Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

IOAN PELIVAN PĂRINTE AL MIŞCĂRII NAŢIONALE DIN BASARABIA 259
semnat de preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu,
la 23 august 2010, lui Pantelimon Halippa şi altor 51 de persoane le‐au
fost acordate „Ordinul Republicii“, în semn de profundă recunoştinţă faţă
de faptul că, fiind martore la tragicele consecinţe ale semnării Tratatului
sovieto‐german de neagresiune şi a Protocolului adiţional secret din 23
august 1939, acestea au opus, după 28 iunie 1940, rezistenţă regimului
totalitar comunist de ocupaţie, punându‐şi în pericol viaţa şi libertatea şi
care, pentru verticalitatea, curajul şi spiritul patriotic de care au dat dovadă,
au fost condamnate la moarte sau la privaţiune de libertate.
Petre V. Haneş (n. 7 octombrie 1879, Călăraşi – d. 17 aprilie 1966,
Bucureşti), fiul Mariei (născută Leca) şi al lui Vasile Haneş, a urmat
Liceul „Matei Basarab“ din Bucureşti, pe care l‐a absolvit în 1899, apoi
Facultatea de Litere şi Filosofie. Pasionat, cu vocaţie de cercetător,
studentul Petre V. Haneş publică în „Revista universitară“ şi în extras
lucrarea „Cântarea României“ (1900), urmată de încercarea monografică
Alexandru Russo. O pagină ignorată din literatura română (1901),
prefaţată de Ovid Densusianu. O altă lucrare, Dezvoltarea limbii literare
române în prima jumătate a secolului al XIX‐lea (1904), primeşte Premiul
„Hulei” al Universităţii din Bucureşti. Articole, note şi comentarii îi apar
şi în „Noua revistă română”, „Convorbiri literare”, „Epoca”, „Literatură şi
artă română”. După obţinerea licenţei în 1903, Haneş activează ca profesor
secundar la Calafat, de unde se transferă curând la Liceul „Mihai Viteazul”
din Bucureşti. Colaborează în continuare la câteva dintre periodicele
amintite, la care se adaugă „Conservatorul”, „Revista idealistă”, „Vieaţa
nouă”, „Săptămâna”, „Buletinul Seminarului Pedagogic” etc. A publicat
volumul Studii de literatură română (1910), precum şi numeroase ediţii
din operele scriitorilor paşoptişti şi o suită de manuale şcolare. În 1911
este numit inspector pentru învăţământul secundar şi decorat cu ordinul
Coroana României. În 1918 a fost profesor la Universitatea din Chişinău,
iar în 1919‐1920 a ţinut la Universitatea din Bucureşti un curs liber, tipărit
sub titlul Scriitorii basarabeni (1920). Tot atunci şi‐a luat şi doctoratul în
litere, cu teza Un călător englez despre români (1920). În anul următor
era secretar general la Ministerul Culturii Naţionale şi Cultelor. Reîntors
la catedra sa de la Liceul „Mihai Viteazul”, Haneş dă la tipar Istoria
literaturii româneşti (1924), apărută şi în traducere franceză la Paris, cu o
prefaţă de Mărio Roques (1934), Studii literare (1925), Studii şi cercetări
(1928), Genuri literare (1933) şi Tinereţe... (1941). Iniţiator, în 1926, al
Societăţii „Prietenii istoriei literare”, publică frecvent în revista cu acelaşi
nume (1931‐1934), al cărei director este, şi în „Preocupări literare”, pe