Nr. 6 / 2009 - Revista Pădurilor

Foto 6. Vedere de ansamblu a unui arboret parcurs cu
tăieri de transformare spre grădinărit din O.S. Văliug (Foto:
C. Becheru).
de regenerare reclamă noi intervenţii. Ulterior, când
structura arboretului se apropie de cea grădinărită
iar mărimea posibilităţii se stabileşte prin controlul
creşterilor înregistrate, respectarea ordinei de
parcurgere a cupoanelor este deosebit de importantă.
Discuţii consistente s-au purtat în legătură
cu necesitatea stabilităţii şi pregătirii personalului
tehnic. Pornind de la prezentările din referat cu
privire la această problemă, s-a subliniat necesitatea
ca ea să fie analizată la nivelul Direcţiei Silvice Caraş-
Severin şi a Regiei Naţionale a Pădurilor–Romsilva,
cu propunerea ca, cel puţin la ocoalele silvice în
care se aplică sisteme intensive de gospodărire,
stabilitatea personalului – în limite convenabile –
să fie asigurată, eventual chiar pe baze contractuale,
ţinând seama că, în cazul unităţilor respective,
această stabilitate este de importanţă esenţială. Pe
linia pregătirii continue a personalului, se impun
programe speciale realizate cu ajutorul specialiştilor
din învăţământ, cercetare-dezvoltare, precum şi
a unor personalităţi cu experienţă îndelungată din
activitatea de producţie. Merită subliniat faptul că,
în luările de cuvânt, participanţii la dezbateri au ţinut
să remarce ţinuta ştiinţifică de excepţie a expunerii,
evidenţiind totodată şi unicitatea situaţiei în care se
aflau, dată de faptul că rezultatele unui experiment
început în urmă cu 60 de ani au fost prezentate chiar
de iniţiator. Cu modestia-i recunoscută, dr. ing.
Filimon Carcea a ţinut să îndrepte elogiile aduse
către pleiada de silvicultori din această parte a ţării,
mulţumind în mod deosebit personalului tehnic
de la Ocolul silvic Văliug şi de la Direcţia Silvică
Caraş–Severin, care de-alungul timpului, în condiţii
deseori vitrege, cu eforturi deosebite şi de cele mai
multe ori sub semnul anonimatului, au desfăşurat o
activitate susţinută pentru a pune în operă un proiect
de o asemenea amploare şi importanţă.
Într-o primă evaluare, pe baza dezbaterilor
purtate, se pot sintetiza câteva concluzii:
1. Tăierile de transformare spre grădinărit
reprezintă cea mai bună modalitate de diversificare
structurală a arboretelor echiene, atunci când
îndeplinirea cu continuitate a funcţiilor atribuite
impune asigurarea permanenţei pădurii prin crearea
de arborete pluriene cu structuri grădinărite.
2. Experienţa acumulată pe parcursul celor şase
decenii se constituie într-un model de gospodărire
reprezentativ pentru diversificarea structurală a
arboretelor echiene, care necesită a fi extins şi în
alte păduri cu caracteristici similare.
3. Principalele rezultate de ordin tehnic şi
practic, obţinute în Ocolul silvic Văliug, în urma
aplicării tăierilor de transformare pre grădinărit,
se recomandă a fi avute în vedere la elaborarea
viitoarei ediţii a „Normelor tehnice pentru alegerea
şi aplicarea tratamentelor”.
4. Complexitatea problemelor de ordin tehnic
şi practic, ce trebuie avute în vedere la aplicarea
tăierilor de transformare spre grădinărit, necesită un
personal tehnic cu pregătire profesională deosebită
şi cu o experienţă îndelungată în acest domeniu,
cerinţă care se asigură în primul rând printr-o
stabilitate îndelungată pe funcţii a inginerilor silvici
de la un ocol silvic.
*
Înainte de a încheia această cronică, în mod
cu totul special, se cuvine a aduce mulţumiri
conducerilor Regiei Naţionale a Pădurilor–
Romsilva, Direcţiei silvice Caraş–Severin şi
Ocolului silvic Văliug pentru generosul sprijin
logistic asigurat, contribuind şi în acest fel la
succesul dezbaterii ştiinţifice organizate. Apreciem
că acţiunea întreprinsă de Secţia de Silvicultură
a ASAS poate fi considerată o reuşită menită
să contribuie la cristalizarea unei concepţii
silviculturale de promovare a tratamentelor care
asigură o diversificare a structurii arboretelor
echiene de fag din România.
Dr. ing. Ioan SECELEANU
Membru corespondent al A.S.A.S.
REVISTA PĂDURILOR Anul 124 2009 Nr. 6
43