Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

224 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU
şi păstrat până în octombrie 1950; 2. aceeaşi celulă, dar într‐un format
extins, constituit în octombrie 1950, „prin vărsarea” în celula nr. 18 a celor
din celula nr. 13, cu un număr total de 16 persoane şi 3. celula „spaţioasă
de la etajul întâi, cu trei ferestre spre curtea cu plantaţii a închisorii”, cu
componenţa puţin modificată a colectivului anterior, în care s‐a aflat din
primăvara anului 1952 până la moartea sa, întâmplată la 25 ianuarie 1954 24 .
În octombrie 1950, cei 7 deţinuţi din celula nr. 13 de la parter – Ion
Nistor, Dori Popovici, Constantin Angelescu, Dorel Dumitrescu, Ioan
Lupaş 25 , Aurel Vlad (doctorat în drept la Budapesta, deputat, ministru de
Finanţe (1919‐1920), ministru la Culte (1928‐1929), ministru la Industrie
şi Comerţ (1929‐1930), Enci Pop – „au fost mutaţi în altă celulă, ceva mai
spaţioasă, cu opt paturi suprapuse”. Din context reiese că noua celulă era
tot la parter. Profesorul Nuţu Roşca consideră că este vorba de celula cu nr.
18 26 . Transferul respectiv, menţionează Ion Nistor, le‐a oferit şi un prilej de
bucurie: „Acolo am dat peste camarazi cunoscuţi, pe care nu‐i văzusem din
momentul arestării. Erau: Gheorghe Cipăianu, (fost ministru al Agriculturii)
generalul Dumitru Caracostea, fost adjutant al Reginei Maria, Matei
Racoviţă, Portocală, Mihai Priboianu, (fost ministru al Înzestrării Armatei)
Sebastian Bornemisa, (fost secretar de stat la Preşedinţia Consiliului de
Miniştri) Burileanu, Popovici‐Taşcă, Ioan Pelivan. Eram 16 inşi în cele
8 paturi suprapuse”. Posibil, componenţa „celulei ceva mai spaţioase”, în
care au fost strămutaţi cei din celula nr. 13, despre care vorbeşte Ion Nistor,
să fi fost cea formată chiar la momentul internării. „La început, ne‐am
bucurat cu toţii, fiindcă aveam fiecare ceva nou de povestit. Astfel primele
săptămâni ne‐au trecut mai repede. Fiecare avea de comunicat întâmplări
din viaţa sa. Venise însă toamna cu ploi şi frig. Nu mai puteam dormi cu
cele două ferestre ale celulei deschise. Eram avizaţi la căldura animală a
celor 16 inşi, dar aerul din celulă ne înăbuşea. Tineta pentru nevoile noastre
nu mai era suficientă pentru 16 oameni. Ni se mai puse în celulă şi o sobă
de tuci cu ţeava pe fereastră, pe care o încălzeam cu puţine bucăţi de lemn
şi cu mai mult lignit, umplând celula de fum şi de gaze otrăvitoare. Ne
îngălbenisem cu toţii, pierzând pofta de mâncare” 27 .
În continuare, în aceeaşi lucra re memorialistică, Ion Nistor consemnează
că „la raportul de dimineaţă şi de seară stăruiam mereu asupra aerului
insuportabil din celula noastră, cerând o cameră mai mare pentru colectivul
nostru. După multe reclamaţii şi inspecţii s‐a convins în sfârşit şi direcţia
24
Caiete Brătianu, p. 77.
25
Ibidem, p. 83.
26
Nuţu Roşca, op. cit., p. 144.
27
Vezi: Ion Nistor, loc. cit., p. 20.