Sinteza cursului de Metodologia cercetarii ... - Lucian Trasa

A.Mihu considera că într-o cercetare explicaţia este formulata ca o ipoteză,
şi anume o explicaţie plauzibilă referitoare la relaţiile dintre fenomenele studiate.
“Avem de-a face cu o teorie potenţiala, iar prin verificarea ipotezei se ajunge la
teoria propriu-zisă” (Mihu, 1973). Mihu denumeşte acest proces “pulsaţie
propoziţionala”. Schema propusă de A.Mihu este valabilă atât în cazul cercetărilor
empirice (urmând un continuu descendent al importanţei de la abordările
preponderent cantitative, experimentale şi până la cele preponderent calitative,
neexperimentale), cât şi în cazul celei teoretice.
I.Mărginean (2000), enumeră următoarele categorii de explicaţii:
1. explicaţia cauzală (identificarea unui eveniment);
2. explicaţia probabilistă;
3. explicaţia de specificare a înţelesului (meaningful explanation) şi a scopului
(purposive explanation), când un eveniment este explicat prin motivaţiile, dorinţele,
intenţiile actorilor;
4. explicaţia funcţională;
5. explicaţia evoluţionistă sau ecologică (apariţia şi manifestarea unui
simptom ca adaptare la o situaţie existenţială specifică).
6. explicaţie teleologică (în care nu cauzele sunt considerate ca explicaţii, ci
scopurile);
7. explicaţia deductivă – iar aceasta comportă mai multe variante:
a) ipotetico-deductivă - prin care se deduce o consecinţa logica din propoziţii
ştiinţifice;
b) deductiv-nomologică – prin care legile generale sunt considerate ca baza a
explicaţiei;
c) nondeductivă – prin care se trece de la o propoziţie cu un anumit nivel de
generalitate la o propoziţie cu un nivel mai înalt de generalitate sau de la o
propoziţie la alta, situate la acelaşi nivel de generalitate
32