Ioan Pelivan - PÄrinte al miÅcÄrii naÅ£ionale din Basarabia - Romania ...
Ioan Pelivan - PÄrinte al miÅcÄrii naÅ£ionale din Basarabia - Romania ... Ioan Pelivan - PÄrinte al miÅcÄrii naÅ£ionale din Basarabia - Romania ...
266 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU de onoare al Academiei Române, director al centrului de electrostatică aplicată al Universităţii Western Ontario şi fratele acestuia, Georgel I. Inculeţ. Iuliu Maniu, (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin, în apropiere de Şimleu Silvaniei – d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmaţiei), fiul lui Ioan şi Clara Maniu, descendent din familia ilustrului luptător naţional transilvănean Simion Bărnuţiu, a urmat studiile juridice la Cluj, Budapesta şi Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896. Revenit în Transilvania, s‐a stabilit la Blaj, unde şi‐a început activitatea de avocat al Bisericii Române Unite cu Roma, mitropolia din Blaj (1898‐1915). Şi‐a început cariera politică în cadrul Partidului Naţional Român din Transilvania. Debutează totodată ca membru, iar apoi preşedinte al Societăţii Academice „Petru Maior”, fiind cooptat în 1897, la numai 24 de ani, în Comitetul de conducere al P.N.R. În Monarhia Austro‐Ungară, a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta, ca şi deputat la Vinţu de Jos, comitatul Arad, activitatea sa parlamentară dezvăluindu‐i curajul şi intransigenţa. Pe 22 mai 1906 ţine primul său discurs în Dieta de la Budapesta. În iunie 1915 este încorporat în armata austro‐ungară şi trimis pe frontul italian, de unde a dezertat în 1918, întorcându‐se la Arad. Împreună cu personalităţi de primă mărime ale mişcării naţionale româneşti din Transilvania şi ale Partidului Naţional Român, precum viitorul cardinal in pectore greco catolic, Iuliu Hossu, Gheorghe Pop de Băseşti, viitorul patriarh Miron Cristea şi alţii, Iuliu Maniu a participat hotărâtor la unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. Imediat după întoarcerea din Italia, Maniu este trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorităţii române din Transilvania, înfiinţând la 30 octombrie 1918 la Viena, Consiliul Naţional al Românilor din Transilvania. Soseşte la Arad pe 14 noiembrie 1918, unde pune capăt negocierilor dintre C.N.R. şi Oszkar Jaszi, reprezentantul Budapestei, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro‐Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor româneşti (Vechiul Regat). Face parte dintre organizatorii Marii Adunări de la Alba‐Iulia, din 1 decembrie 1918, unde se va decide unirea Transilvaniei cu Regatul României. În cuvântarea pe care a ţinut‐o cu ocazia Adunării naţionale de la Alba Iulia, Maniu a spus: „Privim în înfăptuirea unităţii noastre naţionale ca la un triumf al libertăţii româneşti”. Pe 2 decembrie 1918 este ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcţie echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată şi funcţia de ministru de interne. După dizolvarea Consiliului Dirigent la 4 aprilie 1920, de Guvernul Alexandru Averescu (2), relaţiile dintre Iuliu Maniu şi politicienii din Bucureşti s‐au înrăutăţit. Acuzând favorizarea P.N.L. şi
IOAN PELIVAN PĂRINTE AL MIŞCĂRII NAŢIONALE DIN BASARABIA 267 împingerea intelectualităţii ardelene într‐un con de umbră, Maniu a refuzat să voteze Constituţia din 1923, considerând‐o prea centralistă şi invocând chestiuni de principiu. Partidul Naţional Român din Transilvania a reclamat prin vocea lui Iuliu Maniu faptul că modificarea Constituţiei din 1866 putea fi făcută doar prin alegerea unei Adunări Constituante, aşa cum era prevăzut la art. 128. În loc să procedeze astfel, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu a profitat de faptul că P.N.L.‐ul câştigase alegerile din martie 1922, şi nevrând să rişte alegerea unei constituante, a pus Senatul şi Camera Deputaţilor să voteze la 26 martie respectiv 27 martie 1923 o nouă constituţie, folosindu‐se astfel de majoritatea de care dispunea în Parlament. Alegătorii din martie 1922 nu‐i învestiseră pe cei pe care i‐au ales cu dreptul de a modifica Legea Fundamentală, ci aleseseră un parlament obişnuit, cu puteri obişnuite, care trebuia să se supună prevederilor Constituţiei, nefiind deasupra ei. Aşadar nici nu se poate vorbi despre un „vot în constituantă”, căci nu a existat o constituantă, ci parlamentul a fost deturnat şi instrumentalizat să facă ceva ce nu intra în competenţa şi atribuţiunile sale. De aceea Maniu nu a recunoscut Constituţia din 1923, afirmând că ar fi nulă de drept, ea neprovenind de la o adunare abilitată. În mai multe rânduri Iuliu Maniu a reclamat faptul că noua constituţie nu ar fi făcut nimic altceva, decât să cimenteze oligarhia din Vechiul Regat, oligarhie aflată sub influenţa P.N.L.‐ului. Iuliu Maniu nu a participat la încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria la Alba‐Iulia, considerând că această ceremonie a fost monopolizată de ierarhii ortodocşi, deşi o mare parte a românilor din Transilvania erau la acea vreme greco‐catolici. Diverşi autori din epocă au pus aceste acţiuni pe seama orgoliului lui Maniu, fără să analizeze cauzele mai profunde ale atitudinii sale. În octombrie 1926, Partidul Naţional Român din Transilvania s‐a unit în 1926 cu Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache, constituind Partidul Naţional Ţărănesc. Iuliu Maniu a fost preşedinte al partidului (1926‐1933 şi 1937‐1947) şi de trei ori prim‐ministru al României între 1928 şi 1933. Pentru a aduce P.N.Ţ. la putere, Maniu s‐a implicat în organizarea unor proteste publice împotriva guvernelor P.N.L. (manifestaţiile din mai 1928) şi a plănuit efectuarea „Marşului asupra Bucureştiului”, un marş al ţăranilor ardeleni la Bucureşti, după modelul Marşului asupra Romei al lui Mussolini. Va reuşi obţinerea unei majorităţi favorabile P.N.Ţ., în urma alegerilor din decembrie 1928 [4] , din nefericire prima guvernare ţărănistă a avut loc în perioada marii depresiuni economice, iar programul lui Maniu nu a putut fi implementat. În plan extern a avut unele legături cu lordul Rothermere, fervent susţinător al revizuirii tratatului de la Trianon şi a frontierelor româno‐ungare. A căutat reîntronarea lui Carol Caraiman, sub anumite condiţii, cu care acesta a fost de acord. În
- Page 216 and 217: 216 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 218 and 219: 218 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 220 and 221: 220 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 222 and 223: 222 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 224 and 225: 224 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 226 and 227: 226 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 228 and 229: 228 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 230 and 231: 230 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 232 and 233: 232 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 234 and 235: 234 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 236 and 237: CAPITOLUL XX NUMELE LUI IOAN PELIVA
- Page 238 and 239: 238 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 240 and 241: 240 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 242 and 243: 242 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 244 and 245: 244 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 246 and 247: 246 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 248 and 249: 248 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 250 and 251: 250 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 252 and 253: 252 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 254 and 255: 254 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 256 and 257: 256 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 258 and 259: 258 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 260 and 261: 260 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 262 and 263: 262 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 264 and 265: 264 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 268 and 269: 268 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 270 and 271: 270 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 272 and 273: 272 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 274 and 275: 274 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 276 and 277: 276 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 278 and 279: 278 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 280 and 281: 280 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 282 and 283: 282 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 284 and 285: 284 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 286 and 287: 286 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 288 and 289: 288 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 290 and 291: 290 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 292 and 293: 292 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 294 and 295: 294 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 296 and 297: 296 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 298 and 299: 298 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 300 and 301: 300 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 302 and 303: 302 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 304 and 305: 304 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 306 and 307: 306 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 308 and 309: 308 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 310 and 311: 310 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 312 and 313: 312 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 314 and 315: 314 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
IOAN PELIVAN PĂRINTE AL MIŞCĂRII NAŢIONALE DIN BASARABIA 267<br />
împingerea intelectu<strong>al</strong>ităţii ardelene într‐un con de umbră, Maniu a refuzat<br />
să voteze Constituţia <strong>din</strong> 1923, considerând‐o prea centr<strong>al</strong>istă şi invocând<br />
chestiuni de principiu. Partidul Naţion<strong>al</strong> Român <strong>din</strong> Transilvania a reclamat<br />
prin vocea lui Iuliu Maniu faptul că modificarea Constituţiei <strong>din</strong> 1866 putea<br />
fi făcută doar prin <strong>al</strong>egerea unei Adunări Constituante, aşa cum era prevăzut<br />
la art. 128. În loc să procedeze astfel, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu<br />
a profitat de faptul că P.N.L.‐ul câştigase <strong>al</strong>egerile <strong>din</strong> martie 1922, şi<br />
nevrând să rişte <strong>al</strong>egerea unei constituante, a pus Senatul şi Camera<br />
Deputaţilor să voteze la 26 martie respectiv 27 martie 1923 o nouă<br />
constituţie, folosindu‐se astfel de majoritatea de care dispunea în Parlament.<br />
Alegătorii <strong>din</strong> martie 1922 nu‐i învestiseră pe cei pe care i‐au <strong>al</strong>es cu dreptul<br />
de a modifica Legea Fundament<strong>al</strong>ă, ci <strong>al</strong>eseseră un parlament obişnuit, cu<br />
puteri obişnuite, care trebuia să se supună prevederilor Constituţiei, nefiind<br />
deasupra ei. Aşadar nici nu se poate vorbi despre un „vot în constituantă”,<br />
căci nu a existat o constituantă, ci parlamentul a fost deturnat şi<br />
instrument<strong>al</strong>izat să facă ceva ce nu intra în competenţa şi atribuţiunile s<strong>al</strong>e.<br />
De aceea Maniu nu a recunoscut Constituţia <strong>din</strong> 1923, afirmând că ar fi<br />
nulă de drept, ea neprovenind de la o adunare abilitată. În mai multe rânduri<br />
Iuliu Maniu a reclamat faptul că noua constituţie nu ar fi făcut nimic <strong>al</strong>tceva,<br />
decât să cimenteze oligarhia <strong>din</strong> Vechiul Regat, oligarhie aflată sub<br />
influenţa P.N.L.‐ului. Iuliu Maniu nu a participat la încoronarea regelui<br />
Fer<strong>din</strong>and şi a reginei Maria la Alba‐Iulia, considerând că această ceremonie<br />
a fost monopolizată de ierarhii ortodocşi, deşi o mare parte a românilor <strong>din</strong><br />
Transilvania erau la acea vreme greco‐catolici. Diverşi autori <strong>din</strong> epocă au<br />
pus aceste acţiuni pe seama orgoliului lui Maniu, fără să an<strong>al</strong>izeze cauzele<br />
mai profunde <strong>al</strong>e atitu<strong>din</strong>ii s<strong>al</strong>e. În octombrie 1926, Partidul Naţion<strong>al</strong><br />
Român <strong>din</strong> Transilvania s‐a unit în 1926 cu Partidul Ţărănesc <strong>al</strong> lui Ion<br />
Mih<strong>al</strong>ache, constituind Partidul Naţion<strong>al</strong> Ţărănesc. Iuliu Maniu a fost<br />
preşe<strong>din</strong>te <strong>al</strong> partidului (1926‐1933 şi 1937‐1947) şi de trei ori prim‐ministru<br />
<strong>al</strong> României între 1928 şi 1933. Pentru a aduce P.N.Ţ. la putere, Maniu s‐a<br />
implicat în organizarea unor proteste publice împotriva guvernelor P.N.L.<br />
(manifestaţiile <strong>din</strong> mai 1928) şi a plănuit efectuarea „Marşului asupra<br />
Bucureştiului”, un marş <strong>al</strong> ţăranilor ardeleni la Bucureşti, după modelul<br />
Marşului asupra Romei <strong>al</strong> lui Mussolini. Va reuşi obţinerea unei majorităţi<br />
favorabile P.N.Ţ., în urma <strong>al</strong>egerilor <strong>din</strong> decembrie 1928 [4] , <strong>din</strong> nefericire<br />
prima guvernare ţărănistă a avut loc în perioada marii depresiuni economice,<br />
iar programul lui Maniu nu a putut fi implementat. În plan extern a avut<br />
unele legături cu lordul Rothermere, fervent susţinător <strong>al</strong> revizuirii tratatului<br />
de la Trianon şi a frontierelor româno‐ungare. A căutat reîntronarea lui<br />
Carol Caraiman, sub anumite condiţii, cu care acesta a fost de acord. În