Sinteza cursului de Metodologia cercetarii ... - Lucian Trasa

Termenul de “tehnică” (gr. Tekne = procedeu, viclesug) desemneaza
„ansamblul de prescripţii metodologice (reguli, procedee) pentru o acţiune
eficientă, atât în sfera producţiei materiale, cât şi în sfera producţiei spirituale
(tehnici de cunoaştere, de calcul, de creaţie), precum şi în cadrul altor acţiuni
umane (tehnici de luptă, sportive)” (Dictionar de filosofie). Orice metodă de
cercetare poate conţine una sau mai multe tehnici, care – la rândul lor – pot fi
folosite prin aplicarea unor instrumente de cercetare. În fapt, de multe ori, nu se
face o distincţie foarte clară între tehnică, instrument şi procedeu de cercetare.
Septimiu Chelcea susţine că “tehnicile de cercetare, subsumate metodelor
se referă la demersul operaţional al abordării fenomenelor de studiu. Astfel, dacă
ancheta reprezintă o metodă, chestionarul apare ca tehnică, modul de aplicare –
de exemplu, prin autoadministrare – ca un procedeu, iar lista propriu-zisă de
întrebări (chestionarul ipărit) ca instrument de investigare”.
Aşadar, procedeul reprezintă modalitatea concretă prin care este aplicat
şi/sau administrat un instrument de cercetare. Spre exemplu, există interviuri
aplicate telefonic, faţă-în-faţă sau administrate online. Procedeul este dependent
de specificul tehnicii de cercetare. O observaţie participativă – chiar prin natura sa
– nu poate fi făcută decât “participând”, cercetătorul fiind prezent nemijlocit în
mediul în care se află subiectul sau subiecţii studiului şi, de aceea, numărul de
procedee de desfăşurare a observaţiei nu este foarte mare.
47