Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

IOAN PELIVAN PĂRINTE AL MIŞCĂRII NAŢIONALE DIN BASARABIA 147
interesele Rusiei, dar şi a moşierilor, fabricanţilor şi comercianţilor ruşi, la
Paris s‐au înfăţişat fostul ministru rus de Externe Serghei Sazonov, fostul
membru al Guvernului Provizoriu, istoricul Pavel Miliukov, care a publicat
şi o lucrare despre problema Basarabiei 8 , alţi foşti demnitari ruşi.
3) Confruntarea propagandistică se ducea atât cu bolşevicii,
dar mai ales cu ţariştii
Elementele ţariste aciuate la Paris nu erau singurele forţe purtătoare ale
interesului rusesc. Delegaţia oficială a României la Conferinţa de Pace, şi
în mod deosebit Ioan Pelivan, au rămas surprinşi, când, în aprilie 1919, în
capitala Franţei, a apărut ca din senin o „delegaţie” a Basarabiei compusă din
Alexandru A. Krupensky, fost mareşal al nobilimii basarabene, Alexandru
Karol Schmidt, fost în 1917 primar al Chişinăului, Vladimir Tziganko, fost
preşedinte al Fracţiunii ţărăneşti în Sfatul Ţării. Aceştia se prezentau ca
trimişi ai „Comitetului de salvare al Basarabiei de sub jugul românesc”,
organizaţie de sorginte bolşevică ce se încropise la Odessa, scopul căreia
era cuprins în însăşi denumirea ei. Ulterior, la „delegaţia” respectivă s‐au
alăturat ucraineanul Mihail Savenco, fost ministru de Justiţie în guvernul
Republicii Moldoveneşti, precum şi evreul Slonim, care, în noiembrie 1917,
fusese ales deputat în Constituanta rusă, „din partea Basarabiei”. În acest
format extins, „delegaţia” Basarabiei s‐a bucurat de sprijinul „Conferinţei
politice ruse”, al emigranţilor revoluţionari ruşi, precum şi al organizaţiilor
evreieşti ce se aflau la Paris 9 .
Impostorii basarabeni, cu susţinerea forţelor imperiale ruse şi cercurilor
rusofile, au desfăşurat o propagandă înverşunată împotriva alipirii Basarabiei
la România. Prin organizarea de conferinţe, editarea de cărţi şi broşuri
(Bassarabie et Roumanie, Paris, 1919; Bassarabie, Paris, 1920; The
Bessarabian „parliament” (1917‐1918), Paris, 1919; The Roumanian
occupation in Bessarabia, Paris, 1920), publicarea de articole şi materiale
în presă, ei căutau să inducă în eroare opinia publică internaţională,
afirmând că Unirea Basarabiei cu România este o „invenţie a delegaţiei
basarabene şi, totodată, ... a unui grup de intelectuali din Chişinău”, că
actul Unirii Basarabiei cu România a fost „smuls prin forţă şi corupţie”.
„Delegatul basarabean” Aleksandr Nikolaevici Krupensky, acompaniat de
nişte „ţărani basarabeni improvizaţi”, colinda/vizita redacţiile gazetelor
8
Pavel Miliukov, The Case for Bessarabia, Londra, 1919, 226 p.
9
Ioan Pelivan, Ion C. Inculeţ şi Conferinţa de Pace de la Paris (1919‐1920), în
„Patrimoniu”, Revistă de lectură istorică, nr. 1, 1991, p. 28‐29.