Sinteza cursului de Metodologia cercetarii ... - Lucian Trasa

2. Experienţa directă a cercetătorului reprezintă a doua modalitate de stabilire
a ipotezelor în cercetările empirice. Cercetătorul, descoperă, prin intuiţie, relaţii
între faptele şi fenomenele observate, apoi, prin observaţie, formulează ipotezele
despre regularitatea probabilă a producerii relaţiilor şi a cauzalităţii fenomenelor şi
proceselor.
3. A treia metoda de obţinere a ipotezelor o reprezintă analogia cu
fenomenele din fizică, chimie, biologie.
“Una din cele mai fertile ipoteze privind rezistentă la persuasiune – ipoteza
inoculării, formulată de W.J.McGuire (1964) – a fost stabilită prin analogie cu
strategia medicală de sporire a rezistenţei organismului la îmbolnăvire, prin
vaccinare. Analog, subiecţii expuşi la o serie de argumente slabe, resping mai apoi
argumentele puternice ale mesajelor contraatitudinale”. (Chelcea, 2001)
În legătură cu condiţiile de validitate, S.Chelcea subliniază ca ipotezele
trebuie să se fondeze pe fapte reale, să fie verificabile (să utilizeze concepte
operaţionale), să fie specifice (să nu se piardă în generalităţi) şi să fie “cu adevărat
îndrăzneţe” (ipoteza îndrăzneaţă şi riscantă face predicţii despre fenomenele
observabile încă necunoscute, are un grad mare de generalitate explicând fapte
sociale noi, sau are un conţinut bogat, mai mare decât ceea ce se ştia despre
domeniul la care se referă). (Chelcea, 2001)
Totodată, ipotezele trebuie să fie formulate atât în termenii “dacă… atunci…”
(M.Grawitz, 1972), cât şi în termenii “cu cât… cu atât…” (Chelcea, 2001).
De asemenea se consideră că elaborarea ipotezelor depinde atât de condiţiile
praxiologice şi de nivelul de dezvoltare al ştiinţei, cât şi de calităţile personale ale
cercetătorului.
60