Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

144 ION CONSTANTIN • ION NEGREI • GHEORGHE NEGRU
a statului român întregit în 1918. Ca urmare a hotărârilor adoptate, la
Chişinău, de Sfatul Ţării, la 27 martie 1918, la Cernăuţi, de Congresul
General al Bucovinei, ţinut la 28 noiembrie 1918 şi de Adunarea Naţională
de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, statul naţional unitar român devenise
o realitate politică indiscutabilă.
În momentul deschiderii Conferinţei de Pace de la Paris, Ioan Pelivan
deţinea funcţia de director al Justiţiei în guvernul de tranziţie (provizoriu)
de la Chişinău, chemat să asigure integrarea deplină a Basarabiei în cadrul
statului unitar român. La 3 februarie 1919, Ion Inculeţ, ministrul Basarabiei
în guvernul central de la Bucureşti, îl informa pe Ioan Pelivan despre
„absoluta nevoie de a pleca la Paris ca să reprezinte Basarabia. Am vorbit
cu Bucureştii şi părerea tuturor este că nu poate pleca altul decât Măria
ta”. În limbaj oficial, postul la care fusese desemnat Ioan Pelivan se numea
„delegat tehnic din partea Basarabiei la Congresul Păcii din Paris” 2 .
Conformându‐se solicitării guvernului de la Bucureşti, vechiul luptător
a abandonat pentru moment justiţia şi a îmbrăţişat diplomaţia. Nu a
manifestat „prea mare dorinţă” în acest sens, dar „nu a avut încotro”, avea
să mărturisească mai târziu însuşi Ioan Pelivan 3 .
Luat prin surprindere, fără mari pregătiri, la mijlocul lunii martie 1919,
Ioan Pelivan s‐a prezentat la post, fiind însoţit de soţia sa Maria şi asistat
de secretarul I. Condurachi. Sosit la Paris, a rămas decepţionat de starea de
lucruri de la legaţia română. Într‐o primă scrisoare adresată vechiului său
prieten şi tovarăş de luptă Daniel Ciugureanu, delegatul Guvernului Regal
Român în Basarabia, făcea aprecieri dure la adresa personalului diplomatic
de la Paris: „Te umpli de venin când te gândeşti cât rapăn trebuie să‐şi
spele biata Românie de pe corpul său. Oamenii care nu sunt capabili de
nimic absolut reprezintă biata Românie. Fanfaronii şi „pijonii” dintre cei
cu monoclu în ochi, bine hrăniţi şi îmbrăcaţi după ultima modă, care vin
la serviciu pentru un ceas, şi nu pentru a face treabă, ci pentru a scrie vreo
scrisoare de dragoste sau vreo poezie în limba franceză; dintre cei care se
ruşinează să vorbească româneşte şi care în genere nu binevoiesc a sta de
vorbă, dacă nu eşti prinţ, baron, conte sau alt soi de os boieresc; dintre cei
care nu ştiu şi nici nu voiesc să ştie ce se face în ţara de care sunt trimişi şi
nici în ţara unde sunt trimişi, – iată în linii generale majoritatea personalului
care este chemat să servească interesele României şi supuşilor ei la Legaţia
noastră de aici” 4 .
2
Delegaţia basarabeană la Conferinţa de pace de la Paris în scrisori, în
„Patrimoniu”, Revistă de lectură istorică, nr. 1, 1993, p. 56.
3
Ibidem, p. 59.
4
Ibidem, p. 57.