Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

146 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU
Între altele, mai voiesc să ne impună în România o autonomie naţională
pentru minorităţi, ceea ce nu admit pentru ei” 6 , comunica prietenilor de la
Chişinău revoltat Ioan Pelivan.
Ca un duş rece a fost pentru Ioan Pelivan declaraţia lui Philipe Berthelot,
directorul Direcţiei de afaceri politice şi comerciale din cadrul Ministerului
Afacerilor Străine al Franţei, făcută în cadrul unei întrevederi cu Victor
Antonescu, ministrul României la Paris. Acesta, pe considerentul că Rusia
va redeveni în curând o mare putere, găsea actul unirii Basarabiei cu
România ca o mare „eroare politică, care ar putea să aibă grave consecinţe
în viitor” 7 .
Această declaraţie era ilustrată de numărul mare al demnitarilor ruşi
prezenţi în capitala Franţei. În acest context, menţionăm faptul că Vasili
Maklakov, fostul ambasador al ţarului la Paris, la Conferinţa Păcii avea
statut de delegat aproape oficial. Problema recunoaşterii actului Unirii
Basarabiei era complicată. Săgeţile veneau atât din partea aliaţilor cât şi
a inamicilor. Probleme aproape insurmontabile creau delegaţiei României
organizaţiile ruse şi filoruse „acreditate” în capitala Franţei. Cu adevărat, se
crease o situaţie când cu mijloace şi forţe modeste trebuiau să fie rezolvate
probleme mari.
Situaţia principalului şi se pare unicului expert în problema Basarabiei
la forul păcii se complica şi prin faptul că „armele” diplomatului rămăseseră
acasă. Pentru iniţierea cercurilor oficiale şi a opiniei publice internaţionale
în problema Basarabiei avea nevoie de documente convingătoare, care
evident nu le avea la îndemână la Paris. De aceea, chiar în primele scrisori
adresate prietenilor de la Chişinău insista să i se trimită cât mai curând o
serie de documente, date oficiale statistice şi alte materiale necesare pentru
elaborarea unui memoriu politico‐economic asupra Basarabiei.
Recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România a fost complicată şi
datorită faptului că guvernul Rusiei sovietice, nefiind recunoscut de Marile
Puteri, nu a fost invitat să participe la lucrările Conferinţei de Pace. Dar, cât
nu ar părea de straniu, interesele Rusiei sovietice la Paris erau reprezentate
de „Conferinţa politică rusă”, o organizaţie formată din reprezentanţi ai
emigraţiei ruse din capitala Franţei, avându‐l în frunte pe Vasili Maklakov,
fost ambasador al Rusiei ţariste la Paris. Deşi „Conferinţa politică rusă”
nu avea statut oficial în cadrul Conferinţei de la Paris, reprezentanţii ei au
acţionat pe toate căile pentru a împiedica recunoaşterea de către Marile
Puteri a statelor desprinse de sub stăpânirea rusească. Pentru a apăra
6
Ibidem, p. 57.
7
Armand Goşu, 1919‐1920. Un basarabean la Conferinţa Păcii. Ion Pelivan, în
„Magazin istoric”, XXVII, nr. 12/1993, p. 23.