Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

IOAN PELIVAN PĂRINTE AL MIŞCĂRII NAŢIONALE DIN BASARABIA 53
Seminarul, s‐a dus la Dorpat, în fundul Rusiei, ca să înveţe la Universitate
şi să se facă judecător. Acolo ce a făcut n‐am ştiut, dar a fost prins şi
osândit la temniţă. A fost adus şi la închisoarea din Chişinău. Zilnic, mă
duceam la Chişinău, şi când căruţele erau prinse la lucru, mă duceam pe
jos aproape 30 de verste. Acolo nu mă primeau şi de văzut nu‐l vedeam,
şi plângeam de mi se rupea inima pe sub zidurile ostruvului (închisorii –
n.n.). Printr‐un neam al meu din Chişinău am dat un covor portarului ca să‐l
aducă pe Ionică. Şi l‐au adus. Când l‐am văzut slab şi galben ca ceara şi cu
îmbrăcămintea aceia, mi s‐a făcut negru în faţa ochilor, am căzut grămadă
jos şi nu ştiu cine m‐a scos afară la aer de mi‐am venit în fire... Cu toate că
după întâmplarea aceia am mai venit la Chişinău şi am mai adus covoare,
pânză şi altele... pe Ionică nu mi l‐a mai arătat. Spuneau că l‐au trimis cu
etapa mai departe, dar eu nu credeam, până ce m‐a încredinţat ruda de
la Chişinău că într‐adevăr Ionică e deportat tocmai la Marea Îngheţată, la
miază‐noapte a Rusiei. Să înnebunesc, nu alta. Am căzut la pat. Visam
numai închisori ruseşti şi cârduri de oameni nenorociţi bătuţi, fără milă, cu
cnutul rusesc. Nu dormeam, nu mâncam, credeam că am să mă prăpădesc
şi mai mult pe Ionică n‐am să‐l mai văd” 17 .
Când şi‐a mai revenit cu sănătatea, mama lui Pelivan „şi‐a adus aminte
că băieţii şi fetele, dar mai ales Ionică deseori îi citeau despre închisorile
ruseşti şi despre chinurile surghiuniţilor în Siberia. A rugat‐o pe Tincuţa,
fiica mezină, să‐i cumpere cărţi cu privelişti de închisori ruseşti, iar o carte
primită de Ionică de peste Prut, în care erau zugrăvite grozăviile zbirilor,
ce schingiuiau oamenii cu cnutul, o ţinea sub căpătâi. Cu ea se culca, cu
ea se scula. Carnea pe mine se încrâncena, când mă gândeam că poate şi
pe Ionică, al meu, aşa îl chinuiau... Acum eu aflasem pricina pentru care
Ionică era închis. Ţinea cu poporul nostru moldovenesc obijduit, pe care
voia să‐l ridice şi să‐l vadă în rând cu celelalte neamuri.” 18
Mama lui Ioan Pelivan era o meşteriţă iscusită în ale ţesutului. În casa
ei avea o adevărată colecţie de covoare, toate lucrate de mână, covoare
de toate mărimile şi de toate culorile, unul mai frumos decât altul, toate
curate şi foarte bine păstrate. În întreaga‐i colecţie un covor era cu totul
aparte, avea un ornament original. Era pânza pe care a ţesut‐o cu gândul
la feciorul ei Ionică, exilat „în fundul” Rusiei. Pe câmpul negru al acestui
covor şi‐a vărsat toate lacrimile şi şi‐a aşternut toată durerea din suflet.
Compoziţia ornamentală a covorului astfel o explica ginerelui ei: „Cetăţile
acestea cu turnuri înalte şi fereşti mici am vrut să închipuiască închisorile
17
Mihail Coteanu, Eugenia Pelivan. 1846‐1910, în „Viaţa Basarabiei”, nr.
10‐11/1942, p. 64.
18
Ibidem, p. 64‐65.