Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

198 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU
I. Pelivan de către diferite personalităţi ale vieţii politice şi obşteşti din ţară.
La sfârşit, tuturor, cel aniversat le‐a răspuns printr‐un strălucit discurs,
care a fost ulterior dat publicităţii 110 . După terminarea festivităţii de la
Sfatul Ţării, avut loc la restaurantul „Londra” din Chişinău un banchet în
cinstea sărbătoritului, la care au participat peste 300 de persoane.
Cu ocazia aniversării lui Ioan Pelivan, un sugestiv şi interesant articol,
intitulat Un sol al Basarabiei, a publicat marele istoric Nicolae Iorga,
în „Neamul Românesc”: „Şi‐au amintit basarabenii, aşa cum sunt azi,
împărţiţi în partide care stau să se mănânce, şi de serviciile mari şi mai ales
de vechea credinţă, rară, unică într‐un anume moment, a d‐lui Pelivan. Să
ne întoarcem cu mulţi ani înapoi ca să înţelegem ce a putut să fie pentru
noi cei din vremea când nici nu se putea visa de o Românie întinsă până
la Nistru, ci necesitatea României unite se afirma singură de aceia cari
erau priviţi ca nişte visători, nebuni şi chiar periculoşi, apariţia în România
liberă, până la ai miei Văleni de Munte, cu cursurile de vară iridentiste, a
călătorului cu şăpcuţă rusească, întovărăşit de încă un domn şi o doamnă,
veniţi de pe aceleaşi îndepărtate meleaguri, ca să ni se vadă fiinţa şi să audă
graiul nostru. Apoi drumeţii s‐au întors în ţara aspră, cu gândurile legate.
S‐au întors – şi au aşteptat. Când a venit ziua mântuirii, prin avântul unei
întregi, aşa de meritoase generaţii, tânărul bălan a reapărut între noi. Nu
părea mirat de ce se întâmplase: intra, se pare, în socotelile unui admirabil
optimism. Dar, căzut, în mijlocul unei mari nenorociri, în refugiul de la
Iaşi, unde el îşi aflase un culcuş şi avusese curajul să întemeieze la noi
o căsnicie, se uita cu ochii aceia buni, nevinovaţi, la câte minuni ale lui
Dumnezeu îi răsăriau, mai bune şi mai rele, în cale. Pentru noi, el era atunci
Basarabia, era toată Basarabia. L‐au trimes în Apus, şi o bucată de vreme a
apărat la Paris cauza Basarabiei. Avea în soţia sa cine să‐l conducă şi să‐l
tălmăcească. Dar pentru ca să poată birui în misiunea ce i se încredinţase nu
era nevoie: ajungea să‐i vadă cineva sinceritatea. Era în toată făptura sa o
evidentă mărturisire de adevăr. Pe urmă, a făcut politică. Şi... n‐a mai făcut
politică. Aşa, e mai bine” 111 .
În scrisoarea de răspuns pentru „măgulitoarea apreciere a activităţii
mele din trecut”, I. Pelivan îi scria lui N. Iorga că „Dacă am putut suporta
în tinereţea mea temniţe, exil, cazarmă, destituire din magistratură şi fel
de fel de prigoniri şi umiliri sub regimul ţarist – cauza a fost «credinţa»
mea nestrămutată, despre care d‐voastră vorbiţi în «Neamul Românesc», în
dreptatea şi sfinţănia cauzei româneşti. Românismul devenise pentru mine o
110
Vezi Ibidem, p. 91‐101.
111
„Neamul Românesc”, Nr. 125 din 11 iunie 1936; „Viaţa Basarabiei”, Anul V, Nr.
7‐8, iulie‐august 1936, p. 103‐104.