Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

226 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU
păstra, ci o vărsa imediat.” A murit la 25 mai 1954 31 . Sebastian Bornemisa
(1890‐1953) – doctor în litere, ziarist, scriitor, profesor şi redactor la mai
multe periodice, primar al municipiului Cluj (1932, 1938‐1940), fost secretar
de stat în guvernul condus de Octavian Goga (28 decembrie 1937‐9 februarie
1938). A decedat la 16 iulie 1953. Albert Popovici-Taşcă (1881‐1951),
doctor în drept, profesor, deputat în două legislaturi, a activat în partidele:
Conservator, al Muncii, Poporului; subsecretar de stat la Ministerul de
Interne în guvernul condus de Alexandru Averescu (7 martie – 17 decembrie
1921). A decedat la 12 octombrie 1951. Mihail I. Racoviţă (1889‐ 1954) –
general de Corp de Armată, ministru secretar de stat la Departamentul
Apărării Naţionale în guvernul condus de generalul Constantin Sănătescu
(23 august – 4 noiembrie 1944). A decedat la 28 iunie 1954.
Camarazii de suferinţă au fost singurii martori la moartea lui Ioan
Pelivan, întâmplată la 25 ianuarie 1954, la vârsta de 78 de ani. La închisoarea
din Sighet moartea fiecărui deţinut trebuia să rămână o mare taină. Despre
decesul celor încarceraţi se anunţa telefonic, printr‐un mesaj codificat: „S‐a
stins becul nr...”, doar Direcţia Generală a Penitenciarelor din Bucureşti.
Familiile nu erau anunţate despre decesul deţinuţilor.
„Rânduiala de înmormântare” se făcea în cel mai mare secret. Mortul,
mai întâi, era dezbrăcat (zdrenţele lui trebuia să le îmbrace alt deţinut),
după care era aruncat într‐o ladă din scânduri brute care se folosea la
transportarea morţilor. Era aşteptat timpul cel mai potrivit, de obicei,
rânduiala respectivă se făcea sub acoperişul nopţii. Mortul era transportat
la „cimitir” cu o căruţă trasă de un cal, care făcea parte din gospodăria
închisorii. Locul de înmormântare era la marginea Sighetului Marmaţiei,
aproape de cătunul Cearda, la numai câteva zeci de metri de graniţa cu
Uniunea Sovietică. Pe acest loc al nimănui, care, oficial, nici nu avea statut
de cimitir, se îngropau săracii oraşului, cei care mureau la spital, la azilul de
bătrâni, la căminul de deficienţi neuropsihici, care nu aveau pe nimeni care
să‐i ridice după deces. În groapa pregătită din timp, se arunca trupul gol al
fostului deţinut. „Groparii”, selectaţi din rândurile gardienilor analfabeţi şi
brutali, nu ştiau altceva decât că transportă şi îngroapă un bandit ordinar.
Gardienii aruncau pământ peste el până la o nivelare aproximativă. După
unele relatări, cei care erau aduşi de la închisoare nu erau îngropaţi în partea
centrală a cimitirului, ci pe la margini 32 .
Despre suferinţele îndurate de Ioan Pelivan în închisoare familia a aflat
abia în 1962, când acasă la Maria Pelivan a venit profesorul Constantin
31
Constantin C. Giurescu, op. cit., p. 158.
32
Nuţu Roşca, Basarabia şi ministrul întregitor Daniel Ciugureanu, Editura „Prut
Internaţional”, Chişinău, 2010, p. 181; Idem, Închisoarea elitei româneşti... , p. 40‐46.