Academos 4 2009.indd pentru PDF.indd - Akademos - Academia de ...

Academos 4 2009.indd pentru PDF.indd - Akademos - Academia de ... Academos 4 2009.indd pentru PDF.indd - Akademos - Academia de ...

akademos.asm.md
from akademos.asm.md More from this publisher
26.12.2014 Views

Akademos limbii de stat a R.M. este limba română – Gh.P.). Ea îmi adâncise mândria că fac parte şi eu din neamul care vorbeşte şi scrie româneşte” [Vieru 2007: 68]); - în al patrulea rând, aceşti doi vrednici fii ai neamului au ştiut a alege grâul de neghină, fiind nu numai mari naţionalişti (în sensul frumos al cuvântului), dar şi mari internaţionalişti. Astfel, S. Berejan n-a pus niciodată la îndoială faptul că „ruşii au spus multe lucruri. Suntem sau nu suntem noi înclinaţi spre cultura şi ştiinţa rusă, spre contribuţia ruşilor la cultura şi la ştiinţa universală, dar trebuie să recunoaştem că ei ne dau posibilitatea să vedem unele lucruri printr-o altă prismă” [Berejan 2000: 59], după cum Gr. Vieru nu a „confundat niciodată politica imperială ţaristă şi sovietică cu marea cultura rusă”, neratând nicio ocazie de a-şi exprima profunda recunoştinţă „acestor mari savanţi ruşi de viţă nobilă”, cum ar fi R. Budagov, R. Piotrowski ş.a. [Vieru 2007: 69]; - în al cincilea rând, atât S. Berejan, cât şi Gr. Vieru au conceput limba mai mult decât un mijloc de comunicare interumană. Din acest motiv, ei s-au văzut obligaţi să-şi depăşească statutul lor de simpli utilizatori ai acestui mijloc, dând mai mult preferinţă statutului lor de valorificatori ai implicaţiilor, de glorificatori ai virtuţilor şi de protectori ai rosturilor limbajului uman, în general, şi ale limbii române, în special. Referinţe bibliografice Berejan 1994 S.Berejan, Varietatea moldovenească a vorbirii orale româneşti şi limba literară scrisă // LR (Chişinău), 1994, nr. 5-6. Berejan 1995 „Denumirea limbii noastre e cea ştiută de toată lumea – română”. Dialog: Alexandru Bantoş – Silviu Berejan // LR (Chişinău), 1995, nr. 3. Berejan 1997 Lingvistica nu m-a făcut fericit... Dialog: T. Rotaru şi S. Berejan // Momentul, 2 august 1997 Berejan 2000 „... Am căutat să fac din lingvistică un fel de matematică”. Gh. Popa şi N. Leahu în dialog cu acad. Silviu Berejan // Semn, 2000, nr. 1-2. Berejan 2001 S. Berejan, Folosirea glotonimului limba română în Republica Moldova. Aspecte identitare // Basarabia. Dilemele identităţii, Iaşi: Fundaţia Academică „A. D. Xenopol”, 2001. Berejan 2002 S. Berejan, Despre cauzele pierderii identităţii lingvistice şi etnice într-o regiune ruptă din întreg // Identitatea limbii şi a literaturii în perspectiva globalizării, Iaşi: Trinitas, 2002. Berejan 2005 S. Berejan, Degradarea vorbirii orale într-un stat în care funcţionează paralel două limbi ofi ciale // Timpul, 9 septembrie 2005. Filologia Filologia modernă: realizări şi perspective în context european. In memoriam acad. S. Berejan, Chişinău, 2009 Omagiu Omagiu academicianului Silviu Berejan, Bălţi-Chişinău: Presa universitară bălţeană, 2002. Vieru 1995 „Fără limba română n-aş fi ajuns poet”. Dialog: Alexandru Bantoş şi Grigore Vieru // LR (Chişinău), 1995, nr. 1. Vieru 2002 Gr. Vieru, Acum şi un veac, Bucureşti-Chişinău: Litera Internaţional, 2002. Vieru 2007 Gr. Vieru, Limba română, oastea noastră naţională. Testament //RLŞL, 2007, nr. 3-4. Vieru 2008 Gr. Vieru, Taina care mă apără. Opera poetică, Iaşi: Princeps Edit, 2008. 14 - nr. 4(15), decembrie 2009 Elena Bontea. Natură statică cu floarea-soarelui, u/p, 1965

Filologie O PROBLEMĂ A ISTORIEI LIMBII ROMÂNE APARENT REZOLVATĂ: PERIODIZAREA Klaus BOCHMANN A PROBLEM OF THE HISTORY OF ROMANIAN LANGUAGE APPARENTLY RESOLVED: PERIODIZATION The history of romanian language appears suffi ciently described and the main problems resolved. However, beside other questions (as the famous “continuity” or the presumed unity of litterary language yet in the fi rst times of written romanian) there is the problem of periodization we can still express any doubts about. The main question concerns the period of old romanian, who’s beginning is presumed for the X-th century, after the period of common romanian, and ending in the late 18-th century. Based exclusively about internal criterias of language system (phonology, morpho-syntaxis), the weakness of these periodization consists in the fact that it does not take in account the socio-cultural conditions of communication which provoked deep changes of language as a whole: new vocabularies, new categories of texts, new manners of public discourses. In these sense it seems recommendable to presume the formation of romanian states as the end of old romanian and the beginning of a middle period, which culminated in the scripturalization of Romanian and ended in the XVII-th century, before the period of modernization of romanian culture and language. Istoria limbii române pare să fie foarte bine descrisă, dacă luăm în vedere bibliografia enormă de specialitate şi numele unor lingvişti dintre cei mai de seamă, care şi-au dedicat activitatea ştiinţifică acestui obiect; în această listă îi găsim pe Sextil Puşcariu, Ovid Densusianu, Alexandru Philippide, Alexandru Rosetti, Gheorghe Ivănescu şi alţii. Să pui la îndoială unele puncte de vedere de care ei s-au lăsat ghidaţi în cercetarea lor şi care parcă au un caracter cvasi axiomatic, poate apărea ca un sacrileg. Totuşi, când în anul 2009 am început să scriu o introducere în istoria limbii române pentru uzul studenţilor germani, am constatat cu mirare că există fenomene ale căror tratare mi-au produs un sentiment de nemulţumire. Menţionez în treacăt două fenomene pe care aş vrea să le pun în discuţie şi cu alte ocazii, şi anume aşa zisa problemă a continuităţii unei limbi romanice la nord de Dunăre: nedumerirea mea provine din faptul că argumentele multor lingvişti germani, care văd lucrurile cu totul altfel decât majoritatea lingviştilor români, nu sunt discutate nicăieri sau nici măcar luate în seamă în publicaţiile româneşti. O introducere în istoria limbii române pentru studenţi germani însă nu poate face abstracţie de aceste puncte de vedere, cu atât mai mult cu cât materia cu pricină va fi predată câteodată chiar de oponenţii punctului de vedere român “oficial”. Al doilea punct critic priveşte conceptul de limba literară, în special postularea unei presupuse unităţi a ei deja în secolele în care faptele vorbesc, după părerea mea, împotriva acestei presupuneri. Problema despre care aş vrea să insist aici priveşte periodizarea istoriei limbii române. În istoriografia celorlalte limbi romanice, alta decât româna, dar şi în cea germană şi engleză, se deosebeşte o fază veche – franceza veche (ancien français), spaniola veche (español antiguo), italiana veche (italiano antico), germana veche de sus şi de jos (Althoch/nieder/deutsch), engleza veche (old english) – şi una nouă sau modernă, referitoare la epoca modernă – franceza nouă sau modernă (nouveau français, français moderne), germana nouă de sus şi de jos (Neuhoch/nieder/deutsch) etc. Pentru faza actuală a limbilor se adaugă a desemna adeseori o referinţă la contemporaneitate, deci limba franceză contemporană sau de azi (français contemporain sau d’aujourd-hui), limba germană contemporană sau de azi (deutsche Sprache der Gegenwart / deutsche Gegenwartssprache sau heutiges Deutsch). Pentru unele limbi se presupune şi o fază mijlocie valabilă pentru epoca de tranziţie între evul mediu târziu şi epoca modernă timpurie (moyen français, Mittelhochdeutsch, middle English). Ţinându-se cont de asemenea periodizări, istoriograful lingvistic poate fi tentat să le aplice şi la domeniul românesc. Sunt de părere că această viziune ar fi posibilă fără probleme dacă în istoriografia lingvistică română nu ar exista drumuri bătute care duc în alte direcţii. În lucrările de referinţă este vorba de: 1. limba română primitivă sau protoromână (Urrumänisch – “străromâna”, în traducerea din 1943 în germană a operei magistrale a lui Sextil Puşcariu), sau de limba română comună; 2. limba română veche şi 3. limba română modernă şi limba română contemporană. Prima fază ar merge de la formarea limbii române în secolele VII şi VIII, până la scindarea ei în cele patru dialecte cunoscute, proces care s-ar fi terminat în secolul al X-lea 1 . 1 Vezi îndeosebi Sextil Puşcariu, Die rumänische Sprache, Leipzig 1943, p. 300, a cărui părere a fost împărtăşită de către mulţi alţi lingvişti români. nr. 4(15), decembrie 2009 - 15

<strong>Aka<strong>de</strong>mos</strong><br />

limbii <strong>de</strong> stat a R.M. este limba română – Gh.P.). Ea<br />

îmi adâncise mândria că fac parte şi eu din neamul<br />

care vorbeşte şi scrie româneşte” [Vieru 2007:<br />

68]);<br />

- în al patrulea rând, aceşti doi vrednici fii ai<br />

neamului au ştiut a alege grâul <strong>de</strong> neghină, fiind<br />

nu numai mari naţionalişti (în sensul frumos al<br />

cuvântului), dar şi mari internaţionalişti. Astfel, S.<br />

Berejan n-a pus niciodată la îndoială faptul că „ruşii<br />

au spus multe lucruri. Suntem sau nu suntem noi<br />

înclinaţi spre cultura şi ştiinţa rusă, spre contribuţia<br />

ruşilor la cultura şi la ştiinţa universală, dar trebuie<br />

să recunoaştem că ei ne dau posibilitatea să ve<strong>de</strong>m<br />

unele lucruri printr-o altă prismă” [Berejan 2000:<br />

59], după cum Gr. Vieru nu a „confundat niciodată<br />

politica imperială ţaristă şi sovietică cu marea<br />

cultura rusă”, neratând nicio ocazie <strong>de</strong> a-şi exprima<br />

profunda recunoştinţă „acestor mari savanţi ruşi <strong>de</strong><br />

viţă nobilă”, cum ar fi R. Budagov, R. Piotrowski<br />

ş.a. [Vieru 2007: 69];<br />

- în al cincilea rând, atât S. Berejan, cât şi Gr.<br />

Vieru au conceput limba mai mult <strong>de</strong>cât un mijloc <strong>de</strong><br />

comunicare interumană. Din acest motiv, ei s-au văzut<br />

obligaţi să-şi <strong>de</strong>păşească statutul lor <strong>de</strong> simpli utilizatori<br />

ai acestui mijloc, dând mai mult preferinţă statutului<br />

lor <strong>de</strong> valorificatori ai implicaţiilor, <strong>de</strong> glorificatori<br />

ai virtuţilor şi <strong>de</strong> protectori ai rosturilor limbajului<br />

uman, în general, şi ale limbii române, în special.<br />

Referinţe bibliografice<br />

Berejan 1994 S.Berejan, Varietatea moldovenească a vorbirii<br />

orale româneşti şi limba literară scrisă // LR (Chişinău), 1994, nr.<br />

5-6.<br />

Berejan 1995 „Denumirea limbii noastre e cea ştiută <strong>de</strong> toată<br />

lumea – română”. Dialog: Alexandru Bantoş – Silviu Berejan // LR<br />

(Chişinău), 1995, nr. 3.<br />

Berejan 1997 Lingvistica nu m-a făcut fericit... Dialog: T. Rotaru<br />

şi S. Berejan // Momentul, 2 august 1997<br />

Berejan 2000 „... Am căutat să fac din lingvistică un fel <strong>de</strong><br />

matematică”. Gh. Popa şi N. Leahu în dialog cu acad. Silviu Berejan //<br />

Semn, 2000, nr. 1-2.<br />

Berejan 2001 S. Berejan, Folosirea glotonimului limba română<br />

în Republica Moldova. Aspecte i<strong>de</strong>ntitare // Basarabia. Dilemele<br />

i<strong>de</strong>ntităţii, Iaşi: Fundaţia Aca<strong>de</strong>mică „A. D. Xenopol”, 2001.<br />

Berejan 2002 S. Berejan, Despre cauzele pier<strong>de</strong>rii i<strong>de</strong>ntităţii<br />

lingvistice şi etnice într-o regiune ruptă din întreg // I<strong>de</strong>ntitatea limbii<br />

şi a literaturii în perspectiva globalizării, Iaşi: Trinitas, 2002.<br />

Berejan 2005 S. Berejan, Degradarea vorbirii orale într-un stat<br />

în care funcţionează paralel două limbi ofi ciale // Timpul, 9 septembrie<br />

2005.<br />

Filologia Filologia mo<strong>de</strong>rnă: realizări şi perspective în context<br />

european. In memoriam acad. S. Berejan, Chişinău, 2009<br />

Omagiu Omagiu aca<strong>de</strong>micianului Silviu Berejan, Bălţi-Chişinău:<br />

Presa universitară bălţeană, 2002.<br />

Vieru 1995 „Fără limba română n-aş fi ajuns poet”. Dialog:<br />

Alexandru Bantoş şi Grigore Vieru // LR (Chişinău), 1995, nr. 1.<br />

Vieru 2002 Gr. Vieru, Acum şi un veac, Bucureşti-Chişinău:<br />

Litera Internaţional, 2002.<br />

Vieru 2007 Gr. Vieru, Limba română, oastea noastră naţională.<br />

Testament //RLŞL, 2007, nr. 3-4.<br />

Vieru 2008 Gr. Vieru, Taina care mă apără. Opera poetică,<br />

Iaşi: Princeps Edit, 2008.<br />

14 - nr. 4(15), <strong>de</strong>cembrie 2009<br />

Elena Bontea. Natură statică cu floarea-soarelui, u/p, 1965

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!