Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

170 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU
făcute în numărul 9 al gazetei „Ardealul”, condusă de Onisifor Ghibu:
„Şi după exterior – zice Gheorghe Tofan – căci, după interior, adică după
sentimentele lui naţionale, Dl. Inculeţ, de mult aparţinea naţiunii ruseşti,
fiind renegat şi completamente rusificat. Şi aceasta pentru nimeni nu era
secret, nici chiar pentru refugiaţii Ardeleni şi Bucovineni. Şi astăzi Dl.
Inculeţ ar vrea nu numai să şteargă cu buretele trecutul său urât, ci să‐l facă
şi frumos. D‐sa caută să‐şi pue pe frunte coroana de martir naţional, de jertfă
(pentru) ideea naţională. Şi pentru acest scop, D‐sa povesteşte întâmplări
cinematografice cu revolvere îndreptate împotriva sa. Neruşinarea D‐lui
Inculeţ nu are nici o margine...” 29 .
În continuare, sunt redate câteva telegrame care ar arăta atitudinea
„ambiguă” sau chiar potrivnică interesului naţional a lui Ion Inculeţ,
îndeosebi cele referitoare la intrarea trupelor române în Basarabia,
în ianuarie 1918. Este vorba, în principal, despre o telegramă nr. 557
din 6 ianuarie 1918, în care se arată: „Protestăm contra introducerii
armatelor române pe teritoriul Republicii Moldoveneşti. Cerem în mod
categoric oprirea imediată a trimiterii Armatelor Române şi rechemarea
neîntârziată a acelor armate, care sunt deja introduse. Introducerea
armatelor române în Basarabia ameninţă cu grozăviile războiului civil, care
deja s‐a început. Armatele Ruse trebuesc lăsate să treacă liber, fără nici
o piedică. ss Preşedintele Sfatului Ţării Inculeţ, Preşedintele Consiliului
Directorilor Generali Erhan”. Telegrama purta pecetea „Comitetului
executiv Basarabean al Sovietului Deputaţilor Muncitoreşti, Soldăţeşti şi
Ţărăneşti” 30 . În continuare, Pelivan anticipa că „bineînţeles, Dl. Inculeţ ca
răspuns la publicarea acestui document, va căuta să «joace pe frânghie»,
cum de obicei D‐sa face, când se află în situaţii dificile şi delicate. Dar
eu mai păstrez şi alte documente. Dacă voi fi silit, le voi publica şi pe
acelea”. În final, Pelivan îşi exprima „convingerea că opinia publică va
avea material suficient, ca să judece despre marele «patriot» român
Ion Inculeţ” 31 .
Demn de menţionat este faptul că, în pofida confruntărilor destul de
aspre în plan politic, Ioan Pelivan nu a păstrat o atitudine vindicativă faţă
de consăteanul său din Răzeni, Ion Inculeţ. După moartea năprasnică a lui
I. Inculeţ (19 noiembrie 1940), asupra căreia încă dăinuie unele controverse
(atac de cord sau sinucidere), I. Pelivan nu a ezitat să publice materiale în
presă, arătând elemente de interes cu privire la originea familiei acestuia,
29
Ibidem, f. 13.
30
Ibidem, f. 14.
31
Ibidem.