Rezumat teza doctorat.pdf - Universitatea din București

DIMENSIUNEA INTERCULTURALĂ A PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII
ROMÂNE ÎN LICEU
REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT
Coordonator: Prof. Univ. Dr. Viorel Nicolescu
Doctorand: Raluca Ștefania Suciu
Educația a fost și va fi întotdeauna o parte importantă a societății. În România
contemporană educația se dorește a fi mereu adaptabilă la schimbări, în concordanță cu
necesitățile lumii în care trăim.
Teza de doctorat se numește Dimensiunea interculturală a predării limbii și
literaturii române în liceu și propune o nouă viziune asupra modului în care educația formală,
în primul rând, cât și educația nonformală, în al doilea rând, se pot adapta, printr-un efort
colectiv, la necesitățile și realitățile contemporane.
O bună gestionare a educației formale poate conduce la rezultate neașteptate
atât în planul sistemului de învățământ, cât și în planul realizărilor personale și profesionale
de-a lungul întregii cariere și vieți. Așa cum este menționat încă din titlu, teza este interesată
de modul în care activitățile corelate cu ora de limba și literatura română pot promova
interculturalitatea și, implicit, o nouă abordare didactică.
Teza cuprinde cinci capitole care dezvoltă din diferite perspective necesitatea și
interesul pentru abordarea interculturală a orei de limba și literatura română din învățământul
formal liceal. Cele cinci capitole sunt:
1. Educația interculturală. Un demers teoretic.
2. Formarea cadrelor didactice pentru o abordare interculturală a limbii și
literaturii române
3. Dimensiunea interculturală a curriculumului din perspectiva limbii și
literaturii române.
4. Dimensiunea interculturală a activităților extrașcolare din perspectiva
limbii și literaturii române.

5. O cercetare asupra modului în care elevii percep dimensiunea
interculturală a limbii și literaturii române.
Prima partea a lucrării încearcă să definească educația interculturală în diferite
perioade și să prezinte cele mai importante tendințe în înțelegerea acestei noțiuni. Deși este o
terminologie relativ nouă, definirea sa a preocupat excesiv datorită implicațiilor în plan
politic, social, educațional, personal, relațional, etc. Nu putem trăi singuri fără a încerca
înțelegerea celor din jurul nostru din punct de vedere cultural. Astăzi, lumea este
caracterizată, în primul rând, de interculturalitate. Școala românească ar trebui să fie interesată
de promovarea acestui tip de viață. Încercările sunt nenumărate, dar, din păcate, o corelare a
tuturor planurilor de promovare a interculturalității pare că încă nu s-a realizat. Primul capitol
prezintă diferite definiții, caracteristici, note definitorii ale interculturalității pentru a putea
face, ulterior, o trecere către mediul școlar românesc și necesitățile acestuia.
Pentru început s-a realizat o comparație între educația multiculturală și cea
interculturală pentru că cele două terminologii au elemente comune, dar și elemente distincte.
Apoi, bineînțeles, s-a prezentat competența interculturală și în finalul capitolului a devenit o
necesitate înțelegerea noțiunii de comunicare interculturală.
Definițiile prezentate sunt multe și, doar pe alocuri diverse, pentru că
interculturalitatea nu poate să excludă ideea de egalitate în diversitate.
Câteva principii care pornesc de la modul în care interculturalitatea și școala coexistă
au fost prezentate de Consiliul Europei:
Principiul interculturalist, în situaţia didactică, nu poate să se substituie
unor exigenţe deja clasice ale şcolii, dar le poate însoţi şi facilita, prin lărgirea sferei
de preocupări ale şcolii
Interculturalismul înseamnă recunoaşterea reciprocă a culturilor de
origine şi de primire, în cazul migraţiei, precum şi a diversităţii expresiilor culturale
ale emigranţilor şi autohtonilor
Din recunoaşterea egalităţii valorice a culturilor nu trebuie să reiasă că
toate sunt la fel şi că dispar unele diferenţe sau divergenţe

Diversitatea experienţelor culturale, la care se va alinia şcoala, în noul
context, trebuie să determine reorganizarea criteriilor de evaluare şcolară, care nu mai
rămân socio sau etnocentriste
Practica interculturală în şcoală, precum şi înţelegerea între elevi depind
în mare măsură de organizarea proceselor educaţionale, de calitatea colaborării între
profesorii autohtoni şi cei străini
Conţinutul învăţământului trebuie să se plieze şi el la coordonatele
interculturalităţii
Formarea iniţială şi continuă a formatorilor este o altă cale de asigurare
a aplicării principiului interculturalităţii
Un rol important îi revine nu numai şcolii ci şi altor instanţe: familiei,
organizaţiilor de copii şi tineret, organizaţiilor etnice, confesionale
Pentru definirea interculturalității au fost folosite surse străine și autohtone, cele mai
reprezentative cercetări în domeniu. Pentru a aminti câțiva autori vom menționa pe: M. Rey,
P. Denoux, C. Cucoș, C. Giordano, C. Rus, Abdallah- Preceille, J.A. Banks, etc.
Pentru cea de-a doua parte a Capitolului I interesul s-a centrat pe înțelegerea
competenței interculturale. Și aici definițiile au fost diverse, dar caracteristicile centrale
converg spre puncte comune.
Unii autori au menționat că această competență ar fi:
- Cultivarea atitudinilor pozitive în ceea ce privește diversitatea culturală
prezente într-o societate;
- Abilitate comunicativă, atât verbală, cât și nonverbală.
- Înțelegere și îmbogățire mutuală;
- Capacitatea de a reflecta critic asupra propriei culturi;
- Resocializare, capacitatea de a acționa cu eficacitate în culturi variate.
(Ramsey, Battle Bold și Williams, 1989).
Pentru a înțelege mai bine competența – capacitatea pentru interculturalitate poate fi
luată în considerare o clasificare complexă a lui Bryam și Zarate:

1. cunoştinţe privind diversele grupuri culturale, privind „produsele” şi
practicile specifice din propria cultură sau a altora, privind procesele generale de
interacţiune socială la nivel macro şi micro
2. abilităţi de interpretare şi relaţionare: interpretarea echilibrată a unui
eveniment aparţinând unei culturi, explicarea şi corelarea adecvată a unor astfel de
elemente cu cele aparţinând culturii proprii
3. abilităţi de interacţiune şi descoperire: capacitatea de a recepta noi
elemente şi practici specifice altor culturi, de a opera cunoştinţe, atitudini, abilităţi
în condiţii limitative ale comunicărilor şi interacţiunilor reale
4. abilităţi de reflecţie şi evaluare critică pe baza unor criterii, perspective,
practici şi produse ale culturii proprii şi a alterităţii
5. atitudini: curiozitatea culturală, deschidere către ceilalţi, aplecarea spre
combaterea opiniilor stereotipe despre alte grupuri şi despre cel propriu. (Bryam şi
Zarate în Manual de educaţie interculturală, coord. Olga Ciobanu, Ed ASE
Bucureşti 2009):
Cea de-a treia partea a Capitolului I ia în considerare o necesitate a lumii în care trăim,
dezvoltarea capacităților de comunicare în orice context și înțelegerea comunicării
interculturale.
Definițiile și clasificările caracteristicilor comunicării interculturale mențin concepția
conform căreia fără dialog nu poate exista toleranță, echilibru, înțelegere.
Aguado ne propune următoarele strategii și indicatori pentru comunicarea
interculturală (Aguado, 2003,p. 180):
1. Este conștientă de prejudecățile și percepțiile învățate care
condiționează și influențează propria interpretare a formei de comunicare și a
comportamentului celorlalți;
2. Ține cont de diferitele înțelesuri ale gesturilor, expresiilor, distanțelor
fizice pentru persoane ce aparțin unor grupuri culturale diferite;
3. Se vorbește cu claritate și precizie. Adresarea este direct către
interlocutor;
4. Se evită expresiile colocviale ce pot fi greșit interpretate;
5. Se repetă afirmațiile în maniere distincte pantru a întări înțelegerea;

6. Se practică ascultarea activă, reformulând ce s-a auzit pentru a verifica
dacă s-a înțeles bine,
7. Identifică și rezolvă posibilele dificultăți de comunicare recurgând la
mediatori culturali care ajută la înțelegerea mesajului;
8. Cunoaște expresii din limba interlocutorului;
9. Nu vorbește ca și cum interlocutorul său ar fi surd sau cu dizabilități și
nu l-ar putea înțelege;
10. Se păstrează simțul umorului și tonul relaxat care facilitează acceptarea
și comunicarea.
Cel de-al doilea capitol se ocupă de rolul cadrului didactic în procesul de predareînvățare-
evaluare. Profesorul, în general, și profesorul de limba și literatura română, în
special, reprezintă elementele centrale ale gestionării promovării educației interculturale.
Trăsăturile înnăscute, cât mai ales cele formate ale profesorului sunt elemente necesare pentru
o bună interiorizare a rolului educației interculturale în viața școlară, cât și în viața de zi cu zi
a fiecăruia. Cursurile de formare sunt o realitate a vieții profesionale. Promovarea educației
interculturale în rândul profesorilor se realizează în ultima perioadă destul de des. Totuși,
modalitățile de formare în spiritul interculturalității nu iau în considerare specificul fiecărei
materii școlare. Lucrarea de față prezintă o propunere a unui program de formare al
profesorilor de limba și literatura română în spiritul interculturalității și promovării acesteia în
mediul școlar. Prima modalitate de înțelegere a rolului interculturalității este informarea.
Această informare trebuie corelată, în ceea ce îi privește pe profesorii de limba și literatura
română cu modalități de promovare a interculturalității prin folosirea metodelor și mijloacelor
de preadare-învățare-evaluare cât și prin înțelegerea rolului realizării unui mediu intercultural.
Prin diversificarea modului de abordare a tututor elementelor orelor de limba și literatura
română se poate ajunge la înțelegerea și interiorizarea interculturalității și la adaptarea la toate
caracteristicile ulterioare ale vieții. Scopul educației formale trebuie să fie crearea unor
indivizi capabili să trăiască armonios într-o lume a schimbărilor majore.
Astfel, pentru a înțelege rolul formării trebuie să cunoaștem cum este definită această
noțiune de-a lungul timpului. Capitolul II prezintă la început originea termenului formare,
câmpul semantic al acestuia, dar și modul, schimbările și îmbogățirile semantice pe care le-a
avut în timp.

Un alt aspect urmărit este istoricul programelor de formare din România pentru a
înțelege ce a însemnat în diferite perioade istorice să te informezi, să te specializezi, să
evoluezi în domeniul tău de activitate sau în alte domenii.
Bineînțeles ideea de formare va duce către necesitatea specializării în domeniul
educației, iar formarea cadrelor didactice este esențială pentru calitatea sistemului de
învățământ și pentru o calitate a societății în care trăim și vom trăi. Sunt prezentate concepții
referitoare la formarea inițială și cea continuă, dar și detalii referitoare la profesionistul în
educație.
Pentru că lucrarea este centrată pe înțelegerea rolului educației interculturale, legătura
formare profesională în educație – interculturalitate conduce la necesitatea definirii
profesorului intercultural.
Profesorii implicaţi în educaţia interculturală ar trebui să fie atenţi la următoarele
îndatoriri ( Rey, 1999, p. 186):
- de a asigura o gestionare democratică a clasei sau şcolii, pentru a
permite fiecăruia posibilitatea de a se exprima, de a dezbate, de a ţine cont de
altul, de a-şi asuma responsabilităţi;
- de a da, rând pe rând, fiecărui elev şansa de a experimenta diferite
roluri, inclusiv cel de animator sau lider, de a lua cunoştinţă de diferite forme de
conducere, de a percepe şi a analiza relaţiile de putere din grup, instituţie sau
societate, de a depista abuzurile şi a lua act de ele;
- de a veghea la locul acordat în şcoală limbilor, culturilor, convingerilor
etice sau religioase, competenţelor diferite ale elevilor; spre ce percepţii sau
atitudini conduc acestea, de egalitate sau de marginalizare;
- de a supraveghea la calitatea interacţiunilor dintre elevi; se ştie că elevii
participă din ce în ce mai mult la interacţiuni, iar gradul de participare depinde
de prestigiul pe care-l au în grup; prestigiul lor depinde, între altele, de situaţia
socio-economică, de etnie, limbă, competenţe fizice, rezultate şcolare;
organizarea unui învăţământ care să suscite învăţarea cooperativă ar asigura o
exercitare optimă a prestigiului şi ar conduce la reducerea inegalităţilor instituite
în şcoală;

- de a stăpâni fenomenele de violenţă; tinerii care au tendinţe autoritare
trebuie trataţi cu înţelegere şi puşi în situaţia de a colabora în diferite împrejurări
cu cei către care îşi îndreaptă ura sau violenţa;
- faţă de persoanele cu nevoi speciale e nevoie de o înţelegere
suplimentară pentru a-i integra şi a-i pune alături de cei normali; nu e vorba de a
realiza o pseudo-egalitate, ci de a permite fiecăruia să se manifeste cu demnitate
în solidaritate;
- de a asigura deschiderea grupului spre exterior şi a favoriza o atitudine
de empatie cu membrii altor grupuri, mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi;
- de a extinde colaborarea dintre educatori cu părinţii elevilor sau cu
lucrătorii sociali, cu medici sau infirmieri.
Interculturalitatea este o parte a vieții noastre profesionale sau personale. Astfel,
pentru un profesor este necesar să se raporteze la acest aspect în fiecare moment al activității
sale.
Cucoș spune despre profesorul de tip intercultural că este caracterizat de :
- Modificări de atitudini, concepții, mentalități, convingeri;
- Experimentarea unor noi trăiri afective;
- Revalorizarea normelor, modelelor și trăirilor socio-culturale de natură morală,
politică, științifică;
- Reorientarea raționamentelor și judecăților valorice
- Învățarea unui nou comportament interpersonal și învățarea unor noi stiluri
interacționale
- Învățarea unor noi strategii de autocunoaștere și intercunoaștere,
- Capacitatea de a valorifica toate acese caracteristici proprii și de a ale propune
ca noi referințe și elevilor (Cucoș, 2000, p.205).
Competența interculturală este esența caracteristicilor pe care trebuie să le posede atât
profesorii cât și elevii. Dobândirea acesteia nu se realizează întotdeauna ușor ținând cont de
faptul că modalitățile de promovare ale educației pentru viață nu au fost întotdeauna o
prioritate în învățământul românesc. Astăzi educația interculturală și educația pentru viață se
găsesc într-o simbioză. Educația interculturală înțeleasă corect de către profesori, mai ales de
către cei de limba și literatura română, poate să conducă la o schimbare calitativă a relațiilor
din clasă, a modului în care este percepută ora, poate să conducă la creșterea interesului
pentru oră, la dezvoltarea interesului pentru cultură și culturi, la dezvoltarea capacității de

empatizare, la creșterea capacității de adaptare la nou, de reorganizare a modului în care
relaționăm și ne relaționăm etc.
Cel de-al treilea capitol se ocupă de înțelegerea noțiunii de curriculum, în general, și
mai apoi pe aceea de curriculum intercultural. Definirea acestui termen a fost dificilă
întotdeauna datorită multiplelor sale sensuri. Clasica prezentare a curriculumului din cele trei
perspective, formal, nonformal și informal, nu poate să lipsească fiind un prim pas pentru
înțelegerea caracteristicilor curriculumului intercultural.
Plurisemantismul noțiunii de curriculum este ușor de observat încă de la apariția
termenului. O bună înțelegere a rolului promovării curriculumului intercultural se realizează
prin trecerea în revistă a celor mai importante orientări în înțelegerea curriculumui de-a lungul
timpului.
Interculturalitatea și curriculumul sunt strâns corelate prin înțelegerea rolului pe care îl
are educația în viața fiecărui om. Modelele curriculare (triunghiular și pentagonal) sunt privite
în funcție de diferite perioade de definire a elementelor componente ale curriculumului. Tot în
acest context trebuie să privim și educația interculturală. Ea are trăsături de bază, dar definirea
sa este corelată cu mediul în care ea există, cu evoluția temporală, cu schimbările sociale.
Prezentul ne arată că rolul educației interculturale este major și fără raportarea la un
curriculum intercultural nu se pot realiza dezideratele educației contemporane și viitoare.
Lucrarea prezintă cele mai importante repere în apariția și evoluția termenului de
curriculum. Se menționează originea latină a termenului, diferite interpretări ale înțelesului
său de-a lungul timpului și în diferite spații culturale, cât și cele mai importante scrieri
referitoare la curriculum. Dintre cercetătorii în domeniu pot fi menționați: Bobbit, Tyler, Key,
Dewey, D’ Hainaut, Goodlad, Cucoș, Potolea.
Deasemenea, se prezintă tipuri de curriculum, modele, clasificări ale acestuia, dar și
importanța cunoașterii unor principii de organizare, mai ales în ceea ce privește curriculumul
de tip intercultural.
Principiile organizării curriculumului intercultural (Nedelcu, 2004, p 41-42), elaborat
şi aplicat încă din anii 70 în SUA şi revizuit în anii 90(Consiliul Naţional pentru Studii
Sociale din SUA) sunt următoarele:

Principiul 1: pluralismul cultural trebuie să se reflecte în tot mediul
educativ (curriculum formal, hidden curriculum, bibliotecă, centrul de documentare
şcolară, organizarea şi decorarea spaţiilor de învăţământ)
Principiul 2: curriculum intercultural trebuie să fie cuprinzător în scop
şi succesiune, să prezinte concepţiile şi valorile diferitelor grupuri etnice şi culturale
Principiul 3: curriculum intercultural trebuie să îi susţină pe elevi în
dezvoltarea încrederii în sine şi în dobândirea unei atitudini pozitive faţă de propria
identitate
Principiul 4: politicile şi procedurile şcolare trebuie să întărească
interacţiunile interculturale pozitive şi înţelegerea între elevi, profesor, personal
administrativ, comunitate etc.
Principiul 5: personalul didactic şi nedidactic al unei şcoli trebuie să
reflecte diversitatea etnică a societăţii; programele sistematice de formare a cadrelor
didactice, inclusiv în domeniul educaţiei interculturale trebuie să fie o realitate
permanentă a activităţii şcolii.
Principiul 6: curriculum intercultural trebuie să folosească la maximum
învăţarea experimentală; abordările inter şi multidisciplinare trebuie să fie o practică
didactică curentă în studiul grupurilor etnice şi culturale.
Principiul 7: şcolile trebuie să iniţieze evaluări sistematice, continue ale
obiectivelor, metodelor şi materialelor didactice de suport folosite în predarea
diversităţii etnice şi culturale.
Principiul 8. curriculum intercultural trebuie să valorizeze cunoştinţele
despre comunitate şi, în egală măsură, să folosească eficient resursele comunităţii
locale.
Ultima parte a capitolului prezintă dimensiunea interculturală a curriculumului din
perspectiva limbii și literaturii române, luând în considerare cele mai importante repere pentru
a înțelege necesitatea organizării curriculare în vedere promovării interculturalității. Limba și
literatura română poate contribui la promovarea interculturalității printr-o largă gamă de
activități:
1. Discuţiile din ore care să presupună, după o atentă formare a cadrelor
didactice, evidenţierea unor aspecte ca: noi – eu şi ceilalţi, discriminare, obiceiuri,
tradiţii, gestionarea conflictelor, diferenţe culturale, dizabilităţi, drepturi umane şi
cetăţeneşti etc.

2. Introducerea studiului de caz începând cu clasa a X-a. Studiile să se
ocupe de prezentări referitoare la societate, relaţii majoritate minoritate, cunoaştere
de sine, cunoaşterea alterităţii, respectul diferenţelor culturale, drepturi umane şi
cetăţeneşti etc. Toate aceste teme vor fi abordate plecând de la subiecte ale textelor
literare.
3. Interacţiunea cu alte comunităţi. Rezultatele ar putea fi evaluate la orele
de limba română după expuneri orale şi scrise.
4. Interacţiunea cu organizaţii ce promovează literatura română sau alte
literaturi.
5. Realizarea de proiecte de colaborare prin contact virtual (Facebook,
Twitter, mail-ul etc.) şi realizarea de site-uri sau bloguri care să fie corelate cu
tematica şi obiectivele studierii limbii şi literaturii române în liceu, dar şi cu
obiectivele educaţiei interculturale.
6. Crearea unor culegeri (virtuale sau reale) în care să se prezinte aceeaşi
temă literară din multiple perspective, idei provenite de la elevi din toată ţara. În
varianta virtuală ar fi mai uşor de accesat etc. (în Suciu, 2012, Creation and
Creativity in the 21st Century, p.369)
Cea de-a patra parte a lucrării (Capitolul IV) se referă la modul în care este înțeles
rolul activităților extrașcolare. După cum se observă acest tip de activități devine din ce în ce
mai important pentru școala românească, un argument găsindu-se în introducerea unei
Săptămâni Altfel.
Înțelegerea corelării educației formale cu cea de tip nonformal a preocupat sistemele
de învățământ dintotdeauna. Cel mai greu este să înțelegi că teoria trebuie adaptată
specificului local, specificului elevilor. Interculturalitatea este bine promovată prin
intermediul nonformalului. Fomalul și nonformalul coexistă și tebuie să relaționeze pentru o
mai bună promovare a spiritului european.
Activitățile extrașcolare au fot întotdeauna mai plăcute de către elevi.
Interculturalitatea se găsește în mediul său atunci când există libertate de acțiune și de
interacțiune.
Rezultatele activităților extrașcolare (privite și în termeni de achiziții
comportamentale) pot fi folosite în activitățile formale, putând fi de ajutor în relațiile școală-

profesor-elev. Astfel interculturalitatea poate să aibă mai multe căi de acces către cei implicați
în procesul educativ. Caracteristici ale interculturalității care presupun comunicare,
relaționare, participare alături de, cooperare în și în afara competiției sunt mai bine gestionate
în activitățile extrașcolare.
O privire generală asupra activităților extrașcolare, tipologia lor și rolul fiecăreia se
realizează în acest capitol.
În final limba și literatura română este corelată cu activitățile extrașcolare și
interculturalitatea.
Câteva dintre activităţile extraşcolare care pot îmbogăţi cunoştinţele dobândite la
limba şi literatura română si care pot viza formarea de competenţe interculturale sunt:
1. vizite la muzee (Muzeul Literaturii Române, muzee ale minorităţilor)
2. vizite la case memoriale
3. organizarea unor expoziţii de fotografii (despre alte culturi)
4. discuţii cu personalităţi din diferite domenii (în special scriitori,
jurnalişti, critici literari)
5. realizare de filme
6. realizarea unui eveniment / unor evenimente
7. excursii în diferite zone
8. realizarea de reportaje
9. discuţii cu colegi de diferite etnii (din alte instituţii)
10. respectarea tradiţiilor şi obiceiurilor altora şi sărbătorirea acestora
11. organizarea de concursuri culinare – mâncăruri specifice altor etnii
12. distribuirea de pliante în care se prezintă caracteristici ale altor culturi
13. implicarea bisericii în viaţa comunităţii şcolare (lăcaşuri de cult ale
diferitelor religii)
14. realizarea unei biblioteci de tip intercultural
15. realizarea unui muzeu de tip intercultural
16. organizarea şi participarea la şcoli de vară
17. organizarea unui centru intercultural
18. participarea la activităţi de voluntariat

Cel de-al cincilea capitol este o cercetare realizată în două licee bucureștene: Colegiul
Național Gheorghe Lazăr și Liceul Teoretic Al. I. Cuza. Cei 400 de elevi chestionați sunt din
clasele a X-a și a XI-a. Interesul cercetării se referă la modul în care elevii din două instituții
de învățământ performante (au fost alese în funcție de mediile de admitere) se raportează la
educația de tip intercultural în general, și la dimensiunea interculturală a predării limbii și
literaturii române în școala românească.
Aspectele metodologice care au stat la baza cercetării sunt:
Obiective
O1. Această cercetare îşi propune să investigheze în ce măsură interesul
profesorilor din învăţământul preuniversitar pentru abordarea interculturală a materiei
limba şi literatură română conduce la creşterea motivaţiei pentru învăţare la elevii din
ciclul liceal
O2. Această cercetare îşi propune să investigheze în ce măsură utilizarea unei
tematici interculturale în predarea- învăţarea- evaluarea limbii şi literaturii române
conduce la creşterea interesului pentru citit la elevii din ciclul liceal
Ipotezele studiului
1. Elevii din ciclul liceal care beneficiază de interesul profesorilor pentru
educaţia de tip intercultural în predarea limbii şi literaturii române au o motivaţie
crescută pentru învăţare spre deosebire de aceeaşi categorie de elevi care nu beneficiază
de acelaşi interes din partea profesorilor.
2. Elevii din ciclul liceal care beneficiază de o tematică de tip intercultural în
predarea- învăţarea- evaluarea la limba şi literatura română au un interes mai mare
pentru lectură faţă de aceeaşi categorie de elevi care nu folosește tematica de tip
intercultural.
Operaţionalizarea conceptelor
Interculturalitate/educaţie interculturală = influenţele, discuţiile la clasă despre
obiceiurile, tradiţiile etc. altor culturi, etnii (subiecte provenite din alte opere literare sau din
cultura generală a profesorului).
Motivaţie = am măsurat motivaţia ca percepţie asupra motivării ce ţine de fenomenul
interculturalităţii, o perspectivă a folosirii educaţiei interculturale în viitor, la limba şi

literatura română, ceea ce are la bază o percepţie subiectivă a elevilor asupra subiectului
discutat.
Interesul pentru lectură = vizează cărţile pe care elevii le citesc sau pe care
intenţionează să le citească datorită discuţiilor din clasă, a comparaţiilor cu alte culturi sau a
referinţelor bibliografice date de profesorul de limba şi literatura română.
Interesul profesorilor pentru educaţia de tip intercultural = implicarea profesorilor la
ora de limba şi literatura română cu exemple, argumentări şi din perspectiva altor culturi.
Metode şi tehnici de cercetare ştiinţifică
Metoda la care am apelat pentru testarea ipotezelor este cea a anchetei sociologice,
prin tehnica chestionarului. Chestionarul (fr. questionnaire) este o “tehnică şi, corespunzător,
instrument de investigare, constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi, eventual, imagini
grafice, ordonate logic şi psihologic care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau
prin auto-administrare, determină din partea celor anchetaţi răspunsuri ce urmează a
fi înregistrate în scris (S. Chelcea, Chestionarul în investigaţia sociologică, 1975). În
cercetările sociologice chestionarul este utilizat atât pentru culegerea datelor obiective (vârstă,
sex, nivel de şcolaritate, venituri etc), cât şi a celor subiective (opinii, atitudini, aspiraţii,
trebuinţe, etc). întrebările scrise şi, eventual, imaginile grafice (desene, fotografii, schiţe) au
funcţie de indicator” (Dicţionar de sociologie, Zamfir).
Construirea chestionarului a fost realizată pe baza obiectivelor şi a ipotezelor,
chestionarul cuprinzând atât întrebări cu răspuns închis, cât şi întrebări cu răspuns deschis, ce
le permit subiecţilor să îşi exprime părerile cu privire la temele dezbătute. Întrebările deschise
asigură şi componenta de calitativ a cercetării, îmbinată cu partea cantitativă a studiului, dată
de întrebările închise. Chestionarul a fost unul de tip autoadministrat individual.
“Chestionarele autoadministrate presupun înregistrarea rãspunsurilor de cãtre înseşi
persoanele incluse în eşantionul investigat. Subiecţii din anchetă formulează şi consemnează
în acelaşi timp răspunsurile, eliminând filtrarea informaţiei de către o altă persoană –
operatorul de anchetă. Prin autoadministrare, ei se pot exprima mai bine: prin ceea ce răspund
la întrebare, dar şi prin felul cum fac aceasta. Autoadministrarea elimină unul dintre factorii
care influenţează răspunsul: personalitatea celui care aplică formularul. În absenţa unei
persoane străine – a operatorului – este probabil ca subiecţii să fie mai dispuşi să răspundă la
întrebări „foarte personale“, pot să elaboreze răspunsuri mai „chibzuite“, să consulte
documentele personale pentru a verifica afirmaţiile făcute, să se consulte cu alţi membri ai
familiei pentru răspunsuri precise” (S. Chelcea, 2004, Iniţiere în cercetarea sociologică, p.
115).

Am ales această metodă de cercetare datorită avantajelor sale, menţionate mai sus.
Alte avantaje ale folosirii chestionarului autoadministrat individual mai sunt asigurarea
anonimatului şi numărul mare de persoane care pot răspunde la întrebări în acelaşi timp.
Limitele folosirii chestionarului ca unică metodă de cercetare se referă la o analiză a
unui subiect nu foarte cunoscut de publicul-ţintă, pentru a putea obţine date ce vor dezvolta
cercetările viitoare pe această temă a interculturalităţii în licee.
Descrierea cercetării/ Lotul investigat
Așa cum s-a menționat am aplicat 400 de chestionare în două licee bucureştene, în
Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” şi în Liceul Teoretic “Al. I. Cuza”. Aplicarea
chestionarelor a avut loc în luna mai a anului 2011. Elevii au fost selectaţi din clasa a X-a şi
din clasa a XI-a, fiind excluse clasele IX şi XII pentru că cei din clasa a IX-a au nevoie de o
perioadă de timp de acomodare şi probabil nu ar fi avut formate opinii şi păreri despre orele şi
educaţia de tip intercultural. Elevii de clasa a XII-a au fost excluşi datorită inferiorităţii
numerice şi a prezenţei slabe la orele de curs, un presupus motiv pentru nefrecventarea orelor
fiind apropierea examenului de bacalaureat.
Am decis să folosesc în lucrare denumirea de liceu pentru ambele unităţi de
învăţământ, chiar dacă “Gheorghe Lazăr“ este colegiu naţional, pentru a facilita exprimarea în
analiza rezultatelor.
Metodele de eşantionare pe care le-am utilizat sunt metoda bazată pe accesibilitatea
respondenţilor, se aleg membrii populaţiei de la care se obţin uşor informaţiile şi la care se
ajunge într-un mod facil şi metoda bulgărelui de zăpadă - “eşantionarea presupune ca
respondenţii să ofere numele altor respondenţi care fac parte din populaţia de interes”
(http://www.smarquest.ro/ro/sampling_methods.htm). În acest caz, pentru metoda bulgărelui
de zăpadă am apelat la cunoscuţi care mi-au facilitat accesul în licee pentru aplicarea
chestionarelor. După cum se poate observa, aceste metode au fost intercalate, folosindu-se
ambele cu mici modificări, aşa cum am precizat.
Metodele menţionate ţin de “eşantioanele non-probabilistice, care apar în situaţiile în
care probabilitatea sau şansa unui membru al populaţiei selectate de a fi ales în eşantion nu
poate fi determinată…. eroarea de eşantionare nu poate fi calculată” (ibidem).
Chestionarul se deschide cu o parte introductivă ce prezintă scopul aplicării
chestionarului şi cu o definiţie a interculturalităţii oferită elevilor pentru a putea înţelege mai
bine şi pentru a identifica fenomenul în cauză: educaţia interculturală „vizează ca educaţia să
formeze persoane capabile să aprecieze diversele culturi, care se stabilesc într-o societate

tradiţională şi deci să accepte să evolueze în contact cu aceste culturi pentru ca această
diversitate să devină un element pozitiv, care să îmbogăţească viaţa culturală, socială şi
economică a mediului (C. Cucoş, Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, Ed.
Polirom, Iaşi, 2000).
Ambele ipoteze au fost confirmate, acest aspect dovedind faptul că, în general
caracteristicile educației interculturale sunt necesare unei educații formale interesante și
performante, dar și vieții în general (cu mențiunea că sintagma de educație interculturală nu
este prea cunoscută de elevi, dar caracteristicile acestui tip de educație fac parte din viața și
interesele liceenilor).
Elevii sunt interesați de a diversifica modalitățile de predare-învățare-evaluare pentru
ca interesul pentru școală și ora de limba română să crească și rezultatele să fie o mai bună
formare individuală. Societatea contemporană presupune toate caracteristicile
interculturalității și, deși, poate terminologia nu le este întotdeauna familiară elevilor, ei cred
că nu se poate trăi astăzi fără empatie, fără înțelegere a diversității, fără adaptare la nou și
diferit, fără cooperare și fără interes pentru alte culturi.
Promovarea dimensiunii interculturale a predării limbii și literaturii române mai ales în
ciclul liceal poate fi benefică atât mediului formal (pe termen scurt și lung) cât și vieții
indivizilor de-a lungul anilor. Găsirea echilibrului individual și social se poaste realiza și prin
interiorizarea, acceptarea, înțelegerea și deschiderea către interculturalitate.

Bibliografie
Abdallah-Pretceille, M., (1986). L'identité culturelle, mythe ou realité, în L'éducation
nouvelle, (no. hors série), Paris.
Abdallah- Preceille, M.(1989). Vers une pėdagogie interculturelle. Institutul National
de Recherche Pėdagogique. Paris: Publications de la Sorbonne.
Abdalah - Pretceille M., Camilleri C.,(1994). La communication interculturelle, în
Labat C., Vermes, G., Cultures ouvertes, societes interculturelle. Du contact a l’interaction,
Paris: Ed. l’Harmattan.
Abdallah-Pretceille, M., Porcher, L.,(1996). Education et Communication
Interculturelle, Paris: PUF.
Abdallah-Pretceille, M., (1999). La formation des enseignants face au defi de la
pluralite culturelle et de l alterite, în Guide de l interculturel en formation (coord. J.
Demorgon, Ed. Marc Lipiansky), Paris:Retz.
Abou, S., (1981). L’identité culturelle ,Paris: Anthropos.
Aguado,T., (2003). Pedagogia Intercultural.McGraw-Hill/ Interamericana de
Espagna, S.A.U., Madrid.
Allemann - Ghionda, C., (1994). Comparaison des choix d’une forme d’education
interculturelle dans les differents systemes d’enseignenement: enjeux sociopolitiques.Blamart,
în J., Krewer, B., (coord.), Perspectives de l’interculturel, Paris: Ed.
L’Harmattan.
Anderson, U.,(1990). Consultative institutions for migrants workers în Z. Layton-
Henry, Political Rights of Migrant Workers in Western Europe, Sage: Londra.
Ardoino J., (1980). Les avatars contemporains de la monde în: Intemational Review of
Education, tom XXVI, no 2.
Atlan, H., (1991). Tout non peut-etre, Education et verite, Paris: Ed. Du Seuil.
Audigier, F., (1991). Enseigner la societé, transmettre des valeurs, Conseil de la
cooperation culturelle, Strasbourg.
Axelson, J.A.(1991). Counseling and development in a Multicultural Society. Pacific
Grove, Cal.: Brooks Cole.
Banks, Ch.(1989). Multicultural Education: Traits and Goals. En J.A. Banks și Ch.
Banks, Multicultural Education. Issues band perspectives. Boston: Allyn and Bacon.
Banks, J.(1981). Multiethnic Education, Theory& Practice, Boston Washington,
D.C.:National Education Association.

Banks, J., A.(1988). Multiethnic education, Boston, London, Allyn and Bacon.
Banks, J.A. (1993). Approaches to multicultural curriculum reform, în Banks, J.A. &
Banks, C.A.M.(Eds.), Multicultural education: Issues and perspectives, 2nd ed., Boston:
Allyn and Bacon.
Banks, J.A. (1994). An introduction to multicultural education. Boston: Allyn and
Bacon
Banks, J.(ed) (2001). Diversity within Unity, Center for Multicultural Education,
University of Washington.
Barbier, J – M., (1985). L’Evaluation en formatiom, Paris: PUF.
Barbier, R.,(1999). Alteration et metissage axiologique, în Remi Hess, Ch. Wulf
(coord.), Parcours, passages et paradoxes de l interculturel, Paris:Economica.
Bartolomė, M.,(1997). Diagnóstico a la escuela multicultural. Barcelona: Cedecs
Batelaan, P.,(1990). Intercultural Education, Bulettin du BIE, Paris, nr. 622 / 1990,
UNESCO
Batelaan P., (1998). Towards an equitable classroom; Cooperative Learning in
Intercultural Education in Europe, IAIE.
Benito, E.,O., (1989). Elimination de toutes les formes d’intolérance et de
discriminations fondées sur la religion ou la conviction, Genève, Centre des droits de
l’homme, New – York, Nations Unies.
Bennegadi, R., (1986). Un migrant peut en cacher un autre, în A.N.P.A.S.E. (Ed.),
Enfances et Cultures, problématique de la différence et pratiques de l’interculturel, Privat,
Toulouse.
Bernstein, B.,(1978). Studii de sociologie a educaţiei, Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică
Berry, J., Poortinga, Y., Segall, M., Dasen, P., (1992). Cross-Cultural
Psychology,New York: Cambrige University Press.
Berry, J., W., (1989). Acculturation et adaptation psychologique, în J., Retschitzky,
M. Bossel – Lagos et. P., Dasen, (Eds.), La recherche interculturell, vol.1. L’Harmattan,
Paris.
Bindé, J., (Ed.) (2005). Vers les sociétés du savoir. Paris: Éditions de l' UNESCO
Bishop, R.S.,(1993). Multicultural literature for children: Making informed choice. în
V.J. Harris(Ed.), Teaching multicultural literature in grades K-8 (pp 37-53). Norwood, MA:
Christopher –Gordon.

Bîrzea, C.,(1994). Les politiques educatives dans les pays en transition, Strasbourg,
Concil of Europe Press.
Block, J.,(1971). Mastery Learning. Theory and Practice. New York: Holt Rmehart &
Winston.
Block, J., Anderson, L., (1975). Mastery Learning in Classroom Instruction. New
York: McMillan.
Bobbit,F., (1918). The Curriculum, Boston: Houghton Mifflin Publisher
Bocoş, M., (2002). Instruire interactivă. Repere pentru reflecţie şi acţiune. Ediţia a IIa
revizuită. Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară
Bonchiş, E., (coordonator) (2002). Învăţarea şcolară (Teorii Modele Condiţii
Factori). Oradea: Editura Universităţii Emanuel
Borţun, D.,(1990). Comunicare şi relaţii publice (Curs). Studii aprofundat.
Bourdoncle, R.,(1994). Dictionnaire encyclopedique de l’ education et de la
formation,Paris: Nathan.
Bowyer, C., (1970). Philosophical Perspectives for Education, Scott – Foresman and
Company, Glenview, Illinois.
Brameld, Th., (1965). Education as power, Holt, Rinehart and Winson, New York,
London.
Brameld, Th.,(1971). Patterns of educational philosophy, Holt, Rinehart and Winston
Inc, London, Chicago.
Bryam, M., Zarate, G., (1996). Les jeunes confrontės à la diffėrence. Des proposition
de formation, Strasbourg: Conseil de l´ Europe.
Bryam, M., Zarate, G., (1997). Definitions, objectives and assessment of sociocultural
competence în M. Bryam, G. Zarate, Sociocultural Competence in Language Learning and
Teaching, Council of Europe, Strasbourg.
Butter, J., Donald, C., (1970), The role of value theory in education, în Theories of
value and problems of education, University of Illinois Press, Urbana, Chicago, London.
Cai, Deborah A.(ed.) (2010). Intercultural Communication, vol 1, Sage Publication.
Camilleri, C., (1988). Pertinence d’une approche scientifique de la culture pour une
formation par l’éducation interculturelle, în F. Ouellet (Ed.), Pluralisme et Ecole: I.Q.R.C.
Camilleri, C. şi alţii, (1990). Stratégies identitaires, PUF, Paris
Camilleri, C., (1990). Préface, în C., Clanet, L’interculturel. Introduction aux
aproches interculturelles en éducatioon et en sciences humaines, Toulouse: Presses
Universitaires du Mirail.

Camilleri, C., (1993). Quelques aspects de la psychologie socio-culturelle en Europe,
în Intercultures, Strategies d’adaptations: donnees et problemes, nr. 21, aprilie.
Camilleri, C., (1995). Particularismes et universel: le point de vue du psychologue, în
Particularismes et universalisme: la problématique des identités, Les Editions du Conseil de
l'Europe, Strasbourg.
Camilleri, C., (1999). Principes d’ une pedagogie interculturelle, în Guide de l’
interculturel en formation (coord. J. Demorgon, Ed. Marc Lipiansky),Paris: Retz.
Camilleri, C., Cohen-Emrique, M., (1989). Chocs de cultures. Concepts, et enjeux
pratiques de l'interculturel, Paris: Harmattan.
Camilleri, C., Vinsonneau, G., (1996). Psychologie et culture: concepts et
méthodes,Paris: Ed. Armand Colin.
Campani, G.,(1994). Overwiev of intercultural policies within the European Union.
European Journal of Intercultural Studies, vol.5, 1, 3-8.
Carp, R., (coord.) (2008). Multilingvism și dialog intercultural în Uniunea Europeană.
O viziune românească. București: Institutul European din România.
Carpinschi, A.,(1992). Doctrine politice contemporane, Iaşi: Editura Moldova
Carr-Ruffino, N., (1996). Managing diversity. New York: Thomson Executive Press.
Casmir, F., Communication Year Book, University of Kansas.
Cassell’s, Latin- English Dictionary.
Causey, V.E., Thomas, C.D., Amareto, B.J.,(2000). Cultural diversity is basically a
foreign term to me: the challeanges of diversity for preservice teacher education, in Teaching
and Teacher Education, nr. 16, 2000.
Cerghit, I., (2006). Metode de învăţământ. Iaşi: Editura Polirom
Chelcea, S., (1975). Chestionarul în investigaţia sociologică, Bucureşti:
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Chelcea, S., (1993). Chestionar. În C. Zamfir şi L.Vlăsceanu (coord.). Dictionar de
Sociologie urmat de indicatori demografici, economici, sociali si sociologici. Bucureşti:
Editura Babel.
Chelcea, S., (2003). Cum să redactăm.. . Bucureşti: Comunicare.ro
Chelcea, S., (2004). Iniţiere în cercetarea sociologică, Bucureşti: Editura
Comunicare.ro.
Chombart de Lauwe, P. H, (1970). Images de la culture,Paris: Petit Bibliotheque
Payot.

Ciascai,L., Marchiş I., (2008). Educaţia interculturală şi multimedia. Cluj: Editura
Presa Universitară Clujeană.
Ciges, A., Lopez, R., (1998). The challange of Intercultural Education in Spain, in
Cushner, K. (1998), International Perspectives on Intercultural Education, Lawrence
Erlbaum Associates.
Ciobanu, O., (coord.) (2009). Manual de educaţie interculturală, București: Editura
ASE.
Ciobanu, O., Cozărescu, M., (coord) (2010). Manual de educaţie interculturală.
Bucureşti: Editura ASE.
Ciolan, L., (2000). Paşi către şcoala interculturală: ghid pentru cadrele didactice.
Bucureşti: Editura Corint.
Ciolan, L., (2003). Dincolo de discipline. Ghid pentru învăţarea integrată / cross –
curriculară. Bucureşti, Centrul Educaţia 2000+: Ed Humanitas Educaţional.
Ciolan, L., (2008). Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum
transdisciplinar. Iaşi: Editura Polirom.
Ciolca, C., (2005). Interculturalitatea în educație fizică. București: Editura Cartea
Universitară.
Clanet, C., (1993). L’ interculturel: introduction aux approches interculturelles en
education et en sciences humaines,Toulouse: Presse Universitaire du Miral.
Cogan, J. și Derricott, R., (2000). Citizenship for the 21 st Century. An International
Perspective on Education. Londres: Kogan Page.
Cohen – Emerique, M., (1989). Représentation et attitudes de certains agents de
socialisation (travailleurs sociaux) concernant l’identité des migrants et leur enfants, în
ARIC (Ed.), Socialisations et Cultures, Presses Universitaires du Mirail, Toulouse.
Cohen-Emerique, Margalit, (1999), Le choc culturel, methode de formation et outil de
rechereche, în Guide de l interculturel en formation, Retz, Paris.
Colin, L., Muller, B., (coord.), (1996). La pedagogie des rencontres interculturelles,
Paris: Economica.
Conférence mondiale sur les droits de l’homme, (1993). Déclaration et programme
d’action de Vienne, Genève, Assemblée générale des Nations Unies.
Conseil de l’Europe, (1992). Intercultural Learning for Human Rights, Strasbourg.
Conseil de la Coopération Culturelle, (1988). Les enfants tsiganes à l'école: la formation
des enseignants et autres personnels, Strasbourg.

Constanzo și Vignac (2001). Actes du VIIIėme Congrės de l Association pour le
Recherche Interculturelle. Universidad de Gėneve. 24-28 de sept.DE 2001.
www.unige.ch/fapse/SSE/groups/aria
Cornelius, H., Faire, S.,(1996). Ştiinţa rezolvării conflictelor, Bucureşti: Editura
Ştiinţă şi tehnică.
Cozma, T., (coord.) (2001). O noua provocare pentru educaţie: interculturalitatea.,
Iaşi: Editura. Polirom
Cozma, T., Diac, G.,(coord.) (2008). Formarea continuă a cadrelor didactice între
tradițional și modern. Iași: Editura Universității Alexandru Ioan Cuza.
Cozma, T., (1997). Educaţia formală, nonformală şi informală, în Psihopedagogie,
Iași:Editura Spiru Haret.
Creţu, T.,(1994). Grădiniţa- factor de dezvoltare socială a copilului, în Revista
învăţământului preşcolar, nr. 1-2/ 1994, Bucureşti.
Cucoş, C., – Pedagogie interculturală, note de curs.
Cucoş, C., (1996). Pedagogie, Iaşi: Editura Polirom
Cucoș, C.,(2000). Educația. Dimensiuni culturale și interculturale. Iași: Editura
Polirom.
Cummings, L.E., (1995). Educational technology – a faculty resistance view, Part I:
incentives and understanding, Educational Technology Review, 4, pp.
Curriculum Naţional pentru învăţământul obligatoriu. Cadru de referinţă. (1998),
CNC, MEN
D′ Hainaut, L., (1984). Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, Bucureşti:
EDP
Danvers, F.,(1992). 700 mots-clefs pour l’éducation. Presses Universitaires de Lille
Dasen, P., (1993). L’ethnocentrisme de la psychologie, în M. Rey (Ed.), Psychologie
clinique et interrogations culturelles, Paris: L’Harmattan / CIEMI.
Dasen, P., (1999). Fundamentele ştiinţifice ale unei pedagogii interculturale, în P.
Dasen, C. Perregaux, M. Rey, Educaţia interculturală, Iaşi:Editura Polirom.
Dasen, P., et al.(1999). Educaţia interculturală – experienţe, politici, strategii., Iaşi:
Editura Polirom.
De Landsheere, G.,(1999). Dictionnaire de l'évaluation et de la recherche en
éducation, PUF.
De Landsheere, V., (1992). L'education et l'information. Paris: Presses universitaires
de France.

De Landsheere, V., (1992). L’ Education et le formation,Paris: P. U. F.
Debesse, M., Mialaret, G.,(1971). Traite des science pedagogiques. Paris: PUF, vol.
7.
Delors, J., (1996). Learning: The Treasure Within. Report to UNESCO of the
International Comission on Education for the Twenty- first Century, UNESCO.
Delors, J.,( coord). (2000). Comoara lăuntrică. Iaşi: Editura Polirom.
Demeuse, M. Strauven, Ch. (2006). Développer un curriculum d 'enseignement ou de
formation. Des options politiques au pilotage. Bruxelles : De Boeck Université
Demorgon, J., (1989). L'exploration interculturelle, Pour une pédagogie
internationale,Paris: Armand Colin.
Demorgon, J., (1996). Complexite des cultures et de l’ interculturel, Paris: Ed.
Economică.
Demorgon, J.,(1999). Les difficultes de l echange, în Guide de l interculturel en
formation (coord. J. Demorgon, Ed. Marc Lipiansky), Paris:Retz.
Denoux, P., (1992). Les modes d’appréhension de la différence, Thése d’habilitation,
Université de Toulouse – Le Mirail, Toulouse.
Derman-Sparks, L.,(1992). Anti-bias Curriculum, Tools for Empowering Young
Children, National Association for the Education of Young Children, Washington.
Dewey, J. (1902). The Child an the Curriculum. Chicago: University of Chicago Press.
Dewey, J., (1992). Fundamentele pentru o ştiinţă a educaţiei.București: E.D.P.
Diaconu, M., (2002). Competența pedagogică și performanțele profesionale,
Standardele profesionale pentru profesia didactică, coordonator Lucia Gliga, Consiliul
Național pentru Pregătirea Profesorilor, București.
Dinello, R., Perret-Clermont, A., (1987). Psihopédagogie interculturelle, Delval,
Fribourg.
Dinkele, G.,(1993). Geography and Multicultural Education, in Fyfe, A., Figueroa
P.,(ed) (1993). Education for Cultural Diversity, The challenge for a new era, Routdlge,
London şi New York.
Dupuy, R. J., (1986). La communaute intemationale entre le mythe et l’histoire,
UNESCO, Paris.
Education aux droits de l’homme et à la démocratie, (1993), Note rédigée à la suite du
Congrés international sur l’éducation aux droits de l’homme et à la paix tenu à Montréal,
Paris Unesco, Genève Centre des Nations Unies pour les droits de l’homme.
Escoffier, J.,(1991). The limits of multiculturalism. Socialist Review, 3, 4-67.

Europa. Ghid de termeni pentru o societate multiculturală.(2008). Focșani: Editura
Andrew.
Ewen, Mc.A.,(1981). Phenomenological Approach to Multicultural Curriculum, în
Banks, J(1981). Multiethnic Education, Theory & Practice, Boston Washington.
Fath, G., (1991). Laicité et formation des maîtres, în: Revue Francaise de Pédagogie,
nr. 97, oct - dec.
Fisher, G-N., (1990). Les domaines de la psyichologie sociale. Le champ du social,
PARIS:Dunod.
Forquin, J., C., (1991). Justification de l’enseignement et relativisme culturel, în:
Revue Francaise de Pédagogie, nr. 97, oct - dec.
Friedman, J., (1995). Cultural identity & Global process, London, New Delhi:
Sage Publications,
Fyfe,A., Figueros P., (ed.) (1993). Education for Cultural Diversity, The challenge for
a new era, , London şi New York: Routdlege
Georoceanu, B., (2002). Formarea continuă a cadrelor didactice prin învățământ
deschis la distanță, Universitatea din București.
Gimenez, C., Malgesini, G.,(2000). Guia de conceptos sobre migraciones, racismo e
interculturalidad. Madrid: Ed. Catarata.
Glaser, E., Guilherme, M., Mendez Garcia M. del C., Mughan T., Intercultural
competence for professional mobility. European Center for Modern Languages, Council of
Europe Publishing.
Gobell, K. and all., (2007). Promoting Intercultural Learning in English as a Foreing
Language: The Interplay of Teacher’ s and Student’ s Experience in Class. Paper presented at
the Congress of the European Association of Research on Learning and Instruction, Budapest,
August 29th 2007
Goguelin, P., (1970). Formarea continuă a adulţilor. PUF.
Gohier, G., (2003). Les finalités de l’ education. Éducation et francophonie, Vol
XXX, prientemps 2003, 1-6. http:// www.aceif.co
Gollnick, D. M., Chinn, P.C., (1986). Multicultural education in a pluralistic society
(2nd ed.). Columbus: Merrill.
Golu, M.,(1993). Dinamica personalităţii, Bucureşti: Editura Geneze.
Goodlad, J., (1994). Curriculum as a Field of Study în T. Husén & T. Postlethwaite
(eds), The International Encyclopedia of Education, Oxford: Pergamon Press.

Gundara, J., (2002). Intercultural Teacher Education, Knowledge and Curriculum,
Simpozion: Intercultural Teacher Education: The Challanges of Diversity. International
Obstacles and Posibilities, Botkzrka.
Hall, E.T., (1979). Au-delà de la culture,Paris: Seuil.
Hall, E.T., (1984). Le langage silencieux, Paris:Seuil.
Hameline, D., (1986). Courents et contre-courents dans la pedagogie contemporaine,
Lyon:ODIS.
Hamers, J.F., et Blanc, M., (1983). Bilingualitè et bilinguisme, Mardaga, Bruxelles.
Hannerz, U., (1996). Transnational Connections. Culture, people, places, London,
New York.
Hanoun, H., (1987). Les Ghettos de l'école. Pour une éducation interculturelle,
Paris:Les Edition ESF.
Hinner, M.B., (1998). The Importance of Intercultural Communication in a
Globalized World
Hofstede,G., (1980). Culture’consequences: International differences in work- related
values. Beverly Hills: Sage
Hoopes, D.S.,(1979). Intercultural communication concepts and the psychology of
intercultural experience. În M.D. Pusch (Ed.). Multicultural education: A cross-cultural
training approch (pp. 9-38). LaGrange Park, III: Intercultural Network.
Huddleston, E., (2004). Manual pentru formarea cadrelor didactice în domeniul
educației pentru cetățenie democratică și al educației pentru drepturile omului, Consiliul
Europei.
Husen, T.,(1974), The learning society, London:Methen Co Ltd
Husen, T., Postlethwaite, N., (coord.), (1994). The International Encyclopedia of
education vol. 2 şi 11, Oxford, Paris etc: Pergamon Press.
Iacob, L., , Lungu, O.,(1999). Imagini identitare,Iași: Editura Eurocart.
Ilie, M.D.,(2009). Teoria şi metodologia curriculum-ului. Timişoara: Editura Mirton.
Iluţ, P., Radu, I., Matei, L., (1994). Psihologie socială, Cluj-Napoca:Editura. Exe
SRL.
Intercultural Dialogue for Greater Europe: The European Union and the Balkans.
Visions of Leading Policy Makers and Academics, European Communities, 2009.
Iucu, R., (2004). Formarea cadrelor didactice. Sisteme, Politici, Strategii, București:
Humanitas Educational.

Iucu, R., Păcurari, O., (2001). Formarea iniţială şi continuă, Bucureşti: Humanitas
Educational.
Jeffcoate, A., (1976). Multicultural Curriculum: Beyond the Orthodox, Trends în
Education, pg 4, nr 8-12/ 1976, în Banks, J.,(1981), Multiethnic Education,Boston: Theory &
Practice.
Jinga, I., Istrate, E., (1998). Manual de pedagogie. Bucureşti: Editura All Educational.
Jones, Cr., Kimberley, K.,(coord.), (1989). L'education interculturelle. Concepte
contexte et programme,Strasbourg: Conseil de l’Europe.
Jonnaert, Ph., Ettayebi, M., Defise R., (2010).Curriculum si competenţe. Un cadru
operaţional, Cluj- Napoca: Editura ASCR.
Katz, P.,(1982). Development of children' s racial awarness and intergroup attitudes,
în Derman-Sparks, L.,(1992), Anti-bias Curriculum, Tools for Empowering Young Children,
National Association for the Education of Young Children, Washington.
Khoa, H., (1993). L’interculturel et L’Euroasien, Paris: Ed. L’Harmattan.
King, A.M.P.,(1990). The National Curriculum and Ethnic Relations, în Tomlinson
S., Craft, M.,(ed), (1990). Ethnic Relations and Schooling, Policy and Practice London:
Athlone Press
King, A.S., Reiss, M.J.,(1993). The Multicultural Dimension of the National
Curriculum, The Falmer Press.
Koester, J., (1993). Intercultural competence. Interpersonal Communication Across
Cultures, USA: Harper Collins.
Kristeva, J., (1988). Etrangers a nous-meme, Paris:Fayard.
Kymlicka, W.,(2000). Ciudadanía multicultural. Barcelona: Paidós.
L’éducateur et l’aproche systemique, Manuel pour ameliorer la pratique de
1'education, (1981). ed. a II-a, Paris:PUF-UNESCO.
L’Education artistique dans une societé multiculturele, (1987). Conseil de l'Europe,
Strassbourg.
Ladmiral J.R., Lipiansky, E.M., (1989). La communication interculturelle, Paris:
Armand Colin.
Lázár, I., (2003). Incorporating intercultural communicative competence in language
teacher education. European Centre for Modern Languages, Council of Europe Publishing.
Legea nr. 128, privind statutul personalului didactic, 1997
Lengrand, P.,(1973). Introducere în educaţia permanenta., Bucureşti: Editura.
Didactică si Pedagogică

Lerbet, G., (1990). Le flou et l’écolier. La culture du paradoxe, Paris: Editions
Universitaires, UNMFREO.
Lesne, M.,(1995). Lucrul pedagogic şi formarea adulţilor, în Educaţia în
schimbare,Iași: Editura Spiru Haret.
Liegeois, J.-P., (1994). Roma. Gypsies. Travellers, Strasbourg: Council of Europe Press.
Lindsay L., Bleys, J., (1989). Secţiunea Science et tehnologie, în: L’Education
interculturelle. Concep, contexte et programme,Strasbourg: Conseil de I'Europe.
Lipiansky, E. M., (1999). în J. Demorgon, E. M. Lipiansky (coord.), L’ecole
confrontee a la diversite culturelle, în Guide de l’interculturel en formation, Paris:Tetz.
Lynch, J.,(1986). Multicultural Education: Principes and Practice. Londres>:
Routledge.
Maciuc,I.,(1998). Formarea formatorilor. Modele alternative și programe modulare
.București: Editura Didactică și Pedagogică.
Makey, W.F.,(1992). Limbi materne, alte limbi şi limbi de circulaţie. Semnificaţia lor
într-o lume în mutaţie, în Perspective, nr.1/ 1992, UNESCO.
Malewska - Peyre, H.,(1987). La notion d’identité et les strtegies identitaires, în: Les
amis de Sèvres, mars.
Maliţa, M.,(1998). Zece mii de culturi. O singură civilizaţie. Bucureşti: Editura
Nemira.
Marga, A., (2000). Trei ani de schimbări în învăţământ.București, M.E.N.
May, S.,(1994). Making Multicultural Education Work, Multilingual Matters Ltd.
Meylan, L., (1968). L'école et la personne, Neuchatel: Delachaux et Niestle.
Mialaret, G., (1977). La formation des enseignants, Paris: P.U.F.,” Que sais-je”
Miroiu, A., (coord), (1998). Învăţământul românesc azi, Iași: Editura Polirom.
Mitchel R., Brumfit, C.,(1993). Language and Cultural Diversity, în Fyfe, A, Figueroa
P., (ed) (1993). Education for Cultural Diversity, The challenge for a new era, , London şi
New York: Routdlge.
Mitter, W., (1992). L'education multiculturelle: considérations dans une optique
interdisciplinaire, în PESPECTIVES, vol. XXII, no. 1, (81).
Mok, I., Reinsch, P.,(eds), (1999). A Colorful Choice; Handbook for Intercultural
Teaching Materials. Phare & European Platform for Dutch Education.
Mucchielli, A., (1986). L'identité, Paris: PUF.

Munoz, M.-C., (1999). Les pratiques interculturelles en education, în J. Demorgon, E.
M. Lipiansky (coord.), L’ecole confrontee a la diversite culturelle, în Guide de l’interculturel
en formation, Paris:Retz.
Nair, S., (1993). Mondialisation et migrations: l’axe Sud – Nord, în: Les migrations
internationales, Publications de l’UniL, Fasc. 84,Lausanne: Payot.
Nayak, A., Etudes des religions dans le contexte interculturel d’aujourd’hui: une
approche dialogale, Universite de Neuchatel et de Fribourg, Suisse.
Neculau, A., Dragulescu, A., Lungu, O., (1996). Ţiganii - O abordare psihosociologică,
Iași: Editura Universitatii "Al. I. Cuza".
Nedelcu, A., (2003). Dimensiunea multiculturală a educației. Formarea cadrelor
didactice din perspectiva educației multiculturale. Teză de doctorat.
Nedelcu, A.,(2004). Învăţarea interculturală în şcoală, Bucureşti: Editura Humanitas.
Nedelcu, A., (2008). Fundamentele educaţiei interculturale. Diversitate, minorităţi,
echitate. Iaşi: Editura Polirom.
Negreţ- Dobridor, I.,(2008). Teoria generală a curriculumului educaţional. Iaşi:
Editura Polirom.
Neumeister, H.,(1987). Les systemes de formation des enseignants dans les etats
membres, Stasbourg – Geneva.
Newman, W., (1973). American pluralism: A study of minority groups and social
theory. New York: Harper & Row.
Nicklas, H., (1996). L’ apprentissage interculturel: conditions de realisation et
objectifs, în Colin, Lucette, Muller Burkhard (coord.), La pedagogie des rencontres
interculturelles,Paris: Editura Economică.
Nicoret, M., (1987). Pédagogie interculturelle, identité des élèves et dynamique de la
situation scolaire, în R.Dinello et A. N. Perret-Clermont (eds), Psycho-pédagogie
interculturelle (pag 15-27), Fribourg: Deval.
Nieto, S., (1992). Affirming Diversity,New York: Longman.
OCDE (1987). One school. Many cultures. Paris.
OCDE (2008). Regards sur l' education 2008, les indicateurs de l' OCDE. Paris:
OCDE
Ogay, T., (1996). L'ecole, lieu de communication entre cultures, în Les sciences de
l'Education face aux interrogations du public, Réponses et analyses sur quelques sujets
d'actualité, Cahier édité par le Groupe-Publications de la Section des Sciences de l'Education,
Université de Geneve.

Ogbu, J.U.,(1992). Understanding cultural diversity and learning. Educational
Research 21, 8, 5-14
Ordinul M.E.N. nr 3622, din 13.04.2000, cu privire la participarea elevilor în acţiuni
de educaţie extraşcolară(educaţie informală)
Oriol, M., (1985). L’ Exigence d’interdisciplinarite dans l’etude des relations
interculturelles, în L’interculturel en education et sciences humaines, vol II, Ed, pregătită de
Claud Clanet, Universitatea Toulouse: Le Miral.
Ortiz, F.I., (1988). Hispanic American Children' s experiences in the Classrooms: a
comparison between Hispanic and Non-Hispanic Children, în Weis, L.,(1988). Class, Race
and Gender in American Education, Albany State University of New York Press
Ouellet, F., (1991). L'éducation interculturelle, essai sur le contenu de la formation
des maitre, Paris: Harmattan.
Ovando, C. McLaren, P., (2000). Cultural recognition and civil discourse in a
democracy în Ovando C., McLaren, P.,(Eds), The politics of multiculturalisme and bilingual
education: Students and teachers caught in the cross fire.Boston: McGraw-Hill.
Panchaud, C., (2005). Comment le curriculum pourrait-il mieux contribuer à la lutte
contre la pauvreté Information et innovation en education, (119-120), pag 11-16
Panikkar, R., (1985). Le dialogue intrareligieux, Paris: Ed. Aubier.
Pălăşan, T., (2009). Strategii de formare a cadrelor didactice. Paşi spre
profesionalizare. Editura Universităţii din Bucureşti.
Pălăşan, T., Crocnan, D. O., Huţanu, E., (2003). Interdisciplinaritatea şi integrare – o
nouă abordare a ştiinţelor în învăţământul preuniversitar, în Revista Formarea continuă a
C.N.F.P. din învăţământul preuniversitar, Bucureşti.
Păun E., (1999). Şcoala- Abordare sociopedagogică, Iași: Editura Polirom.
Păun,E., (1987). Sociopedagogie şcolară, București: Editura Didactică şi Pedagogică.
Pédagogie universitaire et formation des enseignants, Travaux du séminaire regional
européen organisé par UNESCO à Prague, nov. 1985, 1987, CEPES, Bucureşti.
Perotti, A., (1992). La lutte contre l'intolerence et la xenophobie, Conseil de la
Cooperation Culturelle, Strasbourg.
Perotti, A., (1993). Role et projet de l’ecole dans les societes pluriculturelles
d’Europe, în Education et pedagogie, Revue du Centre International d’Etudes Pedagogiques,
nr.19.

Perregaux, Ch., (1994). Odyssea. Accuils et approches interculturelles, Dossier
interculturel, Corome, Comission romande des moyens d'enseignement et apprentissage,
Neuchatel.
Perregaux, Ch., (1999). Pentru o abordare interculturală în educaţie, în Educaţia
interculturală. Experienţe, politici, strategii, Iași: Editura Polirom.
Pineau, G., Oury, F., Lobrot, M., (1994). Dictionnaire encyclopedique de L’ education
et de la formation, Editions Nathan.
Poledna, R., Ruegg, F., Rus C., (2002). Interculturalitate. Cercetări şi perspective
româneşti, Cluj- Napoca: Presa Universitară Clujeană.
Pontoizeau, P.-A., (1992). La communication culturelle, Paris: Armand Colin.
Porcher, L., Abdallah - Pretceille M., (1998). Ethique de la diversite et education,
Paris: PUF.
Postic, M., (1993). Pour que notre enfant devienne une personne, Paris: Hachette.
Potolea, D., (1989). Profesorul şi strategiile conducerii învăţării, în (coord.) Jinga I,
Vlăscanu, L., Structuri strategii şi performanţe în învăţământ,(1989). București: Editura
Academiei.
Potolea, D., (2002). Conceptualizarea curriculumului. O abordare multidimensională
în D. Potolea şi E. Păun (coord.) (2002). Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri
aplicative. Iaşi: Editura Polirom
Potolea, D., Manolescu, M., (2006). Teoria şi metodologia curriculumului. Proiectul
pentru învăţământ rural. MEC
Preiswerk, R., Perrot, D., (1975). Ethnocentrisme et Histoire: L’Afrique, l’Amérique
indienne et l’Asie dans les manuels occidentaux,Paris: Anthropos.
Radu, I. I.(1972.. Schiţa unui model socio-pedagogic al sistemului de formare a
cadrelor didactice, în Forum, nr 2.
Ramsey, P.G., Battle Bold, E., Williams, L.R.,(1989). Multicultural Education. A
Source Book, New York: Garland Pub.
Reboul, O., (1991). Nos valeurs sont-elles universailes În Revue Française de
Pedagogie nr.97 oct – dec.
Recueil d’information sur les operations d’éducation interculturelle en Europe, 1983,
Conseil de l’Europe, Strasbourg.
Reflexion sur le developpement futur de I'éducation, 1984, UNESCO, Paris.
Rego, M.A.S., Nieto, S.,(2000). Multicultural/ intercultural teacher education in two
contexts:lessons from the Unites States and Spain, in Teaching and Teacher Education

Retschitzki, J., Bossel - Lagos, M., Dasen, P., (1989). La recherche interculturelle,
vol. II, Ed. L’Harmattan, Paris.
Rey - von Allmen, M., (1984). Pieges et defi de l’interculturalisme, în Education
permanente, nr 75.
Rey, M., (1984). Les dimenssions d’une pédagogie interculturelle, în Une pédagogie
interculturelle, Berne.
Rey, M., (1985). Des cribles phologiques aux cribles culturels, vers une comunication
interculturelle, Bulletin CILA, no 41.
Rey,M.,(1989). Former les enseignants à l´ėducation interculturelle
Strasbourg:Consejo de Europa.
Rey, M., (1992). Comment introduire une pedagogie interculturelle a l’ecole,
Seminaire”Comment introduire une pedagogie interculturelle a l’ecole”, Morat, 14-15 nov.,
1991, Rapport final, Commission nationale suisse pour l’Unesco, Bern.
Rey, Micheline, (1993), Les modalites de gestion de l'interculturel, intervention á
l'occasion de Symposium “La dimension interculturelle, facteur essentiel de la reforme de
l'enseignement secondaire”, Timişoara, Roumanie.
Rey, M., (1996). D'une logique mono a une logique de l'inter. Pistes pour une
éducation interculturelle et solidaire, Cahier no 79, FPSE, Section des Sciences de
l'Education, Université de Geneve.
Rey, M., (1997). Identités culturelles et interculturalité en Europe, Centre européen de
la culture, Actes sud, Genève.
Rosales, C.,(1991). Manifestaciones de innovación didáctica. Santiago, Universidad.
Rougemont, D. de, (1990). Sur le rôle de l’Europe danslek dialogue des cultures, în
CDMOS, Centre Européen de la Culture, nr. 50, Geneva.
Rulcker, T., (1992). Education multiculturelle, progammes scolaires et strategies de
leur elaboration, în: PERSPECTIVES, vol. XXII, no. 1.
Rulcker,T., (1992). Educaţie multiculturală, programe şcolare şi strategii de
elaborare a lor, în Perspective, 81/ 1992, UNESCO.
Sabatier, C., (1986). La mère et son bébé: variations culturelles: analyse critique de la
littérature, în International Journal of Psychology, 21.
Sadker, M., Sadker, D.,(1978). The teacher educator' s role. Implementing Title IX
and attaining sex equity, Washington DC (Documnet Eric)
Sadker, M., Sadker, D., (1985). Failing at Fairness: How America ´s Schools Cheat
Girls. New York: Charles Scribner´ s Sons.

Santos Rego, M. A. (ed.) (1994). Teoría y práctica de la educatión intercultural.
Universidade de Santiago de Compostela. Promociones y publicaciones universitarias(PPU).
Sarap, M., (1986), The politics of multiracial education,London, Boston: Routledge
and Kegan Paul.
Schiro, M.S., (2008). Curriculum theory. Conflicting visions and enduring. London:
Sage Publications
Segall M., Dasen P., Berry J., Poortinga, (1999). Human Behavior in Global
Perspective. An Introduction to Cross-Cultural Psychology, Boston, London, Toronto etc.:
Allyn and Bacon.
Segall, M.H., Dasen, P.R., Berry, J.W. & Poortinga, Y.H., (1990), Human behavior in
global perspective: An introduction to cross-cultural psychology, New York:
Pergamon,
Semprini, A., (1997). Le multiculturalisme, Paris:P.U.F.
Shennan, M.,(1991). Teaching about Europe, Strasbourg, Council of Europe
Shulman, L.S., (2007). Ceux qui comprennent le développement de la connaissance
dans l’ enseignement, Éducation et Didactique, (1), pag 97-114. (Traduction de Shulman,
1086)
Simandan, M., (coord.) (2006).Valori, educatie si multiculturalitate. Timisoara:
Editura Mirton.
Singh, B.R., (1988). Cognitive styles, cultural pluralism and effective teaching and
learning. International Review of Education, 34 (3), 355- 370.
Skutnabb- Kangas, T.,(1994). Mother tongue maintenance: the debate Linguistic
human rights and minority education. [Teaching issues] TESOL Quarterly 28.
Starkey, H.,(1991). The Chalenge of Human Rights Education., London:
Cassell/Council of Europe
Starkey, H., (1991). Educaţia pentru drepturile omului, o provocare, Ed. Cassel
Educational Limited Villiers House.
Steiner, G., (1983). După Babel. Aspecte ale limbii şi traducerii, București: Editura
Univers.
Suciu, R. Ș., (2012). Dimensiunea interculturală a curriculumului din perspectiva
limbii și literaturii române în (coord.) Chirimbu, S. , Alexe, M., (2012). Creation and
Creativity in the 21th Century. Iași: Editura Ștef, pag 366-371.

Suciu, R.Ș., (2011). Dimensiunea interculturală în mediul liceal românesc. Limba și
literatura română și interculturalitatea în (coord.) Georgescu, N., Turtoi, M., (2011) Papers
of the Sibiu Alma Mater University Conference, vol.2, Sibiu: Editura Alma Mater, pp181-184.
Suciu, R.Ș.,(2011).Dimensiunea interculturală a limbii și literaturii române. Proiectul
ca metodă de promovare a educației interculturale în mediul liceal în Repere. Revistă de
științele educației, anul V/2011, București: Editura Universității din București, pp 47-52
Suciu, R.Ș.,(2012). Rolul limbii și literaturii române în școala românească.
Dimensiunea interculturală a orei de limba și literatura română în Repere. Revistă de
științele educației, anul VI/2012, București: Editura Universității din București, pp 41-46.
Suciu, R.Ș.,(2012). The Romanian Language and Literature and the Intercultural
Education în (coord.) Chirimbu, S., Simuț, R., Interdisciplinary Researches in the 21st
Century, Oradea: Editura Universității Emanuel, pp. 117-121.
Super, C., Harkness, S., (1986). The developmental niche: a conceptualization at the
interface of child and culture, în International Journal of Behavioral Development, vol.9,
no.4.
Swift, D.F., (1969). The sociology of education: Introductory analytical perspectives,
London, New York: Routledge and Kegan Paul.
Ştefan, M., (1970). Valenţa informaţională a activităţii extradidactice, Revista de
pedagogie.
Ștefan, M., (1977). Pedagogia în faţa grupului spontan de copii.București: E.D.P.
Ştefan, M., (2001). Educaţia extracurriculară , Bucureşti: Editura Pro Humanitate,
Tajfel, H., (1978). Social categorization, social identity and social comparizon, în
Differentiation between social groups: studies in social psychology of intergroup
relations,Londres: Academic Press.
Tap, P., (1986). Identités collectives et changement sociaux,Paris: Privat.
Tayler, P.W., (1970). Realms of Value, în Smith G. Philip (ed.), în Theories of value
and problems of education, University of Illinois Press, Urbana, Chicago, London.
Taylor, C., (1994). Multiculturalism. Examining the Politics of Recognition, Princeton
University Press.
THABOR, L'encyclopédie des catéchistes, Paris: Desclé.
The International Encyclopedia of education. (1994), vol. 2 şi 11, , Oxford, Paris etc.:
Pergamon Press.
The Oxford English Dictionary, 2001.
The recognition of non-formal education,(1998). Youth Forum, Bruxelles.

Tofler, A.,(1983). Al treilea val. București: Editura Politică.
Touraine, A., (1996). Faux et vrais problemes, în Une societe fragmente Le
multiculturalisme en debat, Paris: Editions La decouverte.
Tyler, R.,(1949). Basic Principles of Curriculum and Instruction. Chicago: University
of Chicago Press.
Ulrich, C.,(2000). Managementul clasei. Ghid de învăţare prin cooperare, Bucureşti:
Editura Corint.
UNESCO (2000). Cadre d' action de Dakar. Education pour tous: tenir nos
engagements collectifs. Texte adopté au forum mondial de l’ education. Dakar, Sénégal, 26-
27 avril 2000. Paris: Editions de l'UNESCO.
Văideanu, G.,(1967). Cultura estetică şcolară. București: E.D.P.
Văideanu, G.,(1988). Educația la frontiera dintre milenii, București: Editura Politică.
Veleşcu, F., (coord.) (2009). Întrebări şi răspunsuri pentru profesorul diriginte.
Bucureşti: Editura Solaris Print.
Verma, K.G.,(2000). Inequality and teacher education: Challenges for the third
millenium, Acta Univ. Oul. B.39.
Vermés, G., (1993). La culture pour le psychologue: une question de théorie, de
pratique, de déontologie, dans Psychologie clinique et interrogations culturelles. Paris:
L'Harrnatan / CIEMI.
Verne, E.,(1987). Les politiques d´ education multiculturelle: analyse critique. în L´
Education multiculturelle(pp. 134-145). Paris: OCDE.
Vrăsmaş, E., (1999). Educaţia copilului preşcolar, Bucureşti: Editura ProHumanitate.
Walker, D., (1990). Fundamentals of Curriculum, San Diego, Cal: Jovanovich
Publishers.
Walker, J., (1992), Violence et résolution des conflits a l’école. Etude de
l’enseignement et des aptitudes ŕ résoudre les problčmes interpersonnels dans les écoles
primaires et secondaires en Europe, Conseil de l’Europe. Strasbourg.
Walking,P.H.,(1980). The Idea of Multicultural Curiculum, Journal of Philosophy of
education, nr.14/ 1980
Wieviorka, M., (1994). Spaţiul rasismului, București: Editura Humanitas.
Wieviorka, M.,(1996). Culture, societe et democratie, în Une societe fragmente Le
multiculturalisme en debat,Paris: Editions La decouverte.
Wintle, M., (edited by), (1996). Culture and Identity in Europe, Avebury, Singapore,
Sydney.

Wiseman, R. L., (1995). Intercultural communication theory, London, New Delhi:
Sage Publications.
Zamfir, C., Zamfir, E., (1993). Ţiganii între ignorare şi îngrijorare, București: Editura.
Alternative.
Zarate, G., (1986). Enseigner une culture étrangere, Paris: Hachette.

Webografie:
http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Vezi_aici_liceele_din_Bucuresti_la_care_sa_intrat_cu_cele_mai_mari_medii_0_515948546.html
(accesat în 24.04. 2012, ora 18.05)
http://www.smarquest.ro/ro/sampling_methods.htm(accesat în 24.04.1012, ora 18.30)
http://webcache.googleusercontent.com/searchq=cache:tj8cBktIpfkJ:ictime.teaching.r
o/materiale/Educatia_intercult.ppt+educatie+interculturala&cd=7&hl=ro&ct=clnk&gl=rox
(accesat în 18XI.2010, ora 19).
http://tandis.odihr.pl/documents/hrecompendium/CD%20SECT%201%20laws/PARTNERS%20RESOURCES/UNESCO%20Gui
delines%20on%20Intercultural%20Edu%20ENG.pdf (accesat în 01.XI. 2010, ora 10.45).
http://www.coe.int/t/e/cultural_cooperation/education/Intercultural_education/_Intro.a
sp (accesat în 12.XI.2010, ora 13)
http://www.dppd.ro/profil/index.html (accesat în data de 29.02.2012, ora 14.19)
Consiliul Europei – http://www.coe.int
Curriculum Guidelines for Multicultural Education, 1991
(http://www.socialstudies.org/positions/multicultural)
http://www.edu.ro/index.php/legaldocs/562
OSCE – http://www.osce.org
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_educatiei_nationale_lege_1_2011.php
Uniunea Europeană – http://www.europa.eu.int