Ioan Pelivan - Părinte al mişcării naţionale din Basarabia - Romania ...

IOAN PELIVAN PĂRINTE AL MIŞCĂRII NAŢIONALE DIN BASARABIA 117
pe domnii Suruceanu cine mai locuieşte în casă, am plecat la domnul T.
Inculeţ, tatăl preşedintelui Sfatului Ţării (tatăl sau fratele Teodor – n.n.),
unde mă credeam în mare siguranţă.
N‐am spus domnului Inculeţ motivul vizitei mele şi am aşteptat la
dânsul momentul plecării din Chişinău. La ora şapte, după cum hotărâsem,
veni N. Suruceanu, pe care îl rugasem să aducă de la locuinţa mea diferite
documente şi hârtii de valoare ce aveam acolo ascunse.
Apoi, împreună cu dânsul, plecai la marinarul Gafencu, deputat al
Sfatului Ţării, unde ne dădusem întâlnire şi mă aşteptau Mihai Suruceanu,
Ion Buzdugan şi Gafencu, toţi înarmaţi cu puşti şi revolvere gata de plecare.
De teamă ca geanta mea cu acte să nu cadă în mâna bolşevicilor, luând‐o
cu mine, am încredinţat‐o domnului Văluţă, s‐o ascundă în loc sigur până la
întoarcerea mea, dacă va fi posibil. Timpurile fiind foarte tulburi, nu ştiam
care vom scăpa cu viaţă.
La ora opt toţi patru formând o quasi patrulă bolşevistă, am ieşit cu
puştile la umăr, îmbrăcaţi în uniformă muscălească, în strada Sadovaia,
de aici în pas militar, câte doi am luat drumul spre şoseaua Hânceşti. Am
părăsit această şosea chiar de la începutul ei ca să nu întâlnim la bariera
oraşului străjeri bolşevici care făceau paza, nelăsând pe nimeni nici să intri,
nici să iasă din oraş fără un permis de la Frontotdel. Am luat drumul spre
mănăstirea Suruceni prin livezi şi grădini.
Gloanţele şuierau peste capetele noastre, a fost un moment greu
de trecut, am scăpat numai ascunzându‐ne într‐o râpă plină de spini şi
porumbei. Când au încetat împuşcăturile, ne‐am întors luând alt drum,
călăuzindu‐ne după stele şi crestele dealurilor; am ajuns la ora 12 din
noapte la jumătatea drumului. Trudiţi şi flămânzi, ne‐am oprit pe moşia
unui proprietar cunoscut domnului Suruceanu. Acolo, pe creasta dealului,
am poposit fiind acuma aproape siguri c‐am scăpat de bolşevici. Domnul
Gafencu, la plecarea din Chişinău, băgase mai mulţi covrigi în buzunar
care ne‐au prins foarte bine, fiind singura hrană ce aveam cu noi. După
încă patru ore de mers, peste văi şi dealuri, bălti şi iazuri, prin arături şi
pârloage, am ajuns în fine la mănăstirea din Suruceni” 6 .
Stareţul mănăstirii, părintele Dionisie Erhan, o veche cunoştinţă de‐a
lui Ioan Pelivan, i‐a primit pe cei patru „pelerini” nocturni „cu cele mai
bune simţăminte de dragoste adevărată şi frăţie românească”. Deşteptând
pe Vasile Harbuz, unul din călugări, îi porunci să înhame caii la brişcă.
Acesta cunoştea bine locurile, astfel că dimineaţa pe la ora 4.00, „fugarii”
erau pregătiţi de plecare. Oaspeţilor le indică drumul ce trebuia să‐l facă,
ocolind centrele bolşevice, ca să ajungă cât mai curând la Leova, pe unde
6
Ibidem, p. 128‐130.