Sectiunea geologica si coloana stratigrafica (format .pdf)

Secţiunea geologică şi coloana stratigrafică
SECŢIUNEA GEOLOGICĂ
Secţiunea geologică este o reprezentare grafică, executată la scară, a structurii
geologice – începând de la suprafaţă – prin intermediul căreia putem vedea aşezarea
stratelor în adâncime. Aceasta reprezintă intersecţia formaţiunilor geologice din
scoarţa terestră cu un plan vertical ales pe o anumită direcţie. Secţiunile geologice se
utilizează pentru interpretarea hărţii geologice.
Acestea se realizează în urma prospecţiunilor de carotare mecanică (realizarea
unui foraj cu recuperarea rocilor traversate), completate cu studii geofizice şi
geomagnetice, operaţii executate de geologi. De asemenea, secţiunile pot fi observate
şi construite. În primul caz este vorba de situaţii speciale ale aflorimentelor când
structura, aşezarea şi raporturile dintre strate se pot observa nemijlocit în deschiderea
respectivă. Secţiunile construite sunt cele realizate în special pe baza informaţiilor
cuprinse în harta geologică prin metode geometrice şi atunci când este posibil din
observarea aflorimentelor. De obicei secţiunile observate au lungimi reduse - de
câteva sute de metri, pe când cele construite se pot realiza pe lungimi mult mai mari
– chiar zeci de km.
Secţiunea se execută după direcţii care se aleg în funcţie de nevoie. Pentru a fi
realizată corect şi a prezenta situaţia din teren într-un mod cât mai real, direcţia
aleasă trebuie să fie perpendiculară pe direcţia stratelor, astfel încât stratele să fie
reprezentate prin grosimea lor normală (figura 1).
Figura 1. Poziţionarea liniei de profil pe harta geologică
- 1 -

Secţiunea geologică şi coloana stratigrafică
Primul pas în întocmirea secţiunii geologice este realizarea profilului morfologic,
a cărei construcţie este prezentată pe scurt în cele ce urmează.
Se alege o direcţie pe harta geologică după care vrem să realizăm secţiunea
geologică, având grijă ca traseul ales să intersecteze perpendicular stratele şi
formaţiunile geologice. Cu ajutorul unei bucăţi de hârtie puse în lungul liniei trasate se
notează punctele de intersecţie ale curbelor de nivel şi ale reţelei hidrografice (figura
2). Se construieşte un sistem de coordonate în care pe abscisă va fi figurată scara hărţii
iar pe ordonată scara înălţimilor într-un raport de 1:1 ÷ 1:4, în funcţie de ecartul de
altitudine între punctele de maxim şi minim ale profilului. Se pune hârtia cu datele
morfologice extrase în lungul abscisei şi se ridică perpendiculare până la altitudinea
corespunzătoare punctului de pe hârtie. Trebuie avut în vedere că întotdeauna capătul
de nord sau vest se va figura în partea stângă a secţiunii. Se obţine o serie de puncte,
ce se unesc cu mâna, rezultând profilul morfologic. De un mare ajutor sunt notaţiile
reprezentând reţeaua hidrografică, care ne dau indicaţii despre mersul liniei de profil
atunci când curbele hipsometrice sunt rare. Totodată se marchează în extremităţile
profilului punctele cardinale ale direcţiei (figura 3).
Figura 2. Extragerea datelor topografice
Având profilul morfologic construit, cu ajutorul unei bucăţi de hârtie, pe aceeaşi
direcţie pe hartă se notează datele geologice: punctele reprezentând limitele dintre
- 2 -

Secţiunea geologică şi coloana stratigrafică
formaţiunile geologice, înclinarea stratelor (direcţia şi unghiul), faliile, planele de şariaj
/ încălecările tectonice etc (figura 4).
Figura 3. Construcţia profilului morfologic
Figura 4. Extragerea datelor geologice
- 3 -

Secţiunea geologică şi coloana stratigrafică
Pentru notarea formaţiunilor geologice, având în vedere că acestea pot fi
asemănătoare ca şi nume sau pot avea nume lungi, recomandăm folosirea numărului
de ordine din legendă.
Această hârtie cu datele geologice, se pune ca şi în cazul precedent în lungul
abscisei, având grijă să identificăm şi să corelăm punctul în care începe secţiunea
geologică cu cel în care începe profilul morfologic, altfel datele din cele două profile nu
vor concorda, ceea ce duce la realizarea unei secţiuni greşite.
În continuare, se vor duce perpendiculare de la punctele corespunzătoare
limitelor formaţiunilor de pe hârtie pe linia profilului morfologic. În acelaşi mod se
notează şi poziţiile planelor de şariaj, a faliilor, axelor anticlinalelor şi sinclinalelor pe
linia de profil. După acest pas, se figurează stratele geologice ţinând cont de direcţia
de înclinare (în puncte cardinale pe harta geologică, în raport de stânga-dreapta pe
secţiunea geologică), de unghiul de înclinare (în grade) şi de natura stratelor sau
formaţiunilor (magmatice, metamorfice sau sedimentare). Astfel, în cazul în care
avem un strat ce înclină spre NV cu 34°, se va urmări să se vadă dacă pe profil el
înclină spre dreapta sau spre stânga. După stabilirea acestui lucru, se foloseşte un
raportor cu ajutorul căruia se măsoară 34° în raport cu orizontala în direcţia
determinată anterior. La fel se procedează şi în cazul faliilor şi a planelor de şariaj.
În adâncime, stratele se reprezintă prin prelungirea lor pe înclinare şi prin
legătura cu aceleaşi strate, care aflorează şi pentru care există indicaţii că se unesc în
adâncime. În unele cazuri se poate presupune forma stratelor aşa cum erau ele
înainte de a fi erodate (în special în cazul stratelor cutate şi a celor înclinate). În acest
caz, stratele se reprezintă cu o linie întreruptă, deasupra liniei profilului morfologic,
deci a suprafeţei actuale a stratelor, a reliefului. În unele cazuri această racordare
este evidentă, simplă, dar de cele mai multe ori intervin şi accidente tectonice (falii,
planuri de şariaj) ceea ce complică mult munca de racordare (figura 5).
Figura 5. Construcţia profilului geologic
În cazul anticlinalelor şi sinclinalelor se va marca pe suprafaţa profilului axul
formaţiunii cu o linie temporară, ce ulterior va fi ştearsă, după care se vor figura şi
semnele convenţionale pentru formaţiunea respectivă curbându-le corespunzător
formei – cu concavitatea în jos pentru anticlinale, invers pentru sinclinale. Pentru
construcţia unor secţiuni cu situaţie mai complicată se folosesc metode geometrice
mai complexe; acestea pot fi consultate în lucrarea lui O. Clichici Geologie structurală
şi cartografiere geologică, pag. 327-335.
O atenţie deosebită se cere atunci când direcţia şi înclinarea stratelor nu este
dată explicit, în acest caz, superpoziţia stratelor se va realiza în funcţie vechimea
stratelor, ce se va afla cu ajutorul legendei hărţii (şi a unui tabel geocronologic dacă
este nevoie). Astfel, conform principiului superpoziţiei, într-o succesiune stratigrafică
normală, ce nu a fost supusă unor mişcări tectonice puternice, stratele mai vechi sunt
- 4 -

Secţiunea geologică şi coloana stratigrafică
totdeauna situate la bază, pe măsură ce urcăm spre suprafaţa pământului stratele
având o vârstă din ce în ce mai mică, sau invers, pe măsură ce coborâm în adâncime,
vârsta stratelor este din ce în ce mai mare.
În cele din urmă, secţiunea va fi trecută „pe curat” (figura 6), reţinându-se din
toate aceste operaţii de construcţie doar acele lucruri care sunt esenţiale înţelegerii
modului de dispunere a stratelor şi altor elemente tectonice în scoarţa terestră.
Totodată, alături de secţiunea geologică propriu-zisă, va fi prezentă şi legenda ce
explică semnele şi culorile folosite.
Figura 6. Secţiunea geologică
Gradul de detaliere a secţiunii va fi în funcţie de scara hărţii geologice pe care
se lucrează, precum şi de scopul urmărit.
După realizarea secţiunii, se trece la descrierea formaţiunilor întâlnite şi a
raportului dintre acestea. Descrierea formaţiunilor se poate face în două moduri: fie în
sens tectonic – în ordinea în care au fost întâlnite, în funcţie de raporturile spaţiale
dintre ele, fie în sens stratigrafic – în funcţie de vechimea relativă a stratelor.
- 5 -

Secţiunea geologică şi coloana stratigrafică
COLOANA STRATIGRAFICĂ
Coloana stratigrafică (numită uneori profil geologic) este o reprezentare grafică
a succesiunii tuturor formaţiunilor geologice dintr-o regiune, urmărite fie într-o
deschidere naturală care are mai mulţi metri grosime (figura 7), fie descrise pe baza
carotelor obţinute din foraje (figura 8). Reprezentarea grafică se face pe baza unei
coloane verticale în care stratele mai vechi sunt figurate în partea de jos a graficului,
pe măsură ce urcăm stratele sunt din ce în ce mai tinere.
Coloanele stratigrafice se execută la diferite scări, în funcţie de gradul de
detaliu dorit şi de adâncimea atinsă. De regulă, scările sunt cuprinse între 1:5.000 ÷
1:25.000, pentru detaliere mergându-se până la 1:2.000, chiar până la 1:200 sau
1:20 în cazul lucrărilor industriale, miniere sau de construcţii unde se cer detalii.
Figura 7. Coloană stratigrafică după afloriment
După realizarea grafică a coloanei se trece la descrierea stratelor. Astfel, în
partea stângă a coloanei se trece grosimea fiecărui strat, în partea dreaptă
precizându-se tipul stratului, vârsta lui, conţinutul în fosile, înclinarea şi orice altă
informaţie importantă. Coloana propriu-zisă se construieşte figurând în interiorul ei
simbolul rocilor respective, deasemenea marcându-se cu culori vârstele lor, conform
legendei. De obicei aceste coloane stratigrafice însoţesc hărţile geologice.
Stratele a căror grosime este sub 20 cm se consideră a fi intercalaţii în roca
dominantă.
În cazul în care avem mai multe coloane stratigrafice construite in aceeaşi
zonă, în care apar strate de acceaşi vârstă, se poate trece la corelarea acestor strate
între coloanele alăturate (figura 9). De altfel, în cazul în care există mai multe astfel
de coloane construite pe un aliniament, cu ajutorul lor se poate realiza o secţiune
geologică.
- 6 -

Secţiunea geologică şi coloana stratigrafică
Figura 8. Coloană stratigrafică
Figura 9. Corelarea stratelor în coloane
În cele mai multe cazuri, după realizarea mai multor coloane stratigrafice în
aceeaşi regiune, geologii trec la construirea coloanei stratigrafice sintetice. Aceasta
este, după cum îi spune şi numele o sinteză a datelor geologice obţinute din celelalte
coloane. Astfel, se compară coloanele construite între ele şi se corelează stratele de
aceeaşi vârstă în funcţie de litologie, conţinut paleontologic şi caractere
geomorfologice. Prin compararea acestor coloane se poate observa că unele dintre ele
au anumite strate care lipsesc din altele şi invers. Coloana stratigrafică sintetică se
construieşte în aşa fel încât să cuprindă toate stratele care apar în coloanele
statigrafice analizate, deci să fie cea mai completă sub raportul prezentării stratelor.
Poartă numele de sintetică deoarece în nici una dintre celelalte coloane sau alte
deschideri nu întâlnim întreaga succesiune a stratelor prezentată în coloana
stratigrafică sintetică, ci numai porţiuni din ea. Această coloană sintetică ne este
foarte utilă, pentru că atunci când construim o coloană stratigrafică nouă, putem
compara succesiunea stratigrafică găsită cu o succesiune completă pentru spaţiul
respectiv şi aprecia termenii ce nu se găsesc, trăgând astfel concluzii cu privire la
istoria paleogeografică a locului respectiv sau cu privire la existenţa unor substanţe
minerale utile ş.a.
Bibliografie
• Boengiu, S., 2003, Geologie generală. Îndrumător de lucrări practice, Tipografia
Universităţii din Craiova, 203 p.
• Clichici, O., 1975, Geologie structurală şi cartografie geologică, Curs de uz intern,
Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, 341 p.
• Mihăilescu, N., S., 1955, Geologie tehnică, vol II, Ed. Tehnică, Bucureşti, 414 p.
• x x x, 1977, Lexicon geologie, geografie, mine, petrol, vol II, Ed. Tehnică, Bucureşti
- 7 -