Ioan Pelivan - PÄrinte al miÅcÄrii naÅ£ionale din Basarabia - Romania ...
Ioan Pelivan - PÄrinte al miÅcÄrii naÅ£ionale din Basarabia - Romania ... Ioan Pelivan - PÄrinte al miÅcÄrii naÅ£ionale din Basarabia - Romania ...
254 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU Petersburg. În 1905 ajunge judecător de pace în ţinutul Orhei şi în acelaşi an devine preşedinte al comitetului de redacţie al Societăţii Moldoveneşti. Din 1909 este director sanitar şi director al Muzeului Naţional din Chişinău, unde va activa până în 1918. În 1910 este ales deputat al nobilimii şi vicepreşedinte al zemstvei. Din această calitate, Paul (Pavel) Gore a cerut la tribună în 1912 introducerea limbii române în şcoli. În condiţiile înfiinţării Partidului Naţional Moldovenesc la Chişinău, pe 3 aprilie 1917, Paul (Pavel) Gore (în calitate de preşedinte) redactează un studiu în limba rusă intitulat Culorile naţionale ale românilor din Basarabia (rămas în manuscris). Acesta îşi propune să demonstreze că basarabenii trebuie să utilizeze în mod firesc tricolorul românesc: „E nevoie de o anumită stimă faţă de trecutul naţional şi doar de puţin curaj pentru a‐ţi apăra drepturile naţionale legale. Nu insist de loc ca drapelul nostru naţional compus din trei fâşii colorate albastru, galben şi roşu să aibă aceste fâşii aranjate vertical. Fie ca aceste fâşii în ordinea indicată să fie orizontale. Dar culorile şi consecutivitatea lor trebuie să le păstrăm, mai ales, că toate aceste trei culori sunt şi în Stema Basarabiei, care reprezintă, dacă eliminăm bordura din culorile Imperiului, stema antică exactă a Principatului Moldovei şi, se ştie că, drapelele trebuie alcătuite conform regulilor exacte ale heraldicii, potrivit culorilor câmpului şi emblemelor stemelor corespunzătoare”. Heraldistul Silviu Andrieş‐Tabac îl consideră pe Gore drept autor moral al stemei şi drapelului Republicii Democratice Moldoveneşti, în principal datorită faptului că „Paul (Pavel) Gore avea posibilitatea reală să influenţeze opinia elitei revoluţionare şi cea publică. [...] Numai un heraldist profesionist de talia lui putea să găsească o formulă care să exprime în limbaj heraldic eliberarea provinciei moldoveneşti [...] de sub dominaţia împăraţilor Romanov şi, totodată, să ştie (şi ştia) cum a fost stema veche a Principatului Moldovei.” În timpul Primului Război Mondial, Paul (Pavel) Gore a fost director al Crucii Roşii. În 1917 devine preşedinte al comisiei şcolare moldoveneşti, nou creată; pe 20 martie – preşedinte al Partidului Naţional Moldovenesc, iar pe 16 mai – al Societăţii Culturale Moldoveneşti. În toată această perioadă a îndeplinit funcţia de locţiitor al comisarului Basarabiei, C.A. Mimi. A fost cel dintâi locuitor din Chişinău care a arborat drapelul României la reşedinţa sa. La 7 iunie 1919 a fost ales membru onorific al Academiei Române. În cadrul României Mari desfăşoară o vastă activitate, el devenind: preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice Basarabene (1919), al Ligii Culturale, secţia Chişinău (1920), membru al comitetului de conducere al Societăţii Române de Numismatică (1921), al comitetului Societăţii Regale Române de Geografie (1921), membru de onoare al Societăţii Istorico‐Arheologice Bisericeşti din Chişinău (1921), membru al Ateneului român (1923), al
IOAN PELIVAN PĂRINTE AL MIŞCĂRII NAŢIONALE DIN BASARABIA 255 Societăţii Renaşterea Română, al Fundaţiei Principele Carol ş.a.m.d. Sever Zotta îl considera un „nobil fără trufie, boier mândru dar drept, cărturar înţelept şi modest, om bun şi milostiv, prieten sincer şi credincios, creştin evlavios şi monarhist mistic, o rară manifestare a geniului rasei noastre şi ultimul cavaler al Basarabiei”. La moartea lui Paul (Pavel) Gore, în decembrie 1927, Nicolae Iorga a scris despre el: „În cei zece ani de la reunirea Basarabiei la trupul ţării celei vechi, un om a trăit acolo, pe care încetul cu încetul lumea l‐a uitat, fiindcă el nu aducea nici o pretenţie şi nu hrănea nici o ambiţie, fiindcă era dispus să îndure toate nedreptăţile, să se acomodeze cu toate ignorările. Dar şi fiindcă pentru dânsul România Unită nu era un lucru neaşteptat, care să‐l arunce în arenă cu pofta nestăpânită de a înrâuri şi de a guverna, pe care o au naturile nedeprinse cu puterea, şi în sângele cărora nu e nimic din tradiţiile strămoşeşti de participare la cârmuire. Fiindcă era un drept, bun şi credincios boier moldovean, de cinstită origine răzăşească al ţării de naştere pentru dânsul şi pentru neamul său până în cele mai depărtate timpuri. Astfel, în mijlocul triumfurilor celor mai neaşteptate şi celor mai nedrepte, Pavel Gore s‐a resemnat a fi, fiindcă aşa voiau vremurile, nimic. Cu mândria omului de rasă, sub sfârcul de bici al insultei, el s‐a închis cu gândurile lui, între gândurile oamenilor celor mai nobili, cuprinse în cărţi. În acest refugiu intangibil de vulgarităţile care strigă în lungul străzilor, de tiraniile care izbesc cu picioarele în uşi, omul care n‐a fost nimica în Basarabia liberă, de care visase în cei mai buni ani ai vieţii sale, a stat ani întregi mândru ca un rege pe vremea când nu erau încă prim‐miniştri. N‐a ieşit de acolo, decât pentru a primi şi a întovărăşi câte un cărturar ca dânsul cu o conversaţie aleasă, în care din când în când cădea câte o discretă picătură de melancolie asupra oamenilor şi asupra vremurilor. Şi soarta, mai bună decât lumea, i‐a făcut suprema graţie de a nu‐l târî prin bolile care degradează, ci de a‐l ţintui la masa lui de lucru, dintr‐o singură şi nobilă lovitură. Dar atâta ştiinţă fără nevoie de a se arăta, şi atâta valoare despreţuind a se dovedi înaintea judecătorilor pe cari‐i dă vremea, nu se va mai întâlni în acea ţară. Şi de aceea, cine poate înţelege o asemenea vieaţă, să dea o lacrimă pentru prietenul mieu Pavel Gore”. A fost înmormântat în cimitirul bisericii Sf. Ilie din Chişinău, care mai târziu a fost demolată. Gheorghe (Gurie) Grosu (n. 1 ianuarie 1877, Nimoreni, jud. Lăpuşna – d. 14 noiembrie 1943, Bucureşti) a manifestat de mic copil înclinaţii pentru învăţătura religioasă. Formarea sa culturală a fost puternic marcată de educaţia primită atât în familie, cât şi la şcoală. Iubirea faţă de biserică, Gheorghe a preluat‐o de la tatăl său, Ştefan, cântăreţ în strană în satul Nimoreni, care îl
- Page 204 and 205: CAPITOLUL XVI DRAMA BASARABIEI, DIN
- Page 206 and 207: 206 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 208 and 209: 208 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 210 and 211: 210 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 212 and 213: 212 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 214 and 215: CAPITOLUL XVII IOAN PELIVAN, ÎNTEM
- Page 216 and 217: 216 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 218 and 219: 218 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 220 and 221: 220 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 222 and 223: 222 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 224 and 225: 224 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 226 and 227: 226 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 228 and 229: 228 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 230 and 231: 230 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 232 and 233: 232 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 234 and 235: 234 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 236 and 237: CAPITOLUL XX NUMELE LUI IOAN PELIVA
- Page 238 and 239: 238 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 240 and 241: 240 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 242 and 243: 242 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 244 and 245: 244 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 246 and 247: 246 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 248 and 249: 248 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 250 and 251: 250 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 252 and 253: 252 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 256 and 257: 256 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 258 and 259: 258 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 260 and 261: 260 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 262 and 263: 262 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 264 and 265: 264 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 266 and 267: 266 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 268 and 269: 268 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 270 and 271: 270 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 272 and 273: 272 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 274 and 275: 274 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 276 and 277: 276 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 278 and 279: 278 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 280 and 281: 280 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 282 and 283: 282 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 284 and 285: 284 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 286 and 287: 286 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 288 and 289: 288 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 290 and 291: 290 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 292 and 293: 292 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 294 and 295: 294 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 296 and 297: 296 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 298 and 299: 298 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 300 and 301: 300 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
- Page 302 and 303: 302 ION CONSTANTIN • ION NEGREI
254 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU<br />
Petersburg. În 1905 ajunge judecător de pace în ţinutul Orhei şi în acelaşi an<br />
devine preşe<strong>din</strong>te <strong>al</strong> comitetului de redacţie <strong>al</strong> Societăţii Moldoveneşti. Din<br />
1909 este director sanitar şi director <strong>al</strong> Muzeului Naţion<strong>al</strong> <strong>din</strong> Chişinău, unde<br />
va activa până în 1918. În 1910 este <strong>al</strong>es deputat <strong>al</strong> nobilimii şi vicepreşe<strong>din</strong>te<br />
<strong>al</strong> zemstvei. Din această c<strong>al</strong>itate, Paul (Pavel) Gore a cerut la tribună în<br />
1912 introducerea limbii române în şcoli. În condiţiile înfiinţării Partidului<br />
Naţion<strong>al</strong> Moldovenesc la Chişinău, pe 3 aprilie 1917, Paul (Pavel) Gore (în<br />
c<strong>al</strong>itate de preşe<strong>din</strong>te) redactează un studiu în limba rusă intitulat Culorile<br />
naţion<strong>al</strong>e <strong>al</strong>e românilor <strong>din</strong> <strong>Basarabia</strong> (rămas în manuscris). Acesta îşi<br />
propune să demonstreze că basarabenii trebuie să utilizeze în mod firesc<br />
tricolorul românesc: „E nevoie de o anumită stimă faţă de trecutul naţion<strong>al</strong><br />
şi doar de puţin curaj pentru a‐ţi apăra drepturile naţion<strong>al</strong>e leg<strong>al</strong>e. Nu insist<br />
de loc ca drapelul nostru naţion<strong>al</strong> compus <strong>din</strong> trei fâşii colorate <strong>al</strong>bastru,<br />
g<strong>al</strong>ben şi roşu să aibă aceste fâşii aranjate vertic<strong>al</strong>. Fie ca aceste fâşii<br />
în or<strong>din</strong>ea indicată să fie orizont<strong>al</strong>e. Dar culorile şi consecutivitatea lor<br />
trebuie să le păstrăm, mai <strong>al</strong>es, că toate aceste trei culori sunt şi în Stema<br />
Basarabiei, care reprezintă, dacă eliminăm bordura <strong>din</strong> culorile Imperiului,<br />
stema antică exactă a Principatului Moldovei şi, se ştie că, drapelele trebuie<br />
<strong>al</strong>cătuite conform regulilor exacte <strong>al</strong>e her<strong>al</strong>dicii, potrivit culorilor câmpului<br />
şi emblemelor stemelor corespunzătoare”. Her<strong>al</strong>distul Silviu Andrieş‐Tabac<br />
îl consideră pe Gore drept autor mor<strong>al</strong> <strong>al</strong> stemei şi drapelului Republicii<br />
Democratice Moldoveneşti, în princip<strong>al</strong> datorită faptului că „Paul (Pavel)<br />
Gore avea posibilitatea re<strong>al</strong>ă să influenţeze opinia elitei revoluţionare<br />
şi cea publică. [...] Numai un her<strong>al</strong>dist profesionist de t<strong>al</strong>ia lui putea să<br />
găsească o formulă care să exprime în limbaj her<strong>al</strong>dic eliberarea provinciei<br />
moldoveneşti [...] de sub dominaţia împăraţilor Romanov şi, totodată, să<br />
ştie (şi ştia) cum a fost stema veche a Principatului Moldovei.” În timpul<br />
Primului Război Mondi<strong>al</strong>, Paul (Pavel) Gore a fost director <strong>al</strong> Crucii Roşii.<br />
În 1917 devine preşe<strong>din</strong>te <strong>al</strong> comisiei şcolare moldoveneşti, nou creată; pe<br />
20 martie – preşe<strong>din</strong>te <strong>al</strong> Partidului Naţion<strong>al</strong> Moldovenesc, iar pe 16 mai –<br />
<strong>al</strong> Societăţii Cultur<strong>al</strong>e Moldoveneşti. În toată această perioadă a îndeplinit<br />
funcţia de locţiitor <strong>al</strong> comisarului Basarabiei, C.A. Mimi. A fost cel <strong>din</strong>tâi<br />
locuitor <strong>din</strong> Chişinău care a arborat drapelul României la reşe<strong>din</strong>ţa sa. La<br />
7 iunie 1919 a fost <strong>al</strong>es membru onorific <strong>al</strong> Academiei Române. În cadrul<br />
României Mari desfăşoară o vastă activitate, el devenind: preşe<strong>din</strong>te <strong>al</strong><br />
Comisiei Monumentelor Istorice Basarabene (1919), <strong>al</strong> Ligii Cultur<strong>al</strong>e,<br />
secţia Chişinău (1920), membru <strong>al</strong> comitetului de conducere <strong>al</strong> Societăţii<br />
Române de Numismatică (1921), <strong>al</strong> comitetului Societăţii Reg<strong>al</strong>e Române<br />
de Geografie (1921), membru de onoare <strong>al</strong> Societăţii Istorico‐Arheologice<br />
Bisericeşti <strong>din</strong> Chişinău (1921), membru <strong>al</strong> Ateneului român (1923), <strong>al</strong>
Change language