Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

IOAN PELIVAN PĂRINTE AL MIŞCĂRII NAŢIONALE DIN BASARABIA 17
organizatoric şi ideologic, contribuind mult la consolidarea mişcării
naţionale.
Cu toate că era supravegheat mereu de poliţia rusească, Ioan Pelivan
reuşeşte să facă dese călătorii peste Prut. Devine tot mai interesat de
evoluţiile de pe scena politică din România, fiind la curent cu evenimentele
şi noutăţile culturale din Vechiul Regat. Un rol notabil în ceea ce priveşte
educaţia sa în spiritul valorilor naţionale îl vor avea întâlnirile cu personalităţi
de marcă din ţară, precum istoricul Nicolae Iorga.
Pentru poziţia lui Ioan Pelivan în chestiunea naţională, deosebit de
semnificativ este episodul din anul 1912, când s‐a împlinit o sută de ani
de la aşa‐numita de propaganda imperială rusă „eliberare a Basarabiei de
sub jugul turcesc şi alipirea ei la Rusia”. Cu această ocazie, autorităţile
ţariste au organizat festivităţi fastuoase prilejuite de aniversarea acestui
eveniment istoric. Obligat să participe la ceremoniile solemne, în calitate
de funcţionar de stat, ca judecător la Bălţi, Ioan Pelivan nu numai că nu
s‐a prezentat la manifestări, dar a purtat, în mod demonstrativ, o cocardă
tricoloră cernită (în unele surse – o brăţară de doliu), trimisă de sora sa
Ecaterina, studentă la Facultatea de Medicină din Iaşi. Gestul său a indignat
puternic toate cercurile ruseşti, luptătorul naţional fiind calificat drept
„trădător”, „separatist”, „spion român” etc. 4 Drept urmare a unei atare
modalităţi deschise de manifestare a conştiinţei naţionale, Ioan Pelivan a
fost destituit din funcţia de judecător.
Protestul fruntaşului basarabean de la 1912 comportă, desigur, ample
semnificaţii actuale, având în vedere că în curând se vor împlini 200 de
ani de la raptul imperiului ţarist asupra Moldovei de Răsărit. În Declaraţia
grupului de iniţiativă „Anul 1812”, adoptată de un grup de personalităţi
culturale şi istorici din Republica Moldova, la 15 mai 2011, se arată,
între altele, că „Prin Tratatul de pace de la Bucureşti din 16 (28) mai
1812, încheiat între Imperiul Otoman şi Imperiul Rus, partea de răsărit a
Principatului Moldovei a fost anexată de către Rusia ţaristă, încălcându‐se
atât angajamentele părţii suzerane, cât şi a celei protectoare. Acest rapt a
întrerupt procesul de dezvoltare firească în cadrul etnic şi cultural românesc
a populaţiei din stânga Prutului, prin impunerea unui model străin de
dezvoltare. Timp de peste un secol, autorităţile ţariste au promovat între
Prut şi Nistru o politică de izolare etnică şi culturală, de deznaţionalizare şi
rusificare, ceea ce a împiedicat participarea plenară a Basarabiei la procesul
4
Ioan Scurtu, Dumitru Almaş, Armand Goşu, Ion Pavelescu, Gheorghe I. Ioniţă,
Ion Şişcanu, Nicolae Enciu, Gheorghe E. Cojocaru, Istoria Basarabiei de la începuturi
până în 2003 (coordonator: Ioan Scurtu), Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti,
2003, p. 111.