Sinteza cursului de Metodologia cercetarii ... - Lucian Trasa

valorizarea ambelor tipuri de realităţi psihice – interne şi externe. Studiind unele
tulburări psihice, Janet a ajuns la două aspecte pe care şi-a bazat teoria: 1) studiul
bolilor minttale ar putea constitui o cale de acces la cunoaşterea intelegerea vietii
mintale normale, si 2) studiul bolilor mintale nu se poate face doar pe baza introspectiei.
Plecând de la aceste aspecte, Janet a considerat că: „Psihologia nu este altceva
decât ştiinta actiunii umane" adică ştiinta conduitei sau, şi mai exact, „studiul omului
in raport cu universul şi mai ales in raporturile sale cu ceilalti oameni". Janet
introduce, aşadar, în psihologie conceptul de conduită, intelegand prin aceasta din
urmă atat totalitatea manifestărilor vizibile, orientate către „afară", cat şi totalitatea
proceselor invizibile de organizare şi reglare a ei. Mai exact, conduita este
ansamblul actelor unui individ, de la cele mai simple (mişcări) la cele mai
complexe (rationament), orientate spre un scop şi incărcate de sens. In conceptia
lui Janet conduita unifică şi sincronizează intr-un tot unitar comportamentul şi viata
interioară subiectivă.
Puţin mai târziu, conceptul de conduită a fost pus în relaţie şi apoi identificat cu
conceptele de acţiune şi de activitate, considerându-se că psihicul uman nu există
decât în şi prin activitate. Abordarea activităţii ca obiect de studiu al psihologiei a
permis ipostazierea psihicului ca un sistem aflat într-o permanentă organizare şi
dispunând de autoreglare.
Astfel, a fost posibilă trecerea către o altă abordare a obicetului de studiu al
psihologiei şi anume, omul concret. Conform acestei perspective, procesele, funcţiile
şi capacităţile psihice ale omului nu există in sine fără legătură cu individul uman
concret, după cum activitatea este desfăşurată şi controlată de opersoană care
dispune de o anume identitate psihofiziologică. Ca atare, incepe să se
conştientizeze faptul că nu neapărat functiile psihice trebuie să constituie obiectul
de cercetare al psihologiei, ci functiile psihice ale omului concret, şi nu activitatea
la modul impersonal, ci activitatea personală şi personalizată a omului. Astfel,
reorientarea către om şi către uman devine o tendinţă puternică şi fertilă în
psihologie, luând naştere o şcoală psihologică numită „psihologia umanistă".
13