GAVRIL CIUBAN - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

Gavril Ciuban - 60
al Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei (1992)
şi Premiul Salonului Naţional de Carte de la Cluj-Napoca (1993). Mai
sunt Fântâna cu ghinturi (Ed. Jurnalul de Sighet, 1996) şi antologia de
autor Poeme (ed. Limes, Cluj-Napoca, 2000). Recent mi-au parvenit alte
două cărţi ale scriitorului: Versuri din proză (Ed. Proema, Baia Mare,
2000) şi Est (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2002), volum bilingv românoitalian
(versiunea italiană aparţinând Gabrielei Lungu). Despre poet,
din câte am afl at, s-au exprimat elogios Laurenţiu Ulici şi, mai încoace,
Ioan Flora (un „poet de excepţie”, enunţă acesta, remarcând în creaţia
de ultimă oră a lui Ciuban „evitarea bine temperată a metaforei”).
Regretatul critic vorbeşte despre calea de acces către sinea fi inţei,
prin poezie, cu visătoria, nu doar cu rememorarea, iar Ioan Flora îi
dădu dreptate: ar fi , după Gavril Ciuban, într-o proză din aproape
borgesiana sa serie Personaje anterioare (vezi Versuri în proză) „un
câmp mai puternic decât un pustiu”, amintirea, oare deja pustiişte Să
credem totuşi aceasta: „Da, cam asta e, un drum”, rememorarea fi ind
deja drumul pustiului, fi inţa închisă în anterioara ei fiinţare – ceea
ce ai fost nu îngăduie viitorului tău să se mai arate, anteriorul nu
permite ulteriorului să aleagă, nici un „purtător de reverii” nu va
mai inventa acum „întâmplări care nu erau reale”. Ceea ce ai fost nu
poate rosti cum decât atât: „Gata cu traiul din fi cţiuni” (vezi Reverii
ulterioare). Poezia ca „purtător al visului” („il portatore del sogno”),
poezia, iată, ca refl exie de sine, în chip ironic însă doar o „relicvă
obscură” a unui scris care am fost cândva, un scris care, probabil,
vom fi cândva: „purtătoarea mănuşilor albe din piele necunoscută/ a
coborât dintr-o limuzină sumbră/ o seară întreagă toată viaţa a suit/
treptele de marmură roşie argintie întunecată/ / Pe purtătorul pălăriei
cu boruri imense/ nu l-a mai ajuns/ / Două asteriscuri mai puteai
desluşi/ pe un papirus învineţit/ urme de paşi în şir indian/ relicve
obscure ale unui scris/ dispărut” (Istoria poemului dispărut). Cu toată
sila afi şată faţă de „poezia leneşă” – existenţa aceea necontestată,
dimpotrivă cântată, slăvită fără de temoare, o aventură nesocotită –
Ciuban, am impresia, resacralizează totuşi în Est, această îndeletnicire
cu scriitura (un fel de „a doua venire”, cum o numeşte), meşteria
96 Documentar biobibliografic aniversar