Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

164 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU
categorii de ţărani, ca bucătari, prisăcari, văcari etc., ca să ajungă pe urmă
ca toată ţărănimea să devie şerbită şi roabă cum era în Rusia.
Şi în Rusia, ştiţi foarte bine, că ţăranul nu era om, că ţăranul era obiect
de proprietate, se vindea în piaţă tot aşa cum se vinde un bou, o vacă, ori
o oaie. Şi au vrut proprietarii noştri din Basarabia ca să ne asimileze cu
drepturile ţărănimei din Rusia. Însă se ştie foarte bine că nimeni nu fuge de
la o stare mai bună, ca să treacă la o stare mai rea. Ţăranii noştri au început
să fugă cu familiile lor cu tot peste Prut. Atunci guvernul rus şi‐a retras
acest proiect de asimilare.
În 1819, Verhovnii Soviet, adică Consiliul Suprem, care era un
reprezentant politico‐naţional al Basarabiei şi care, bineînţeles, reprezenta
numai clasa boierească, voind să facă un pas înainte pentru robirea ţărănimei
din Basarabia, elaborează un statut asupra raporturilor dintre ţărani şi dintre
boieri. În acest statut se afla un paragraf, care prescrie oprirea pentru ţărani
de a trece de la un proprietar la altul, afară de singurul caz când moşia
proprietarului este insuficientă pentru ţărani. Dar, mulţumită marelui
patriot Gavriil Bănulescu‐Bodoni, namestnicul, adică locţiitorul ţarului
în Basarabia, care era generalul guvernator Bahmetiev, împiedică acest
proiect de a deveni lege.
La 1834 apare un Ucaz imperial, prin care se impunea ţărănimei ca să
încheie cu proprietarii «contracte benevole» – vedeţi dacă i se impunea, nu
mai era contract benevol. Atunci ţăranii au început să fugă de la ţară şi să
se înscrie în diferite bresele de la oraşe: cojocărie, cismărie, negustorie şi
altele.
În fine, în anul 1846, printr‐un Ucaz imperial se impune ţărănimei
noastre aşa zisul «contract normal», care prevedea numai drepturi pentru
proprietari, şi numai datorii şi obligaţiuni pentru ţărani.
Singurul act pe care nu‐l pot uita ţăranii noştri din Basarabia, şi care
a apărut contra voinţei marilor noştri proprietari, este Ucazul din 1868,
prin care ţăranii, vechii plugari liberi, devin proprietari pe acele parcele
de pământ boieresc, pe cari ei le lucrau înainte şi pe care ei le stropeau cu
sudoarea muncii lor. A fost mare pentru ei acest act. Dar, fiind redactarea
acestei legi făcută de reprezentanţii marilor proprietari, se înţelege că s‐au
lăsat destule portiţe care pe urmă au redus valoarea acestui act. O parte
foarte însemnată din loturile de pământ, care devenise(ră) proprietatea
ţărănimii, mulţumită şmecheriilor boiereşti, care interpretau legile în folosul
lor, a trecut îndărăt la marii proprietari. Peste 20‐25 de ani, ţăranii noştri
iar au început să simtă necesitate de pământ. Guvernul rus profitând de
această necesitate, a crezut că poate să colonizeze deşertele Rusiei: Siberia,