Sinteza cursului de Metodologia cercetarii ... - Lucian Trasa

chiromanţia, frenologia, parapsihologia pot şi trebuie să fie văzute ca ştiinţe, astfel
încât psihologia este – fără urmă de tăgadă – ştiinţă.
Astfel, Auguste Comte înlătura psihologia din sistemul ştiintetor pozitive pe
considerentul că aceasta nu dispunea de o metodă obiectivă de cercetare,
introspectia practicată cu preponderenţă atunci fiind o metodă subiectivă. Dilema
lui Comte era următoarea : sau psihologia încearcă să-şi mentină specificitatea
epistemologică şi atunci basculează spre metafizică sau foarte aproape de ea,
spre analiza literară, sau se supune metodologiei pozitive şi atunci devine o ştiintă
a naturii şi nicidecum una a subiectului. Pe aceeaşi linie, Immanuel Kant considera
că psihologia este o ştiintă „săracă", „empirică", de „categoria a doua". Neputând
constitui singură un obiect de studiu aparte, ea trebuie izgonită din metafizică.
Dată fiind însă importanta sa practică, psihologiei ar trebui să i se acorde totuşi „un
mic loc". Kant o admite ca „străină", cu domiciliu „temporar", până ce îşi va putea
stabili domiciliul propriu şi definitiv într-o „vastă antropologie"
S. Koch arată că psihologia nu este o ştiintă coerentă, integrată, dimpotrivă,
ea este fundamental non-coezivă, formele ei de afirmare rămănănd „parohiale". Ea
este incapabilă să se inchege intr-o disciplină unificată, de aceea, termenul de
psihologie ar trebui inlocuit cu cel de „studii de psihologie", iar Bunge şi Ardila
consideră că obiectul psihologiei ar trebui definit după teza identitătii psihoneurale,
potrivit căreia fenomenele psihice sunt procese cerebrale, comportamentul unui
organism dotat cu sistem nervos neputând fi explicat decât printr-o „neuroştiintă".
Una dintre cele mai mari controverse din epistemologia psihologiei a
provocat-o şcoala de psihologie umanistă, Gordon Allport fiind cel care a propus
revenirea la înţelesul originar al termenului de ştiinţă – şi anume cel de
“cunoaştere”, demers care ar trebui totodată să conducă la o extindere a sferei
termenului de ştiinţă.
Ebbinghaus spunea în 1908 despre psihologie că este “ştiintă cu trecut
îndepărtat dar cu istorie scurtă”. În 1965 Vasile Pavelcu a publicat prima ediţie din
lucrarea sa denumita sugestiv Drama psihologiei, comparând psihologia cu viaţa
omului şi considerând că după cum omul are o biografie, la fel şi psihologia
dispune de biografia sa. „Nu este o simplă metaforă când vorbim despre viata,
8