Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ... Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

bibliotecametropolitana.ro
from bibliotecametropolitana.ro More from this publisher
01.01.2015 Views

56 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU ca, în felul acesta, „căzând” în luptă „pentru patrie şi ţar”, poliţia imperială să se poată dispensa de prezenţa lor indezirabilă. Ioan Pelivan a avut, însă, şansa să rămână la Viatka, graţie unor împrejurări incidentale, reuşind să facă aici chiar şi un scurt stagiu la tribunal. În primăvara anului 1905, fiind eliberat din armată, din cauza unei boli la ochi, este transferat, ca ajutor de grefier, la tribunalul din Kazan. După dezastrul războiului ruso‐japonez (1904‐1905), în ianuarie 1905 izbucneşte revoluţia rusă, ea se extinde şi se aprofundează prin revoltele marinarilor din flota imperială ţaristă din Marea Baltică şi Marea Neagră, precum şi prin declanşarea grevei generale, care a cuprins mai întâi centrele industriale ale Imperiului Rus, extinzându‐se apoi asupra căilor ferate, universităţilor etc. Astfel de mişcări s‐au desfăşurat la Petrograd, Odesa, Kronştadt, etc. Intelectualitatea rusă discuta aprins evenimentele ce se produceau în Rusia şi căuta să întrevadă viitorul poporului rus, precum şi a popoarelor cuprinse în hotarele imperiului. Gândurile care‐l frământau pe Ioan Pelivan în aceste timpuri, tulburi de astfel, transpar dintr‐o scrisoare (din 29 iunie 1905) adresată prietenului său Nicolae Murea din Chişinău. „Mult m‐au oprit pe mine gândurile D‐tale despre punerea (situaţia) lucrurilor în Rusia în momentul de faţă. Eu cred că dacă ai mai citi, afară de „Bessarabeţ” sau „Drug”, încă vr‐o gazetă, cu altă îndrumare, precum e „Sîn Otecestva”, „Naşa Jizni”, „Rusi”, „Vecerniaia Pocita”, „Slovo”, „Iujnîie Zapiski” etc., apoi mai bine ţi‐ai lămuri treaba”. Prietenul de la Kazan, prin prisma propriei experienţe şi a lecturilor făcute, prezenta astfel situaţia politică din Rusia: „Mai întâi, ştiinţa „dreptului de stat” (constituţional) – vezi Esmen, Korkunov, Gradovski, Pîpin, Sveşnikov, Filippov şi a., – a dovedit în mod nedesminţit, că structura de stat cea mai bună şi justă este aceea, în care legile se scriu şi treburile se fac nu după voia unui singur om sau a câtorva oameni, ci a majorităţii întrejii populaţii. Acest lucru demult a devenit axiomă. Istoria a dovedit că în ţările autocratice (de pildă, în statale europene până la constituţionalism) nu poate fi nici libertate de cuvânt, nici de confesiune, nici de grevă, nici de asociaţii, nici de adunări etc., etc. Aceste bunuri sunt cucerite numai cu doborârea absolutismului (în Occident). Regimul Turciei, Persiei şi altor state asiatice nu admite nici un fel de libertate. De aceea aceste state şi sunt osândite să dispară, căci viaţa şi spiritul poporului se stâng prin acest regim.

IOAN PELIVAN PĂRINTE AL MIŞCĂRII NAŢIONALE DIN BASARABIA 57 Ergo, pentru înflorirea (progresarea) popoarelor, toate aceste libertăţi sunt necesare. Istoria popoarelor este, între altele, istoria eliberărilor de sub jugul sau tutela ţarilor lor. Rusia nu poate să fie excepţie din legile sociale generale.” În acest caz, Ioan Pelivan menţionează exemplul Japoniei, „care s‐a întărit şi a înflorit numai cu apariţia la ea a reprezentanţei naţionale”. Concluzia lui Pelivan este următoarea: „absolutismul este cel mai rău duşman al libertăţii popoarelor. De aceea contra lui trebuie de luptat prin toate mijloacele, căci nu se poate tolera ca interesele poporului să fie stingherite de interesele unui grupuleţ de birocraţi, ca voinţa unui om... să domine asupra voinţei majorităţii poporului, care în acest caz devine rob în adevăratul sens al cuvântului” 25 . În condiţiile Rusiei cuprinse de mişcări revoluţionare, Ioan Pelivan pledează pentru reprezentanţa naţională, dar, totodată, menţionează că ea poate fi de mai multe feluri, de aceea acest bun social trebuie folosit „cu multă precauţie”. În acest sens, menţionează proiectul de „Dumă de stat” cu vot consultativ, propus de Bulîghin. „Ce folos din el“, se întreabă autorul. „Ce rost poate avea o asemenea Adunare cu caracter consultativ Se poate întâmpla că din 100 de sfaturi numai unul va fi considerat că merită atenţie şi realizare, iar cele 99” 26 . Bun cunoscător al realităţilor politice din lume, observă că „astăzi în toate statele din Occident, America şi România, alegerile pentru parlamente sunt întemeiate pe principii de nedreptate şi inegalitate”. De aceea, alegerile drepte pot avea loc numai atunci, când la baza lor nu va fi censul material, ci votul universal, egal şi secret”. Numai în aceste condiţii voinţa parlamentului va corespunde voinţei populaţiei. Ioan Pelivan exprima convingerea că doar prin acest mecanism democratic pot fi rezolvate atât problemele sociale, cât şi cele naţionale. În aceeaşi scrisoare, Ioan Pelivan face o radiografiere a situaţiei politice din Rusia. „De 200 de ani, de la Petru cel Mare, ba chiar şi mai înainte, norodul geme sub jugul birocratismului. O sută de ani şi mai bine au trecut, de când oamenii cei mai de frunte în Rusia, cei mai învăţaţi şi mai patrioţi, pentru credinţele sale şi pentru dorinţa sa de a‐şi vedea patria liberă, se trimit în exil (sâlca), putrezesc în temniţe, „călătoresc” prin Siberia, muncesc în „catorgă” (ocne) etc.” Impunătoare este lista martirilor ruşi întocmită de Ioan Pelivan. Ea include pe Puşkin, Belinski (pe care numai moartea l‐a scăpat de Siberia), Decembriştii, Petraşevţii, A.I. Herţen, unul din cei mai geniali ruşi, Dostoevski, Şevcenko, Kostomarov, Pisarev, Dobroliubov, 25 Ibidem, p. 38‐39. 26 Ibidem, p. 39.

IOAN PELIVAN PĂRINTE AL MIŞCĂRII NAŢIONALE DIN BASARABIA 57<br />

Ergo, pentru înflorirea (progresarea) popoarelor, toate aceste libertăţi<br />

sunt necesare.<br />

Istoria popoarelor este, între <strong>al</strong>tele, istoria eliberărilor de sub jugul sau<br />

tutela ţarilor lor.<br />

Rusia nu poate să fie excepţie <strong>din</strong> legile soci<strong>al</strong>e gener<strong>al</strong>e.” În acest caz,<br />

<strong>Ioan</strong> <strong>Pelivan</strong> menţionează exemplul Japoniei, „care s‐a întărit şi a înflorit<br />

numai cu apariţia la ea a reprezentanţei naţion<strong>al</strong>e”.<br />

Concluzia lui <strong>Pelivan</strong> este următoarea: „absolutismul este cel mai<br />

rău duşman <strong>al</strong> libertăţii popoarelor. De aceea contra lui trebuie de luptat<br />

prin toate mijloacele, căci nu se poate tolera ca interesele poporului să fie<br />

stingherite de interesele unui grupuleţ de birocraţi, ca voinţa unui om... să<br />

domine asupra voinţei majorităţii poporului, care în acest caz devine rob în<br />

adevăratul sens <strong>al</strong> cuvântului” 25 .<br />

În condiţiile Rusiei cuprinse de mişcări revoluţionare, <strong>Ioan</strong> <strong>Pelivan</strong><br />

pledează pentru reprezentanţa naţion<strong>al</strong>ă, dar, totodată, menţionează că ea<br />

poate fi de mai multe feluri, de aceea acest bun soci<strong>al</strong> trebuie folosit „cu<br />

multă precauţie”. În acest sens, menţionează proiectul de „Dumă de stat” cu<br />

vot consultativ, propus de Bulîghin. „Ce folos <strong>din</strong> el“, se întreabă autorul.<br />

„Ce rost poate avea o asemenea Adunare cu caracter consultativ Se poate<br />

întâmpla că <strong>din</strong> 100 de sfaturi numai unul va fi considerat că merită atenţie<br />

şi re<strong>al</strong>izare, iar cele 99” 26 . Bun cunoscător <strong>al</strong> re<strong>al</strong>ităţilor politice <strong>din</strong> lume,<br />

observă că „astăzi în toate statele <strong>din</strong> Occident, America şi România,<br />

<strong>al</strong>egerile pentru parlamente sunt întemeiate pe principii de nedreptate şi<br />

ineg<strong>al</strong>itate”. De aceea, <strong>al</strong>egerile drepte pot avea loc numai atunci, când la<br />

baza lor nu va fi censul materi<strong>al</strong>, ci votul univers<strong>al</strong>, eg<strong>al</strong> şi secret”. Numai<br />

în aceste condiţii voinţa parlamentului va corespunde voinţei populaţiei.<br />

<strong>Ioan</strong> <strong>Pelivan</strong> exprima convingerea că doar prin acest mecanism democratic<br />

pot fi rezolvate atât problemele soci<strong>al</strong>e, cât şi cele naţion<strong>al</strong>e.<br />

În aceeaşi scrisoare, <strong>Ioan</strong> <strong>Pelivan</strong> face o radiografiere a situaţiei politice<br />

<strong>din</strong> Rusia. „De 200 de ani, de la Petru cel Mare, ba chiar şi mai înainte,<br />

norodul geme sub jugul birocratismului. O sută de ani şi mai bine au trecut,<br />

de când oamenii cei mai de frunte în Rusia, cei mai învăţaţi şi mai patrioţi,<br />

pentru cre<strong>din</strong>ţele s<strong>al</strong>e şi pentru dorinţa sa de a‐şi vedea patria liberă, se trimit<br />

în exil (sâlca), putrezesc în temniţe, „călătoresc” prin Siberia, muncesc în<br />

„catorgă” (ocne) etc.” Impunătoare este lista martirilor ruşi întocmită de<br />

<strong>Ioan</strong> <strong>Pelivan</strong>. Ea include pe Puşkin, Belinski (pe care numai moartea l‐a<br />

scăpat de Siberia), Decembriştii, Petraşevţii, A.I. Herţen, unul <strong>din</strong> cei mai<br />

geni<strong>al</strong>i ruşi, Dostoevski, Şevcenko, Kostomarov, Pisarev, Dobroliubov,<br />

25<br />

Ibidem, p. 38‐39.<br />

26<br />

Ibidem, p. 39.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!