Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

256 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU
lua de mic cu el la biserică şi care se gândea la o carieră bisericească pentru
micuţul Gheorghe. Soarta a făcut ca la vârsta de doar 8 ani Gheorghe să
rămână orfan, tatăl său fiind răpus de tifos. Rămasă văduvă cu 3 copii,
mama lui Gheorghe a fost determinată să‐l dea la Şcoala mănăstirească
de la Curhi. A urmat aici un (1878‐1888), apoi 4 ani la Şcoala Spirituală
(1888‐1892), 6 ani la Seminarului Teologic din Chişinău (1892‐1898) şi
4 ani la Academia din Kiev (1898‐1902), devenind magistru în teologie.
În cei 15 ani de studii, Gheorghe a avut rezultate excelente la învăţătură
şi o purtare exemplară. În anul 1902 îmbrăţişează cariera monahală, fiind
hirotonisit ieromonah şi primeşte funcţia de misionar eparhial contra
răscolnicilor şi diferiţilor sectanţi din Basarabia, cu reşedinţa la Mănăstirea
Noul Neamţ (Chiţcani). Încă de când era student la Kiev, el stabileşte
legături strânse cu unii colegi ai săi, originari din România, care îl pun la
curent cu stările de lucruri din ţară şi îi procură cărţi de istorie şi literatură
românească. La Noul Neamţ, în timpul liber, în atmosfera moldovenească a
mănăstirii, se ocupă cu studierea documentelor vechi, reuşind să elaboreze
lucrarea pe care o va publica peste câţiva ani – Istoria Mănăstirii Noului
Neamţ. În legătură cu această lucrare, în 1904 el vizitează România, unde
vine în contact cu o serie de reprezentanţi ai bisericii şi ai culturii române.
În decursul acestei vizite, ieromonahul Gurie, înzestrat cu mult spirit de
observaţie, constată cu durere, prin comparaţie, nivelul înapoiat de cultură
al maselor moldovene din Basarabia, faţă de progresele la care ajunseseră
românii din Vechiul Regat. Devine astfel tot mai hotărât să‐şi închine
toate puterile pentru ridicarea stării culturale a fraţilor săi moldoveni din
Basarabia. Se preocupă intens de chestiunea limbii moldoveneşti în rândul
intelectualilor şi mai ales al clericilor din provincie. Din anul 1905, publică
o serie de articole în gazeta rusă din Chişinău, „Bessarabskaia jizni”, în
care el subliniază necesitatea limbii moldoveneşti în şcoală şi în biserică.
În 1906, odată cu deschiderea Tipografiei Eparhiale, intră în componenţa
comisiei pentru pregătirea ulterioarelor tipărituri. În urma unui raport
întocmit de ieromonahul Gurie, Congresul Eparhial din 1907 a hotărât
şi Sinodul a aprobat tipărirea revistei bisericeşti „Luminătorul” de la 1
ianuarie 1908. Ca redactori ai revistei au fost numiţi protoiereul Constantin
Popovici şi ieromonahul Gurie. Între 1908‐1910 publică cărţi didactice:
Bucovina moldovenească, Cartea de învăţătura despre legea lui Dumnezeu,
Carte de citire cu ştiinţe din gramatica moldovenească, care însă nu sunt
admise în învăţământ din considerente de securitate a Imperiului Rus. Din
cauza persecuţiilor din partea episcopului rusificator Serafim Ciciagov
este silit să părăsească Basarabia, ajungând la mănăstirea Spaso‐Avramiev
din Guvernământul Smolensk, de unde peste puţin timp este transferat la