GAVRIL CIUBAN - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

Gavril Ciuban - 60
modulaţiile tragice sunt strunite cu o detaşare stoică. Disciplinat, riguros,
versul – minat pe alocuri de retorism – creează efecte surprinzătoare
iar spaima, cântată, devine melancolie (stănesciană): „mă numără
din frunze/ un fel de pom ce nu-i”. În ultima etapă, aceea a maturităţii
depline, strigătul poetului se cristalizează în micro-poeme de două-trei
strofe unde imaginile se distribuie conform unui principiu dialogal sau
se organizează în sonore manifeste lirice; ele ne dezvăluie un Ciuban
sarcastic, mult îngrijorat, pe care îl pasc viziuni funeste: „Aibi de grijă,
versul tău în primejdie este!”. O prudenţă de prisos, căci eliberat, versul
său promite noi şi spectaculoase evoluţii.”
(Petean, Mircea. Adevărul de Cluj,1993).
„Poetul Gavril Ciuban este aidoma omului cu acelaşi nume.
Mai rar asemenea potrivire între o realitate contingentă şi creaţia
sa artistică. Poetul îşi poartă cititorii prin labirintul (mai exact:
labirinturile!) sufl etului său, apoi se strecoară în grotele realităţii
cotidiene, din care se sustrage cu mare greutate. Aşa ne apare acest al
doilea volum de versuri, Fântâna cu ghinturi, al lui Gavril Ciuban.
Acum, „tandra dihanie” a creaţiei îl păstrează pe autor în acelaşi
mister al unei suprarealităţi oarecum ostile omului ultrasensibil la
tot ce îl înconjoară: „Nu mai e nici o linişte înăuntru căreia/ să poţi
hălădui”. Apartenenţa la un anume spaţiu circumscris maramureşean
este mărturisită cu reticenţa uşor amară şi revoltată, atunci când
constată că e „ţăranul ajuns grâu/ încă din timpul vieţii” pentru a
concluziona „Eu sunt poetul cu o singură patrie/ şi trăiesc veşnicii
cumsecade”. Evadarea – mai mult livrescă – se produce într-un mod
surprinzător pentru un poet dedat pacifi smului: „eu mă reîntorc/
sub pat la profesorul Bălin/ să ascultăm revoluţia/ în Piaţa Romană/
unde o doamnă între două pământuri/ scutura de zor covoarele/ în
bătaia gloanţelor”. Aşa încât, afectat, uneori chiar terorizat de tot cel
înconjoară, poetul se strecoară, cu voluptate, tocmai acolo undei
place mai puţin: în singurătate. („Îmi port veacul în diaspora de-
86 Documentar biobibliografic aniversar