Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

IOAN PELIVAN PĂRINTE AL MIŞCĂRII NAŢIONALE DIN BASARABIA 153
şi foarte clare în expunere, aceste broşuri au avut darul de a lămuri pe
unii diplomaţi şi experţi pe probleme concrete, de a informa obiectiv pe
jurnalişti şi importante segmente ale opiniei publice internaţionale.
În lucrările editate şi în articolele publicate în presă, autorul, în
cunoştinţă de cauză, în baza documentelor istorice, a descris obiectiv
răpirea Basarabiei, în 1812, de către Rusia ţaristă şi evoluţia ei în cadrul
Imperiului Rus, iar, în calitate de martor ocular şi participant nemijlocit
la evenimente a expus felul cum s‐au desfăşurat acţiunile în ţinutul dintre
Prut şi Nistru în anii 1917‐1918. Prin bogata‐i activitate diplomatică şi
publicistică, a căutat să convingă atât pe delegaţii la Conferinţă, cât şi
opinia publică din Vest cum că, din punct de vedere istoric, etnic şi al
autodeterminării, Basarabia este eminamente o provincie românească; a
fundamentat dreptul României asupra Basarabiei; a dezminţit insinuările şi
minciunile duşmanilor românilor.
A tipărit, în broşuri separate, în limbile franceză şi engleză, într‐un
tiraj de câte o mie de exemplare, articolele apărute în ziarele „L’oeuvre”
şi „Journal de Débats” ale geografului francez Emmanuel de Martonne,
„savantul care cunoştea cel mai bine atât în România cât şi în străinătate
pământul românesc” 25 .
La rugămintea lui Daniel Ciugureanu, a distribuit printre participanţii
la Conferinţa de Pace de la Paris lucrarea „Basarabia” (32 p.), editată în
limba engleză, a căpitanului John Kaba, ofiţer în armata americană, român
originar din Transilvania, apoi a supravegheat traducerea şi tipărirea acestei
broşuri în limba franceză, îngrijindu‐se şi de promovarea ei 26 .
Bogata şi diversa activitate publicistică a lui Ioan Pelivan era cu
atât mai semnificativă cu cât, după cum aprecia delegatul basarabean,
propaganda ce trebuia efectuată în chestiunile româneşti lăsa mult de dorit.
România, dar mai ales provinciile dezrobite, nu erau suficient cunoscute
de opinia publică din Apus. „Ungurii, sârbii, grecii, bulgarii, ruşii, precum
şi popoarele eliberate de sub jugul moscovit, ca polonii, finlandezii,
ucrainenii, estonienii, letonii, lituanienii, gruzinii şi armenii desfăşurau o
activitate care era mult superioară celei ce o făceau românii” 27 .
Conform opiniei lui Ioan Pelivan această stare de lucruri se datora,
într‐o măsură oarecare, şi zgârceniei lui Ionel Brătianu, care nu prea credea
în utilitatea propagandei. De altfel, păcatul acesta l‐au avut şi alte guverne
ce s‐au perindat la cârma ţării după Unire. Când în mai 1919, Ioan Pelivan
a solicitat conducătorului delegaţiei României la Conferinţa de Pace de la
25
Delegaţia basarabeană..., p. 80.
26
Ibidem, p. 72‐73, 79.
27
Ibidem, p. 36.