Nr. 6 / 2009 - Revista Pădurilor

Profesorul Dumitru - Romulus Târziu la 70 ani
Stimate Domnule Preşedinte al Secţiei de
Silvicultură,
Onorat auditoriu
Acceptând ideea, de altfel nelipsită de temei,
că vârstele venerabile încep cu cea de 70 de ani,
secţia noastră onorează azi împlinirea acesteia de
către prof. dr. ing. DUMITRU TÂRZIU, membru
corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi
Silvice, personalitate a şcolii silvice româneşti,
specialist de prestigiu în domeniile silviculturii şi
pedologiei forestiere, apreciat şi recunoscut ca atare
atât în ţară cât şi preste hotare.
Domnul prof. univ. Dumitru Romulus Târziu s-a
născut la 9 august 1939, în localitatea Novaci-Gorj,
aşezată la poalele maiestuosului Parâng, ţinut cu
vechi rezonanţe istorice, zonă folclorică păstrătoare
de alese datini strămoşeşti. Măreţia munţilor şi
frumuseţea peisajului natural dominat de păduri,
i-au legănat copilăria şi i-au sădit în suflet, încă
de atunci, dragostea de natură şi dorinţa desluşirii
tainelor sale, precum şi atracţia spre cunoaşterea de
noi tărâmuri geografice.
Crescut şi educat în spiritul virtuţilor străbune,
respectiv iubirea de ţară şi de neam, respectul faţă
de Biserică, cinste şi corectitudine, ca şi puterea de a
înfrunta vicisitudinile vieţii, tânărul Dumitru Târziu
a păşit, pe drumul realizării sale, cu elanul vârstei şi
cu încrederea în forţele propriului său destin.
Strălucit elev al liceului ,,Teoretic’’ din Tg. Jiu
susţine bacalaureatul în anul 1957, după care, în
toamna aceluiaşi an, se prezintă, cu deplin succes, la
concursul de admitere la Facultatea de Silvicultură
al fostului Institut Politehnic Braşov.
Mi-a fost student. Inteligenţa sa nativă, inclinaţia
spre studiu, puterea de muncă, ca şi nelipsita ambiţie
(de oltean) de a fi mereu în frunte, a făcut ca să se
situeze, chiar de la început, în rândul studenţilor de
elită ai facultăţii. În anul 1962, în urma examenului
de stat, obţine diploma de inginer silvic şi, în mod
firesc, datorită rezultatelor la învăţătură, este reţinut
la facultate şi încadrat la Catedra de Silvicultură,
mai întâi ca preparator şi apoi, după scurt timp,
ca asistent universitar. Aici are ocazia să lucreze
alături de profesori de înaltă ţinută precum Emil G.
Negulescu, Ovidiu Petruţiu şi Victor Stănescu.
Fiecare din cei trei dascăli, trecuţi de-acum
în eternitate, a avut influenţa sa asupra formării
profesionale a tânărului inginer. Ca un postum
omagiu, colegul Dumitru Târziu păstrează, în
cabinetul său de lucru, fotografiile lor înrămate.
Chiar dacă, în acei ani de început de drum, activitatea
didactică şi-o desfăşoară la disciplina de Silvicultură,
predată de conf. Ovidiu Petruţiu, iar teza de doctorat
o elaborează sub îndrumarea profesorului emerit
Emil G. Negulescu, tânărul inginer se ataşează
mai mult de profesorul Victor Stănescu, pe care
şi azi îl consideră mentorul şi magistrul său, omul
care l-a ajutat să pătrundă tainele fenomenelor din
viaţa pădurii şi să le coreleze cu măsurile şi căile de
practicare a unei gospodăriri durabile.
Alături de regretatul profesor Victor Stănescu,
domnul Dumitru Târziu a parcurs, în mod sistematic,
în decurs de 15 ani (perioadă fragmentată din cauza
plecării sale în Zair), pădurile întregului lanţ al
Carpaţilor şi Subcarpaţilor României. Nu au fost
omise nici pădurile din zonele de câmpie şi de luncă
ale ţării.
În anul 1974, lăsând în urma sa postul de şef de
lucrări şi câteva articole, de certă valoare ştiinţifică,
publicate în revistele noastre de specialitate şi în
Buletinul Institutului Politehnic Braşov, colegul
Dumitru Târziu pleacă, în baza unor convenţii
internaţionale, în fosta Republică Zair, azi R.P.D.
Congo, unde funcţionează, la Universitarea
Naţională din Kisangani (fost Stanleyville), ca
profesor asociat, predând disciplinele de Silvicultură
generală, Silvicultură tropicală, Fitogeografie şi
Fitosociologie forestieră. Aici rămâne doi ani,
impunându-se ca un specialist şi cadru didactic de
mare valoare.
Credincios pasiunii sale de a cunoaşte locuri
noi, călătoreşte mult. Astfel, în primul rând, străbate
52 REVISTA PĂDURILOR Anul 124 2009 Nr. 6