Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

34 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU
început în primăvara anului 1816 şi s‐a terminat la sfârşitul anului 1818.
Tradiţia păstrată în familia Pelivanilor explică cauza construcţiei îndelungate
a bisericii de lemn din sat: a durat aproape trei ani. O istorioară povestită de
Ioan Pelivan varsă lumină asupra cazului: „Când biserica era pe jumătate
ridicată, Ioniţă Pelivanu, pentru terminarea ei, porneşte la Chişinău o turmă
mare de oi şi o cireadă de vite albe, cari creşteau şi se înmulţeau în „fundul
lui Oaneş” şi în „Valea Cânepii”. Vânzând vitişoarele şi luând pe ele o
pungă însemnată de bani, cu care putea uşor isprăvi „zidirea” bisericii,
Ioniţă vesel se înapoiază, pe înserate la Răzeni. Suind însă dealul Băcioiului
şi ajungând în localitatea zisă „Chivnicea”, îi iese înainte câţiva „tovarăşi”
din şaica vestitului bandit Ursul, care aflase, că Ioniţă se întoarce de la
Chişinău cu parale. Oprindu‐l, îl stâlcesc (în bătaie), îl leagă de un copac
(pe atunci toată „Chivnicea” era acoperită de codri), îi smulg punga cu bani
din sân şi se fac nevăzuţi. Dezlegat a doua zi dimineaţa de trecători, bietul
Ioniţă se întoarce acasă necăjit şi amărât foc. Un an întreg trebuia dânsul să
aştepte înmulţirea bucatelor pentru a „sclipui” suma necesară continuării
şi terminării bisericii. A dat Dumnezeu, ca în anul viitor roada, în pâine
şi mai ales în vitişoare, a fost aşa de frumoasă, încât el şi‐a putut îndeplini
angajamentul în faţa sătenilor şi a realiza visul, adică terminarea construcţiei
bisericii” 11 . Această interesantă întâmplare Ioan Pelivan a auzit‐o personal,
pe la vârsta de 12‐14 ani, din gura mai multor persoane: preotul Teodor I.
Pelivan, fratele bunelului său şi fiul mai mic al lui Ioniţă, ctitorul bisericii;
ieromonahul Pimen Pelivan, de la mănăstirea Căpriana, fratele tatălui său;
unchiul său Ioan Varuh Titica (frate cu maică‐sa), precum şi de la alţi
bătrâni ai satului.
Aşadar, către sfârşitul anului 1818, construcţia bisericii era terminată,
iar în decembrie a avut loc ceremonia de sfinţire a lăcaşului Domnului în
cinstea Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil. Menţionăm faptul că biserica din
satul Borogani, localitatea din care a venit la Răzeni Ioniţă Pelivan, înălţată
în 1812, purta şi poartă şi astăzi acelaşi hram. E greu să ne pronunţăm
despre această coincidenţă.
Cei dintâi preoţi în sat au fost părintele Ioan Melega (popa Enachi),
hirotonit la 1818, care a slujit până în 1846 (a murit în 1850) şi preotul
Arhip Sidorovici, hirotonit în 1823, a ieşit din slujbă pe motiv de boală în
1839 (a decedat în 1851) 12 .
11
Vatra veşniciei – Răzeni, p. 60‐61.
12
Dumitru I. Balaur, Ştirile de până acum despre documentele Răzenilor în Vatra
veşniciei – Răzeni. Carte de familie de neam răzănean (1484 – 2003), Concepţia, selecţia,
scenariul – Constantin Mardare, Chişinău – Răzeni: Baştina – Radog, 2003, p. 44. Iniţial
studiul a fost publicat în revista „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 2/1936.