GAVRIL CIUBAN - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

Gavril Ciuban - 60
devin mai colţuroase şi mai zgomotoase, apar chiar aluzii la evenimente
contemporane („enoriaşii lui Hipocrate ce au/ tămăduit/ ogoiţi de
emoţii/ cele patruzeci de cadavre”). Deschiderile acestea spre social
(magazinele dau din coadă!) sunt însă imediat resimţite ca străine
matricei sale poetice. Un duh al conversării de sine, un „om viu (ce)
petrecea la gârlă/ o pereche de fl uturi limpezi” avertizează „Aibi
de grijă,/ versul tău în primejdie este” (Dialog despre păşune întro
poiană minată). Vocea interioară răbufneşte: „Poezie, le este dor
singurătăţilor mele de tine”, aşa că drumul bun trece prin încercarea
de a trezi „din vis visul/ când acestuia i se pare că aiurează/ realul”
(Anotimpuri pierdute). Tonul poemelor este cel al discreţiei. Este în ele
o bunăcuviinţă a cuvântului, o atitudine blând-prevestitoare, o teamă
de a nu brusca, de a nu strivi „corola de minuni a lumii”. De altfel
spiritul blagian bântuie poemele lui Ciuban din Cultivatorul de pietre
şi tandra dihanie. Afi liate mai curând liniei poetice şi sensibilităţii
generaţiei ’70, poemele lui Gavril Ciuban par nişte fi ne desene în
fi ligran. Metafora este puterea şi slăbiciunea acestui gen de poezie, de
altfel poetul se şi declară drept „Soldat voluntar al metaforei”.
Pe lângă poezia lui Ciuban se poate trece fără să o bagi în
seamă dacă nu te afl i într-o stare potrivită, pentru că receptarea
ei cere o anume stare răbdătoare şi atentă, o anume prospeţime şi
acuitate a percepţiei. Abia atunci se declanşează plăcerea lecturii,
fi indcă poemele şi metaforele sale sunt programate nu pe explozie ci
pe implozie. Poezia lui Ciuban are un spirit de fi neţe, oarecum desuet,
pe care optzeciştii l-au abandonat”.
(Mureşan, Ion. Dihanie tandră, poezia... Tribuna, 5, nr. 6,
11-17 febr. 1993, p. 4).
„Salutăm debutul dl. Gavril Ciuban (Cultivatorul de pietre şi
tandra dihanie, Ed. Dacia, 1992). Poezia sa nu se supune unei clasificări,
nu se lasă încarcerată unei tematici şi nici unui tip, poate şi pentru că
inima sa „aduce a peşteră”. Poezia sa este ca un labirint în care „sufletele
Documentar biobibliografic aniversar 83