Sinteza cursului de Metodologia cercetarii ... - Lucian Trasa

- stematizarea datelor obţinute în cercetarea empirică;
- formalizarea raţionamentelor.
După cum arătam, cunoaşterea ştiinţifică actuală reprezintă un decupaj al
realităţii. Pelletier şi Gablot arată cum „încă Platon compara cunoaşterea cu
disecţia unui animal: după el, un bun dialectician găseşte articulaţiile, iar unul prost
osul: însă orice cunoaştere rămîne un decupaj”, iar cercetătorul trebuie să
procedeze ca „un doctor perspicace care lasă la o parte zece fapte secundare şi
reţine pentru studiu şi diagnostic un simptom hotărîtor”. Chelcea crede că acest
decupaj este necesar, în investigaţiile psihosociale, pentru că nu toate elementele
structurii şi acţiunii umane se situează pe acelaşi plan şi că nu toate au o
contribuţie egală la explicarea fenomenelor. Analiza conceptelor este necesară
pentru că multe din cuvintele şi expresiile folosite în practica de cercetare aparţin şi
limbajului comun, iar multe dintre ele au înţelesuri multiple. Spre exmplu, termenul
de „ideologie” are peste 150 de accepţiuni, iar cel de „cultură” peste 250 de
înţelesuri oarecum diferite. În acest context este absolut necesar ca termenii
folosiţi să fie clarificaţi şi corect definiţi în activitatea de cercetare, această sarcină
a metodologiei fiind probabil cea mai veche.
Deasemenea, metodologia trebuie să aibă în vedere analiza metodelor şi
tehnicilor, precum şi standardizarea şi relaţionarea lor eficientă, cu scopul de a
ajunge la un nivel de abstractizare necesar pentru eliminarea distorsiunilor, a
adecvării la obiectul de studiu şi pentru asigurării reprezentativităţii concluziilor
cercetării.
Luând ca punct de plecare căile de producere a cunoaşterii în ştiinţele
sociale comparativ cu cele din ştiinţele naturii, Mircea Flonta (1981) evidenţiază
două orientări metodologice dominante în ştiinţele sociale. Monismul metodologic
reprezintă, după Flonta, poziţia celor care afirmă unitatea metodei ştiinţei şi
necesitatea de a orienta cercetarea în ştiinţele sociale după criterii de raţionalitate
şi ştiinţificitate degajate prin analiza metodei ştiinţelor teoretice ale naturii. La polul
opus se situează dualismul metodologic, respectiv poziţia acelor analişti care
susţin autonomia metodologică a disciplinelor sociale şi istorice.
50