GAVRIL CIUBAN - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

Gavril Ciuban - 60
sensuri, trimiţând înspre acea blagiană „boală” ce odată „intrată în
lume” atinge, nefast, totul: „Bolnav e omul/ bolnavă piatra.” Tandra
dihanie este numele acelui „virus urban” ce accelerează decăderea
lumii din starea mitică. Cultivatorul de pietre şi tandra dihanie
denunţă starea de sfâşiere a lumii între armonia ei originară şi copia
tot mai accelerat şi din toate părţile degradată. Poetul este „îngerul
ce a părăsit raiul/ pentru un codru de pâine” şi care inventariază, pe
măsură ce le detectează numele şi înfăţişările tandrei dihănii. Aşa
cum Necuratul are în mitologia populară zeci de nume, la fel tandra
dihanie a lui Ciuban, acea forţă dezintegratoare, are nenumărate
nume: cuvântul, timpul, vulgaritatea, zgomotul, haosul, moartea etc.
În prima parte a cărţii (o mai veche etapă a poeziei lui Ciuban)
lumea stă sub semnul mirifi cului: zidurile foşnesc în iederă, prietenii
îndrumă turme de porumbei, „înalta societate a plopilor” este dată
poetului, cuvintele poetului cresc asemenea ramurilor înfl orite, „Raza
stelei/ nu e decât tranşeea săpată de păsări”, iar poetul este centrul şi
creatorul armoniei: „voi atârnaţi/ de privirile poetului/ şi e îndeajuns/
să închidă ochii o clipă/ pentru a surpa înţelesului/ frunzele verzi”
(Poem). Izgonit din Paradis, încă având „păsări în ochi”, învăţânduşi
iubita „alfabetul albastru/ şi ireala plută lunară a munţilor/ care
se învaţă/ între coperţile gri ale norilor” (Decembrie), încă vorbind
o limbă în care cuvântul e „mai desculţ/ ca argintul”, încă văzând
dincolo de rădăcini „trupuri de ape culcate/ pe spate”, Poetul
detectează semne tot mai neliniştitoare: „o iluzorie mână” şterge
gândurile „de pe ferestrele închise ale tinereţii”, „gândurile mele seîngroapă
în cuvinte”, şoarecii rod fi rul telefonului „semn că unica
ta legătură/ cu eternitatea/ s-a isprăvit”, privirile încărunţesc, copiii
sunt „veterani şi plânşi”, „ultimii îndrăgostiţi” se vând „pe taraba
provinciei”, „sicrie migratoare/ alunecă în păsări” etc. Încet, încet
păsările „se ofi lesc” iar poetul se trezeşte „într-un alt/ trup/ locuit
de o singurătate străină”, propria-i biografi e fi ind „biografia unui
străin”. Nu-i rămâne decât să constate: „M-am mutat într-o linişte cu
pereţi de spital”, or „insalubră e liniştea şi transparentă în spaimă”.
Ultimul ciclu al cărţii înregistrează note mai dure, cuvintele
82 Documentar biobibliografic aniversar