Sinteza cursului de Metodologia cercetarii ... - Lucian Trasa

în acest moment cunoaştere şi investigaţie ştiinţifică se raportează la un cadru de
referinţă foarte strict şi, după unii gânditori, extrem de restrictiv şi dăunator pentru
această cunoaştere. Existenţa cadrului de referinţă şi a postulatelor pe care se
bazează cunoaşterea este esenţială pentru produsele acestei cunoaşteri, de cele
mai multe ori aceste produse pierzându-şi valabilitatea odată ce sunt scoase din
acest cadru. Vom reveni pe parcurs asupra acestui fapt.
Principiile psihologiei ştiinţifice
Cunoaşterea psihologică ştiinţifică şi demersurile metodologice de acest tip
se supun unor principii derivate din cadrul cunoaşterii ştiinţifice generale.
Obiectivul lor este de a a asigura coordonatele de referinţă ale analizei şi
interpretării ştiinţifice ale fenomenelor concrete. Vom prezenta – după M. Golu - în
cele ce urmează aceste principii ale psihologiei ca ştiinţă.
Sunt considerate ca esenţiale următoarele:
a. principiul determinismului (extern);
b. principiul relaţionării neuro-psihice sau principilu reflexului;
c. principiul reflectării şi modelării informaţionale;
d. principiul acţiunii şi al unităţii conştiinţă-activitate;
e. principiul genetic şi al istorismului;
f. principiul sistemicităţii.
a. Principiul determinismului (extern) impune obligativitatea analizei şi
explicării psihicului pe baza unor condiţii şi cauze reale obiective. El este în strânsă
legătură cu postulatul determinismului cauzal şi postulatul obiectivismului din
realismul ştiinţific. Condiţiile şi cauezele la care se referă acest principiu se referă
în principal la acţiunea asupra organelor de simţ a stimulilor de diferite modalităţi şi
grade de complexitate. La nivelul psihicul vorbim de un determinism mijlocit, adică
orice acţiune a unui stimul extern se reflectă şi se modifică în stările şi condiţiile
interne ale subiectului. Ca urmare, relaţia dintre stimulul extern (S) şi reacţia de
răspuns (R) nu este de tip cauzal univoc, ci de tip probabilist. Acest fapt înseamnă
că un stimul extern nu conduce cu necesitate şi invariabil la producerea unui
18