământul suferinţelor strămoşeşti, pe pământul
României mici, dar libere şi independente. La Unghenii români, de bucurie
nespusă şi de o emoţie ce mă stăpânea, plângeam ca copiii. Îmi venea să
îmbrăţişez pe toţi românii ce‐i vedeam. Îmi venea să mă arunc la pământ
şi să‐l sărut” 27 .
Timp de o lună cât s‐a aflat în România a vizitat tot ce i se părea mai
26
Ioan Pelivan, Deşteptarea Naţională. Corespondenţă. Memorii (1900‐1918),
loc. cit., p. 274.
27
Ibidem, p. 274‐275.