Conf. Univ. Dr. Marian NICOLAE, Profesor de Drept, Universitatea ...

Repararea prejudiciul moral în lumina legislației românești,
actuală și viitoare, cu privire specială asupra daunelor morale
cauzate în accidentele de autovehicule. Aspecte de drept
material și drept tranzitoriu 1
Dr. Marian NICOLAE
Conf. univ. – Facultatea de Drept,
Universitatea din București
1. Preliminarii. În doctrină, dar mai ales în practică, una din
chestiunile juridice cele mai delicate o constituie și aceea a modalităților
de reparare a prejudiciilor morale sau nepatrimoniale cauzate prin fapte
ilicite. Într-adevăr, nu numai admisibilitatea în principiu a unor astfel de
prejudicii, dar mai ales căile de reparație a acestora constituie probleme
dificile nu numai pentru legislator, dar și pentru teoretician ori practician.
Câteva aspecte ale acestei problematici sunt pe deplin edificatoare:
(i) Trebuie oare admise numai mijloace specifice de reparație a
unor astfel de prejudicii (precum simpla constatare a violării unui drept
personal nepatrimonial, publicarea hotărârii de condamnare într-un ziar
de largă circulație, obligarea autorului faptei ilicite de a publica dreptul la
replică etc.) sau, dimpotrivă, trebuie apelat și la mijloacele clasice,
respectiv la acordarea de despăgubiri ori, mai exact, de compensații
bănești
(ii) Cum trebuie evaluat un astfel de prejudiciu și ce criterii trebuie
să stea la baza acordării reparației
(iii) Trebuie stabilite oare anumite limite, respectiv anumite
plafoane ori anumite tarife în funcție de natura valorii lezate ori de
gravitatea prejudiciului moral suferit, ori, dimpotrivă, în cazul reparației
1
„Această lucrare a fost finanţată din contractul POSDRU/89/1.5/S/61968, proiect strategic ID 61968
(2009), cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor
Umane 2007 – 2013.”
1

ănești, aceasta trebuie lăsată numai la aprecierea instanței
judecătorești sau, după caz, stabilită prin acordul părților, în cadrul unei
tranzacții
(iv) Ce categorii de persoane pot fi despăgubite: numai victimele
directe sau, după caz, și moștenitorii acestora, soții victimelor, precum și
alte persoane care se consideră deopotrivă vătămate ca urmare a
decesului ori vătămării corporale grave a unei persoane apropiate În
plus, în ce privește categoria de moștenitori, trebuie avuți în vedere atât
moștenitorii legali sau și cei testamentari, iar în ce privește moștenitorii
legali, trebuie oare să se țină seama și gradul de rudenie cu defunctul
(ex. moștenitori în linie directă sau în linie colaterală, până la un anumit
grad, moștenitori rezervatari sau nu etc.
Vom încerca să răspundem la această suită de întrebări în cele ce
urmează, cu mențiunea că analiza ca și răspunsurile noastre vor privi
îndeosebi problematica reparării prejudiciilor morale produse în
accidentele de autovehicule, unde există o bogată, dar și insolită și
deopotrivă derutantă jurisprudență, creată îndeosebi în ultimii ani, odată
cu dezvoltarea sistemului de asigurări de răspundere civilă pentru
pagubele produse prin accidente de autovehicule și evoluția legislației
asigurărilor din același domeniu. Dar mai înainte va trebui să vedem care
e cadrul legislativ general în materie, atât de lege lata, cât și de lege
ferenda (infra, nr. 2).
2. Cadrul legislativ. a) Sistemul actual. De lege lata, nu există
reglementări legale la nivel de principiu privind repararea prejudiciilor
sau daunelor morale cauzate unei persoane fizice și chiar juridice, ci doar
câteva dispoziții răzlețe, special adoptate în anumite materii ale dreptului
privat și public.
În absența unei reglementări exprese și de principiu, doctrina și
jurisprudența, cum vom arăta imediat, au făcut apel la celebrele texte
din Codul civil privitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta
proprie.
Într-adevăr, conform art. 998 C. civ., „orice faptă a omului, care
cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a
ocazionat, a-l repara”, iar potrivit art. 999 din același cod, „omul este
2

esponsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de
acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”.
Așadar, pentru a exista răspundere civilă delictuală trebuie să
existe un prejudiciu, o pagubă sau o daună.
Cum însă Codul civil nu distinge între natura sau felul prejudiciului
s-a conchis, în baza regulii de interpretare ubi lex non distinguit nec nos
distinguere debemus, că trebuie reparat, pe temeiul art. 998 C. civ., nu
numai prejudiciul material sau patrimonial, adică prejudiciul care
poate fi evaluat în bani (ex., contravaloarea bunului pierdut, distrus ori
deteriorat, câștigul nerealizat, veniturile bănești de care victima a fost
lipsită, în perioada cât a fost internată ori s-a aflat în concediu medical,
cheltuielile de spitalizare etc.), ci și prejudiciul moral sau
nepatrimonial, adică acel prejudiciu care nu este susceptibil de prețuire
în bani, de ex. atingerea adusă onoarei sau reputației unei persoane,
suferința fizică provocată prin accidentare sau suferința psihică cauzată
de decesul sau vătămarea corporală a unei persoane apropiate –
soț/soție, rudă și chiar prieten.
În plus, încălcarea unui drept nepatrimonial poate provoca, uneori,
atât un prejudiciu moral cât și unul patrimonial, de exemplu, reducerea
veniturilor ca urmare a unei calomnii 2 sau ca urmare a reducerii
capacității de muncă în urma unui accident auto soldat cu vătămarea
corporală gravă a salariatului respectiv.
În afara Codului civil, care nu se pronunță, în mod expres, în
sensul posibilității reparării (bănești) a daunelor morale, există, cum am
arătat deja, cazuri de reparare a acestora prevăzute în legislația recentă,
postdecembristă. Exempli gratia, a se vedea:
– art. 18 alin. 3 din noua Lege a contenciosului administrativ nr.
544/2004 3 , cu mod. ulterioare: „În cazul soluționării cererii, instanța va
hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale
cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru” 4 ;
2
V., de ex., I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, Drept civil. Teoria generală a obligaț
iilor, ed. revăzută ș i
completată, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 157.
3
Publicată în M. Of. nr. 1.1154 din 7 decembrie 2004.
4
Posibilitatea acordării daunelor morale a fost admisă ș i de fosta Lege nr. 29/1990 a contenciosului
administrativ. V. art. 11 alin. 2 care prevedea că, în cazul admiterii cererii de anulare a actului administrativ sau
de recunoaștere a dreptului încălcat, instanța va hotărî și asupra daunelor materiale și morale cerute.
3

– art. 9 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței
neloiale, cu mod. ulterioare, care prevede că dacă faptele de concurență
neloială cauzează daune materiale sau morale, cel prejudiciat este în
drept să se adreseze instanței cu acțiunea în răspundere civilă;
– art. 139 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și
drepturile conexe 5 , cu mod. ulterioare: „La stabilirea despăgubirilor
(pentru încălcarea drepturilor de autor – n.n., M.N.) instanța de judecată
ia în considerare:
a) fie criterii cum ar fi consecințele economice negative, în special
câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci
când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi
daunele morale cauzate titularului dreptului;
b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care fi
fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei
ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menționate la lit. a)”;
– art. 269 alin. 1 C. muncii (L. nr. 53/2003), cu mod. ulterioare:
„Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii
civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care
acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului
în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul” 6
etc. 7
b) Sistemul Noului Cod civil. Spre deosebire de vechiul cod, Noul
Cod civil (L. nr. 287/2009) – în continuare „NCC” – recunoaște, în mod
formal, posibilitatea reparației daunelor morale pentru atingeri aduse
onoarei, reputației, vieții intime, familiale sau private, integrității sănătății
fizice și psihice ori dreptului la propria imagine.
Astfel, potrivit art. 253 alin. 2 NCC, persoana fizică ale cărei
drepturi nepatrimoniale au fost lezate sau amenințate prin săvârșirea
unei fapte ilicite, „poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație
patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat,
5
Publicată în M. Of. nr. 60 din 26 martie 1996.
6
În schimb, salariații răspund, în temeiul normelor ș i principiilor răspunderii civile contractuale, numai
pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina ș i în legătură cu munca lor. V. art. 270 alin. 1 C.
muncii, cu mod. ulterioare.
7
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale este prevăzută i de legisla ia taxelor judiciare de
ș ț
timbru. V. art. 15 lit. f) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu mod. ulterioare.
4

dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste
cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive” 8 .
De asemenea, în materie delictuală, art. 1.390 (intitulat sugestiv
„Repararea prejudiciului nepatrimonial”) NCC prevede, în termeni
generali, următoarele:
„(1) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății,
poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de
viață familială și socială.
(2) Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde
despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului,
pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte
persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea
prejudiciu.
(3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor
inerente personalității oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai
în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacție sau printr-o hotărâre
judecătorească definitivă.
(4) Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispozițiilor
prezentului articol, nu trece la moștenitori. Aceștia îl pot însă exercita,
dacă acțiunea a fost pornită de defunct.
(5) Dispozițiile art. 253-256 (privitoare la luarea unor măsuri
provizorii, în special – paranteza noastră, M.N.) rămân aplicabile.”
În sfârșit, în materia executării silite prin echivalent a obligațiilor,
art. 1.531 alin. 3 prevede că, în caz de neexecutare a unei obligații
(contractuale, de regulă), creditorul are „dreptul și la repararea
prejudiciului nepatrimonial” pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
De notat, ratione temporis, dispozițiile Noului Cod civil 9 vor fi
aplicabile doar faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii săvârșite după data
intrării sale în vigoare, iar nu și faptelor ilicite săvârșite anterior. Întradevăr,
în acord cu regula de principiu instituită de art. 3 din Proiectul de
Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,
8
De notat că textul este aplicabil deopotrivă și persoanei juridice, în temeiul art. 257 din acelaș
i cod
care prevede că „Dispozițiile prezentului titlu se aplică prin asemănare ș i drepturilor nepatrimoniale ale
persoanelor juridice.”
2.664).
9
Noul Cod civil va intra în vigoare la data stabilită prin Legea de punere în aplicare a acestuia (art.
5

adoptat de Guvern la 7 iulie 2010 10 (cf. art. 3: „Actele și faptele juridice
încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în
vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele
prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii
ori producerii lor”), art. 98 din același proiect de lege prevede că:
„Obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt
supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a
săvârșirii lor.”
De la regula mai sus citată, art. 113 din același proiect prevede o
excepție în ce privește materia stingerii obligațiilor, dispunând că
„obligațiile extracontractuale născute înainte de intrarea în vigoare a
Codului civil sunt supuse modurilor de stingere prevăzute de acesta.”
Regulile de drept tranzitoriu de mai sus sunt menite de a rezolva
conflictul dintre legea veche și Noul Cod civil din perspectiva respectării
principiului securității juridice și al previzibilității normelor juridice
urmărindu-se totodată și evitarea oricăror discuții pe planul
retroactivității sau neretroactivității legii noi, întrucât Constituția
României interzice, în mod expres, retroactivitatea legii noi, cu excepția
legii penale sau contravenționale mai favorabile (art. 15 alin. 2).
Prin urmare, pentru faptele ilicite săvârșite înainte de data intrării
în vigoare a NCC, de ex. pentru accidentele auto produse până la acea
dată, despăgubirile materiale și morale se stabilesc cu respectarea
legislației civile în vigoare la data producerii acestor fapte, conform
regulii tempus regit factum/actum, iar nu potrivit dispozițiilor NCC.
Sub imperiul Codului civil în vigoare chestiunea admisibilității
reparației bănești a prejudiciului moral a fost însă controversată, după
cum vom vedea imediat (infra, nr. 3).
3. Problema admisibilității reparației în principiu a
prejudiciului moral în dreptul român. a) Evoluția concepției
privitoare la repararea prejudiciului nepatrimonial. Reparația sau
acordarea de despăgubiri pentru daunele morale n-a fost admisă de la
început, în doctrină și jurisprudență existând ample controverse și
discuții pe această temă. În ce privește rezolvarea acestei probleme se
10
Proiectul de lege pentru punerea în aplicare a NCC este disponibil pe site-ul Ministerului Justi iei la ț
adresa www.just.ro
6

pot stabili mai multe etape care reprezintă tot atâtea repere în evoluția
modalității de reparare a prejudiciului nepatrimonial. Astfel 11 :
b) Etapa respingerii acordării despăgubirilor bănești. O primă teză,
formulată imediat după cel de-al doilea război mondial, a fost în sensul
respingerii posibilității de reparare bănească a prejudiciului
nepatrimonial, susținându-se că prejudiciul moral nu poate fi despăgubit
patrimonial, deoarece nu se poate stabili o echivalență între durerea
morală și o anumită sumă de bani, sau că despăgubirea materială adusă
sentimentelor de afecțiune este imorală. În consecință, nu se pot acorda
reparații materiale pentru prejudicii de ordin moral 12 , ci se poate solicita
instanței luarea altor măsuri pentru restabilirea dreptului atins, în temeiul
dispozițiilor art. 54 și 55 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele
fizice și persoanele juridice 13 , încă în vigoare.
c) Etapa acordării de despăgubiri bănești pentru anumite prejudicii
nepatrimoniale, în special pentru vătămările aduse sănătății sau
integrității corporale a unei persoane. Aducându-se critici soluției
anterioare, s-a propus în anii 70 repararea bănească a prejudiciului
nepatrimonial. Astfel, s-a propus acordarea de despăgubiri bănești
pentru prejudicii fără caracter patrimonial, care sunt consecințe ale
vătămării aduse sănătății sau integrității corporale a unei persoane. O
asemenea vătămare poate să se concretizeze nu numai într-un prejudiciu
patrimonial, constând, de ex., în cheltuielile medicale, pierderea
retribuției sau diminuarea acesteia, dar și într-un alt prejudiciu, care este
consecința ireversibilă a vătămării, de ex. desfigurarea, paralizia,
amputarea unui membru etc. care lipsesc persoana de a participa la
viața socială și a se bucura de avantajele acestei participări. Acest
11
V., pentru amănunte, C. Stătescu, Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii ca izvor de obligaț
ii
(Răspunderea civilă delictuală), în „Tratat de drept civil. Teoria generală a obligaț
iilor” de C. Stătescu, C.
Bîrsan, Ed. Academiei, București, 1981, pp. 162-167. Adde Călina Jugastru, Repararea prejudiciilor
nepatrimoniale, Ed. Lumina Lex, București, 2001, pp. 65-68; Gh. Vintilă, C. Furtună, Daunele morale. Studiu
de doctrină și jurisprudenț ă, Ed. All Beck, București, 2002, pp. 45-64.
12
V., în acest sens, Plenul fostului Tribunal Suprem, dec. de îndrumare nr. VII din 29 decembrie 1952,
în Culegere de decizii 1952-1954, pp. 25-26.
13
Articolele 54 ș i 55 din Decretul nr. 31/1954 dispun că cel care a suferit o atingere a drepturilor
personale nepatrimoniale poate cere instanței încetarea faptei care aduce atingere ș i, totodată, obligarea autorului
la îndeplinirea măsurilor socotite necesare pentru restabilirea dreptului atins; dacă autorul nu se conformează,
poate fi obligat la o amendă pe fiecare zi de întârziere, în folosul statului.
7

prejudiciu poate fi atenuat prin acordarea unor despăgubiri, în
completarea celor stabilite pentru acoperirea pierderilor patrimoniale
suferite, despăgubiri care să asigure o ambianță corespunzătoare în
familie sau în afara ei, prin care să înlocuiască, cel puțin în parte, acele
latitudini pe care omul deplin sănătos le are, dar de care a fost ireversibil
prin accidentul a cărui victimă a fost. Acest prejudiciu a fost numit
prejudiciu de agrement 14 . Despăgubirea care s-ar acorda în acest caz, nu
ar fi, așadar, un preț al durerii – pretium doloris –, ci ar avea mai
degrabă scopul de „a alina, prin mijloacele reparațiunii bănești, condițiile
de viață alterate ale victimei” 15 .
Alteori, s-a considerat că din vătămarea integrității corporale a unei
persoane poate rezulta potențialitatea unui prejudiciu specific, care
trebuie, de asemenea, reparat, chiar dacă nu a putut și nu poate fi
evaluat bănește, constând în echivalentul efortului suplimentar depus
prestarea aceleiași munci 16 .
Pe baza acestei evoluții a practicii judecătorești, în doctrina s-a tras
concluzia – illo tempore – că tendințele privind acordarea unor
despăgubiri bănești pentru prejudicii fără caracter patrimonial –
consecință a unor vătămări sunt întemeiate, deoarece prin îmbinarea
răspunderii patrimoniale cu celelalte măsuri, fără caracter patrimonial, și
cu alte forme de răspundere juridică, inclusiv cea penală, se poate
asigura o ocrotire mai deplină a drepturilor subiective în general, și a
celor prin care se exprimă personalitatea umană, în special 17 .
c) Etapa actuală. Admisibilitatea reparației patrimoniale a daunelor
morale, indiferent de natura drepturilor sau valorilor personalnepatrimoniale
încălcate. În prezent, într-adevăr, soluția reparației
14
În acest sens, V. Pătulea, Contribuț
ii la studiul răspunderii civile delictuale în cazul prejudiciilor
rezultate din vătămarea integrităț
ii corporale, în Revista română de drept privat nr. 11/1970, p. 55 – Prejudiciul,
care se află la limita dintre prejudiciul patrimonial și cel moral, se numeș
te „prejudiciu de agrement, constând în
pierderea posibilităților de îmbogățire spirituală, divertisment și destindere.”
15
M. Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, Ed. Academiei, București, 1972, p. 109.
16
V., de ex., Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1603/1972, în Culegere de decizii 1972, p. 149, prin care s-a
statuat, în termeni remarcabili, că „chiar dacă persoana care a suferit o diminuare a capacităț
ii ar putea să
realizeze după săvârșirea faptei prejudiciabile venituri la același nivel cu cele primite anterior ea este îndreptăț
ită
să primească echivalentul efortului suplimentar pe care trebuie să-l depună în acest scop printr-o cantitate mai
mare de muncă, ori printr-o sporire a intensității muncii, de natură să grăbească procesul de oboseală ș i epuizare
fizică.”
17
C. Stătescu, în Tratat de drept civil. …(1981), p. 165.
8

daunelor morale prin acordarea de despăgubiri bănești este împărtășită
nu numai de doctrină 18 și jurisprudență, dar și de legiuitor, care, după
cum am văzut (supra, nr. 2 lit. a) a admis posibilitatea reparației
prejudiciului moral sau nepatrimonial în anumite materii speciale, atât
contractuale, cât și extracontractuale, iar Noul Cod civil confirmă sau
validează această concepție, recunoscând dreptul la daune-interese atât
pentru prejudiciul patrimonial, cât și pentru cel nepatrimonial (supra, nr.
2 lit. b). Totuși, o astfel de soluție de principiu nu rezolvă pe fond
problema, deoarece rămâne în discuție problema „evaluării” prejudiciului
moral sau, altfel spus, a criteriilor pe baza cărora se pot acorda
despăgubiri bănești ori o sumă de bani cu acest titlu (infra, nr. 4).
4. Problema „evaluării” prejudiciului moral în dreptul
român. a) Datele problemei. Odată admisă posibilitatea reparației
bănești a daunelor morale rămâne a doua problemă, cvasiinsolubilă, a
cuantificării acestor daune, în condițiile în care nu există și nici nu poate
exista un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia să se poată
stabili acest lucru. De aceea, teoretic, sunt posibile două soluții, ambele
imperfecte, desigur:
a) stabilirea unor criterii subiective, lăsate la aprecierea
judecătorului, precum personalitatea părții vătămate (mai ales în cazul
atingerilor aduse onoarei și reputației acesteia ori dreptului la propria
imagine), gravitatea și gradul de intensitate al suferinței fizice sau
psihice, raportul dintre victimă și autorul prejudiciului, statutul socioprofesional
al victimei (politician, artist, reputat cadru didactic etc.),
relația dintre victima și alte persoane care se pretind indirect vătămate
(gradul de rudenie, afinitate etc.) și altele asemenea;
b) stabilirea unor criterii obiective, precum gravitatea faptei
săvârșite și importanța valorii lezate, stabilirea unui plafon minim sau
maxim al sumei ce poate fi acordată, grile valorice în funcție de natura și
gravitatea prejudiciului moral (vătămare corporală simplă sau gravă,
infirmitate fizică sau psihică, prejudiciu estetic, prejudiciu juvenil, deces
etc.), gradul de culpă al părții vătămate ș.a.m.d.
18
În afara lucrărilor deja citate (supra, notele 1 și 10), v. și I. Albu, Consideraț
ii în legătură cu
revenirea jurisprudenței române la practica reparării băneș ti a daunelor morale, în Dreptul nr. 8/1996, pp. 13-
22; idem, Răspunderea civilă contractuală pentru prejudicii nepatrimoniale, în Dreptul nr. 8/1992, pp. 29-35; Ș .
Beligrădeanu, Problema admisibilităț
ii acordării despăgubirilor pentru prejudiciile nepatrimoniale (daunele
morale) cauzate părț ilor în procesul executării contractului de muncă, în Dreptul nr. 8/1992, pp. 35-39; M.
Boar, Repararea bănească a daunelor morale în dreptul unor state vest-europene, în Dreptul nr. 8/1996, pp. 23-
35.
9

Prima grupă de criterii are avantajul flexibilității, dar dezavantajul
arbitrariului și riscul generării unei practici haotice, neunitare și
permanent supuse criticii, întrucât nu este predictibilă.
A doua grupă de criterii are avantajul previzibilității, dar
dezavantajul rigidității, al gradului mai scăzut de adaptare a soluțiilor
jurisprudențiale la diferitele și uneori foarte neașteptatele cazuri ivite în
practică.
În prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii
obiective, abstracte, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de
stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale 19 ,
astfel încât instanțele se „ghidează” după criterii subiective, variabile de
la caz la caz. Emblematică, din acest punct de vedere, este jurisprudența
în materia daunelor morale pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate
prin accidente de autovehicule, în care cuantumul despăgubirilor
cunoaște variații incredibile mergând de la câteva mii de lei până la sute
de mii de euro, deși împrejurările ca și faptele în care s-au produs
accidentele sunt, în genere, similare (infra, nr. 5 lit. a).
5. Jurisprudența în materia despăgubirilor morale acordate
pentru vătămări corporale sau deces cauzate în accidente de
autovehicule. a) Diversitatea soluțiilor în privința cuantumului
despăgubirilor acordate. În practică, sumele acordate pentru prejudiciile
morale provocate de decesul sau vătămarea corporală a unor persoane
în accidentele de autovehicule sunt, în lipsa unor criterii obiective, foarte
variate.
19
V. totuș
i Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din
motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum ș i a celor deportate în străinătate
ori luate prizonieri, republicat în M. Of. nr. 209 din 3 septembrie 1996. Prin acest act normativ legiuitorul a
reglementat, e drept post factum, nu numai repararea prejudiciului material, dar ș i compensarea prejudiciului
moral cauzat persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă ș i care au executat o pedeapsă
privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreș
ti definitive, ori au fost lipsite de libertate în baza unui
mandat de arestare preventivă pentru infracț
iuni politice, au fost internate în spitale de psihiatrie, au avut stabilit
domiciliu obligatoriu, au fost deportate în străinătate, după 23 august 1944,sau au fost reț
inute în captivitate după
încheierea armistițiului. Pentru aceste persoane li s-a recunoscut dreptul la o indemnizaț
ie lunară de 130.000 lei
vechi pentru fiecare an de detenț
ie, sau 55.000 lei vechi lunar pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu. De
prevederile acestui decret-lege au beneficiat și soțul celui decedat, dispărut, exterminat în timpul detenț
iei, în
timpul internării abuzive în spital, deportării sau prizonieratului, precum și soțul celui decedat după ieș
irea din
închisoare, din spital, după întoarcerea din depărtare sau din prizonierat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
10

Astfel, într-o speță, fiul victimei decedate într-un accident auto a
obținut 5000 lei cu titlu de daune morale 20 , în timp ce într-o altă speță
similară cei doi copii, constituiți parte civilă în procesul penal în care au
solicitat 150.000 lei fiecare cu titlu de despăgubiri pentru suferința
cauzată de pierderea ambilor părinți, au primit câte 100.000 lei fiecare 21 .
Tot astfel, într-un accident soldat cu vătămarea corporală gravă a
mai multor persoane și decesul alteia aflate în același autoturism,
persoanele vătămate au fost despăgubite cu sume de la 10.000 la
20.000 lei fiecare, iar soțul celui decedat cu suma de 100.000 lei, pentru
prejudiciul moral cauzat, deși soția supraviețuitoare solicitase obligarea
inculpatului la plata sumei de 170.000 lei cu titlu de daune morale 22 , iar
într-o speță similară, persoana vătămată a primit suma de 3000 lei cu
titlu de daune morale, în timp ce părinții victimei decedate au obținut
câte 20.000 lei fiecare cu același titlu 23 .
Dacă în urma decesului au rămas și copii minori, aceștia sunt de
asemenea îndreptățiți la daune morale, alături de părintele rămas în
viață (soțul sau soția supraviețuitoare). Într-o speță, ca urmare a
decesului unuia din părinți într-un grav accident auto, cauzat din culpa
exclusivă a inculpatului, soția supraviețuitoare și minora au fost
despăgubite cu câte 35.000 lei fiecare pentru prejudiciul moral suferit 24 .
Aceeași este soluția și în cazul decesului ambilor părinți, caz în care
copiii minori sunt îndreptățiți atât la daune materiale, cât și la daune
morale. În acest sens, într-o speță s-a dispus obligarea inculpatului la
plata a sumei de 50.000 lei daune morale în favoarea celor 4 copii minori
20
În acest sens, C. Ap. Craiova, s. pen., dec. nr. 361 din 15 mai 2008 (nepublicată).
21
În acest sens, Judecătoria Strehaia, sent. pen. nr. 161 din 03.11.2008, rămasă definitivă prin dec. nr.
312/2009 a C. Ap. Craiova, s. pen. și pt. cauze cu minori (nepublicată).
22
A se vedea Trib. Olt, dec. pen. nr. 224 din 3 decembrie 2008, rămasă definitivă prin dec. pen. nr.
200/2009 a C. Ap. Craiova, s. pen. și pt. cauze cu minori (nepublicată).
23
În acest sens, C. Ap. Craiova, s. pen. ș i de minori, dec. nr. 28 din 13 martie 2007, astfel cum a fost
rectificată prin încheierea din 11 octombrie 2007 (nepublicată).
24
În acest sens, Judecătoria Ploieș
ti, sent. pen. nr. 2203 din 1 nov. 2007, rămasă definitivă prin dec. nr.
395/2008 a C. Ap. Ploiești, s. pen. și pt. cauze cu minori și de familie (nepublicată). În acelaș
i sens, Judecătoria
Zalău, sent. pen. nr. 79 din 29 martie 2009, rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 679/R/2009 a C. Ap. Cluj, s. pen.
ș i de minori (nepublicată), prin care familia victimei decedate într-un accident auto a fost despăgubită cu 40.000
lei daune morale, din care 15.000 lei pentru fiecare din cele două minore și 10.000 lei pentru soț
ia
supravieț
uitoare; Trib. Cluj, dec. pen. nr. 291/A/3 oct. 2007, rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 44/R/2008 a C.
Ap. Cluj, s. pen. și de minori (nepublicată), prin care de asemenea în urma decesului soțului, soț
ia
supravieț
uitoare a fost despăgubită cu 25.000 lei daune morale, iar cei doi minori au primit câte 15.000 lei
fiecare cu același titlu.
11

ămași în urma decesului ambilor părinți în accidentul cauzat din culpa
inculpatului 25 .
Alteori daunele morale acordate pentru situații juridice similare au
fost mult mai mari, instanțele orientându-se și de limita de despăgubire
în caz de vătămări sau deces, pentru fiecare accident în parte, stabilită
anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Astfel, într-o speță, instanța de fond a acordat, în afara sumei de
40.000 lei cu titlu de daune materiale, daune morale soției și celor trei
copii majori ai defunctului, decedat la vârsta de 58 de ani, exact (!) în
cuantumul solicitat de părțile civile, respectiv 1.000.000.000 lei pentru
soția supraviețuitoare și câte 500.000 lei pentru fiecare copil în parte,
ținând seama de limita de 500.000 euro pentru anul 2007, stabilită de
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor:
„În mod cert pierderea intempestivă a unei ființe dragi, în cauză soț și tată, aflat la vârsta de
58 de ani, implicată intens în viața de familie și preocupată să asigure o viață bună soției și copiilor
săi, fiindu-le și reazem moral, creează și un prejudiciu moral celor rămași în viață, suferința acestora
făcând întemeiată acordarea daunelor morale, la cuantumul solicitat de părți.
Faptul că partea civilă I.L. a pretins o sumă mai mare decât celelalte părți civile, copiii ei, se
justifică prin aspectul că legătura sufletească dintre doi soți, trecuți de vârsta de 50 ani este enormă,
cei trei copii sunt majori, au la rândul lor familie, iar pentru ea, defunctul soț era singurul sprijin
material și moral alături în pentru etapa vârstei a treia ce se apropia de ei.
Reține însă instanța că la momentul producerii accidentului rutier era valabilă polița de
asigurare obligatorie de răspundere civilă nr. 1/51/78401949/01.03.2007 încheiată de asigurătorul SC
GENERALI VERSICHERUNG AG Austria pentru autovehicului Kia Carnival cu nr. de înmatriculare L 434
FC.
Or potrivit art. 12 alin. 2 și 3 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă
pentru prejudicii produse prin accidente de circulație aprobată prin Ordinul nr. 113133/28.11.2006,
emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru pagubele produse în unul și același accident,
indiferent de numărul persoanelor prejudiciate limita de despăgubire se stabilește pentru anul 2007 la
un nivel de 100.000 euro echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii
accidentului comunicat de BNR, iar pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără
caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate
limita de despăgubire se stabilește pentru anul 2007 la un nivel de cel puțin 500.000 euro echivalent
în lei la cursul de schimb al pieței valutare.
Prin decizia nr. 1/28.03.2005 Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat că
raporturile juridice dintre societățile de asigurare și asigurat au la bază o solidaritate tacită (sic!),
stabilită prin convenție, care dă dreptul persoanelor păgubite prin producerea accidentelor să pretindă
în baza art. 57 alin. 1 (din) Legea nr. 136/1995, despăgubiri atât celor răspunzători de producerea
acestora cât și direct asigurătorului de răspundere civilă.
25
În acest sens, Trib. Prahova, dec. pen. nr. 71/14 martie 2008, rămasă definitivă prin dec. nr. 534/2008
a C. Ap. Ploie ti, s. pen. i pt. cauze cu minori i de fam. (nepublicată).
ș ș ș
12

Din aceste considerente, în baza art. 346 C. pr. pen., art. 998-999 C. civ și a celorlalte norme
legale invocate imediat anterior instanța va admite acțiunile civile formulate de părțile civile I.L, I.C.M.,
B.M. și D.E.L. ca fiind întemeiate iar în consecință va efectua paritatea leu/euro (1 euro=4,21 Ron) în
funcție de câtimea pretențiilor exprimate și față de dispozițiile instanței supreme va obliga în solidar pe
inculpat cu asiguratul (sic!) de răspundere civilă la plata despăgubirilor civile până la limita de 500.000
euro stabilită pentru decese și exclusiv pe inculpat pentru sumele reprezentând despăgubiri civil ce
exced acestei sume.” 26
În schimb, într-o altă speță, în care partea civilă, victima unui grav
accident rutier, soldat cu o infirmitate permanentă de gradul I, a solicitat
suma de 250.000 euro cu titlu de daune morale, dar instanța a acordat
numai 200.000 euro:
„Din materialul probator administrat în cauză, rezultă că, prin săvârșirea infracțiunii de
vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 C. pen., inculpatul S.O.M. a produs un
prejudiciu material și moral părții civile O.D., afectându-i sănătatea, rămânând cu o infirmitate
permanentă, astfel că se constată că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale,
prevăzute de art. 998-999 C. civ. (…)
La stabilirea cuantumului daunelor morale pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de
partea civilă O.D., instanța are în vedere împrejurările în care s-a săvârșit fapta, consecințele faptei pe
plan psihologic și în planul relațiilor sociale, intensitatea suferințelor fizice și psihice ale părții civile,
precum și vârsta și pregătirea profesională a părții vătămate. Instanța reține că, în urma săvârșirii
infracțiunii de vătămare corporală din culpă de către inculpat, partea civilă O.D. a suferit leziuni ce au
determinat o stare de invaliditate permanentă, a necesitat un tratament, ce trebuie continuat, partea
civilă fiind în imposibilitatea de a se îngriji singur, fiind dependent de o persoană ce trebuie să-i
asigure o asistență permanentă. Astfel, se constată că pentru partea civilă s-au schimbat total
condițiile de viață, fiind afectată atât profesional, deoarece nu mai poate să desfășoare vreo activitate,
social, deoarece se reduce posibilitatea părții civile de a participa la activități sociale normale,
necesitând o îngrijire permanentă, dar și familial. (…)
Față de aceste considerente, instanța apreciază ca întemeiată în parte acțiunea civilă
formulată de către partea civilă O.D., astfel că o va admite în parte și, în consecință, va obliga
inculpatul, partea responsabilă civilmente și asigurătorul, în solidar, către partea civilă la plata sumei
de 200.000 Euro (…)” 27 .
Alături de părinții victimei decedate într-un accident au primit
despăgubiri și sora acesteia, apreciindu-se că decesul respectiv a cauzat
și acesteia un prejudiciu moral cert, însă instanța a admis doar în parte
cererea de daune morale de câte 300.000 euro pentru fiecare din părinți
și 50000 euro pentru sora victimei:
26
Judecătoria Giurgiu, sent. pen. nr. 1039 din 30 iulie 2009 (nepublicată).
27
Judecătoria Giurgiu, sent. pent. Nr. 1744 din 26 septembrie 2007 (nepublicată).
13

„În ceea ce privește despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de
stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul are, în raport de consecințele
suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze pentru
partea civilă ceea ce îi lipsește ca urmare a faptei săvârșite de inculpat.
Obligația de despăgubire stabilită de art. 998, 999 C. civ. nu distinge asupra prejudiciului,
astfel că este supus reparării și prejudiciul moral.
Existența prejudiciului este de necontestat, pierderea unei fiice, respectiv a unei surori, în
vârstă de 21 de ani în condițiile date, producând incontestabil o traumă psihică profundă și
ireversibilă. Culpa inculpatei este exclusivă, iar legătura de cauzalitate cu prejudiciul rezultă ex re.
Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit
unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței,
statuând în echitate, instanța va acorda părților civile despăgubiri apte să constituie o satisfacție
echitabilă.
În cauză, instanța apreciază că se justifică pe deplin acordarea daunelor morale în cuantum de
câte 75.000 euro – pentru fiecare din părțile civile D.B. și D. G. și 50.000 euro pentru partea civilă
D.L., ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice suferite de acestea, cauzate de decesul
fiicei și, respectiv, surorii, ca urmare a faptei inculpatei, în condițiile în care victima era în vârstă de 21
de ani și decesul său a survenit timpuriu și nefiresc, părinții acesteia fiind nevoiți să-și înmormânteze
propriul copil, astfel că va admite în parte cererile formulate de părțile civile. Instanța apreciază că
suma acordată nu este în măsură a compensa în întregime pierderea suferită, de altfel nici nu ar fi
posibil a se stabili cu certitudine ce sumă ar putea acoperi în întregime o asemenea pierdere, dar este
în măsură a atenua urmările faptei.” 28
De reținut că, în marea majoritatea a cazurilor, alături de autorul
accidentului a fost obligat în solidar la plata despăgubirilor civile și
asigurătorul care a semnat polița de asigurare pentru răspundere civilă,
de regulă, în limita plafonului anual stabilit de Comisia de Supraveghere
a Asigurărilor.
b) Criterii de evaluare a prejudiciului moral. Și în această materie,
neexistând criterii obiective certe pe baza cărora să se poată stabili
întinderea prejudiciului nepatrimonial suferit, instanțele apelează, în
principal, la criterii subiective, între care relațiile de stare civilă, de
rudenie și căsătorie, sau personale dintre cel prejudiciat și victimă, ca și
durata și intensitatea acestora sunt determinante, la care se adaugă
adesea și gravitatea sau urmările accidentului. Aceste dificultăți pot fi
suplinite de acordul părților, care, ca orice învoială, dacă este valabilă,
28
Judecătoria sector 1 Bucure ti, sent. pen. nr. 494 din 30 iunie 2009.
ș
14

trebuie respectată și de instanța de judecată 29 . În lipsa unui acord 30 ,
stabilirea despăgubirilor cade în sarcina organului de jurisdicție.
Astfel, într-o speță recentă dată fiind calitatea de descendenți și
suferințele morale cauzate de pierderea neașteptată a ambilor părinți,
prejudiciul moral fiind evident pentru orice persoană care își pierde
părinții în condiții neașteptate, aceștia au, indiscutabil, dreptul la
repararea acestui prejudiciu, iar sumele de bani acordate trebuie să fie în
măsura de a asigura o alinare celui care le-a suferit:
„În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale – zice instanța de apel –, instanța de
fond a reținut existența acestui prejudiciu ca o consecință a suferinței morale a părților civile în calitate
de descendenți ai victimelor, marcată de pierderea neașteptată a ambilor părinți. Așa cum a reținut și
prima instanță, suferința morală nu poate fi cuantificată de un organ judiciar, dar nici nu se poate
susține că părțile civile nu ar fi suferit un astfel de prejudiciu.
Prejudiciul moral este evident pentru orice persoană care își pierde părinții în condiții
neașteptate, persoane care nu erau la o vârstă înaintată, nu sufereau de boli cronice care să facă
predictibilă dispariția lor fizică într-un interval de timp apropiat. În plus, este îndeobște cunoscut că
părinții reprezintă persoanele care sunt cele mai apropiate, care îți oferă ajutorul necondiționat în
diferitele momente ale vieții.
De asemenea, potrivit practicii și doctrinei juridice, prejudiciul moral nu poate fi cuantificat
după elemente exacte ca și prejudiciul material, însă sumele de bani acordate trebuie să fie în măsură
a asigura o alinare celui care l-a suferit. Cum viața nu poate avea un preț, sumele acordate de prima
instanță (câte 100.000 lei pentru fiecare descendent; paranteza ns. – M.N.) nu au reprezentat sume
exagerate, aprecierea apelantului că aceste sume trebuie raportate la gravitatea și importanța
prejudiciului moral, în speță pierderea a două vieți omenești, a apărut ca neîntemeiată în raport de
specificațiile de mai sus.” 31
De asemenea, soția victimei decedate într-un accident auto este
pe deplin îndreptățită la daune morale pentru durerea morală și fizică
încercate de dispariția soțului, cu care a crescut și doi copii:
„Acordarea de daune morale, pentru membrii familiei persoanei decedate ca urmare a unui
fapt ilicit reprezintă o modalitate prin care să se asigure despăgubirea acestora pentru suferințele
provocate de dispariția unei persoane apropiate. Dat fiind că se analizează daunele morale, necesare
29
V., în acest sens, C. Ap. Ploiești, s. pen. și pt. cauze cu minori ș i de fam., dec. nr. 534 din 12 iunie
2008 (nepublicată), prin care s-a statuat că, întrucât prin declarația inculpatului de la fila 120 a dos. instanț
ei de
fond, acesta a fost de acord cu plata daunelor morale, solicitând numai reț
inerea culpei victimelor, „în raport cu
prevederile art. 14 Cod procedură penală, art. 271 și urm. Cod procedură civilă, părțile pot conveni oricând ș i în
procesul penal, inclusiv în ceea ce privește cuantumul daunelor morale cât timp recurentul ( i.e. inculpatul – n.n.,
M.N.) a fost asistat de avocat și deci, nu există indicii că el s-ar fi aflat în eroare asupra declarațiilor făcute, faț
ă
de principiul disponibilității ce guvernează raporturile civile procesuale, instanț
ele anterioare au fost obligate să
se conformeze voinței sale, care odată exprimată este irevocabilă.”
30
Cu privire posibilitatea stabilirii despăgubirilor prin acordul părț
ilor, v. art. 2.225 din Noul Cod civil:
„Dacă nu se prevede altfel prin lege, despăgubirea se stabilește prin convenție încheiată între asigurat, terț
a
persoană prejudiciată și asigurător sau, în caz de neînțelegere, prin hotărâre judecătorească.”
31
Trib. Mehedinț
i, dec. pen. nr. 20/11 febr. 2009, prin care s-a respins apelul împotriva sent. pen. nr.
161/03.11.2008 a Judecătoriei Strehaia, rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 312/2009 a Curț
ii de Apel Craiova, s.
pen. și pt. cauze cu minori (nepublicată).
15

pentru repararea unui prejudiciu greu de evaluat pecuniar, nu există criterii obiective care să permită
o individualizare exactă a acestora, instanța fiind datoare să se raporteze la date concrete pentru a
aprecia asupra caracterului justificat a pretențiilor formulate (natura relațiilor dintre parte și defunct,
situația lor familială, dificultățile generate de dispariția unui membru al familiei, impactul pe care
aceasta îl are asupra familiei sale etc.).
Instanța de fond a reținut că partea civilă era soția defunctului, cei doi fiind căsătoriți de mult
timp și având 2 copii, context în care se impune prezumția că relațiile dintre soți erau apropiate,
caracterizate prin încredere și sprijin reciproc iar decesul victimei a afectat grav și iremediabil familia
sa și implicit pe partea civilă care a solicitat daune morale, punând-o pe aceasta în situația ca prin
activitatea sa să suplinească contribuția pe care soțul o avea în familie atât în plan material, dar mai
ales în plan afectiv.” 32
Alături de considerente strict morale, întâlnim uneori în aprecierea
prejudiciului nepatrimonial și considerente de ordin material, respectiv
lipsa familiei de sprijinul material de care acestea beneficiau, ceea ce
desigur este criticabil, asemenea motive fiind străine de durerea, fizică și
psihică, încercată de persoanele vătămate:
„Și în privința prejudiciului personal nepatrimonial încercat de părțile civile (soția și fiica
defunctului – n.n., M.N.), soluțiile anterioare sunt juste – zice instanța de recurs într-una din spețele
deja citate –, având în vedere că prin decesul soțului, respectiv al tatălui și legăturile de afecțiune
existente, acestea au fost puternic afectate, fiind lipsite în viitor atât de prezența celei mai dragi
persoane cât și de sprijinul material (sic!) de care acestea beneficiau.” 33
Culpa concurentă și egală a victimei în producerea accidentului
poate constitui de asemenea un criteriu în privința stabilirii despăgubirilor
atât materiale cât și morale acordate 34 .
Uneori, și simplele relații de fapt dintre victimă și anumite
persoane justifică dreptul acestora din urmă la daune morale. Astfel, ca
urmare a decesului într-un accident auto a tatălui vitreg al celor doi
minori, deși prima instanță admis doar cererea soției supraviețuitoare și
mama celor doi minori la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune
morale, respingând cererea de acordare de despăgubiri și celor doi
minori pe motiv că nu s-a făcut dovada cauzării vreunui prejudiciu iar
32
Judecătoria Slatina, sent. pen. nr. 398 din 30 aprilie 2008, rămasă definitivă prin dec. pen. nr.
200/2009 a C. Ap. Craiova, s. pen. și pt. cauze cu minori (nepublicată); în speță, s-a acordat soț
iei
supraviețuitoare suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale.
33
C. Ap. Ploiești, s. pen. și pt. cauze cu minori, dec. nr. 395 din 21 aprilie 2008 (nepublicată).
34
V., de ex., C. Ap. Craiova, s. pen., dec. nr. 1141 din 19 octombrie 2001, apud Gh. Vintilă, C. Furtună,
op. cit., pp. 102-103. În speță, victima, decedată în accident, la o oră târzie din noapte, sub influenț
a alcoolului
stătea culcată pe carosabilul drumului, în direcția de mers a inculpatului.
16

între victimă și copii n-au existat nici o relație de rudenie, instanța de
apel a apreciat că „ținând seama însă de declarațiile martorilor J.B. și
D.D.S. rezultă că minorii, prin modul în care victima s-a implicat în viața
lor, au suferit în mod indubitabil un prejudiciu de natură morală,
pierzându-l pe cel care și-a asumat față de ei, chiar și temporar, rolul de
tată”, astfel încât suma de câte 5000 lei pentru fiecare din cei doi minori
reprezintă o „justă dezdăunare morală” pentru pierderea victimei, care
era soțul mamei lor și alături de care locuia 35 .
În loc de concluzie, așa cum s-a remarcat în practică și cum
rezultă, de altfel, din întreaga cazuistică mai sus citată, în legătură cu
natura daunelor morale trebuie menționat că „acestea, în principiu, nu se
concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice,
iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de
regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna
morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi
determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare
cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul
hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea
sufletului uman și a reacțiilor sale” 36 . La aceste considerente ar trebui
adăugat și exigența unei limite naturale: daunele morale să nu fie
excesive, nerezonabile, fără simțul măsurii, să nu devină astfel
spoliatoare și nelegitime, căci, după cum s-a observat de asemenea în
practică, „prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, dar judecătorii au
obligația să-l aprecieze în raport de gravitatea și importanța sa și fără a
se ajunge la realizarea unui dezechilibru de interese” 37 .
c) Cenzurarea modului de evaluare a prejudiciului de către instanța
de control judiciar. Chiar dacă evaluarea prejudiciului moral nu este
susceptibil de a fi determinat pe baza unor criterii obiective, ci subiective,
fiind practic la suverana apreciere a instanței de fond, totuși instanțele
35
În acest sens, Trib. Cluj, dec. pen. nr. 307/A/3 nov. 2008, rămasă definitivă prin dec. nr. 30/R/19
ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, s. pen. pentru minori (nepublicată). Prin aceeași decizie, instanț
a de apel a
apreciat că suma de 30.000 lei acordată soției supraviețuitoare cu titlu de daune morale de către prima instanț
ă
este însă corectă, ținând seama de relaț
ia armonioasă existentă între cei doi, dar relativ de scurtă durată, fiind
căsătoriți numai din 3 mai 2005, practic cu 5 luni și jumătate înainte de a interveni decesul victimei ( ibidem).
Durata căsătoriei a fost, așadar, un element important în stabilirea daunelor morale cuvenite soț
iei
supraviețuitoare.
36
Trib. Cluj, dec. pen. nr. 291/A/3 oct. 2007, cit. supra, rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 44/R/2008 a
C. Ap. Cluj, s. pen. și de minori \(nepublicată).
37
C. Ap. Ploiești, s. pen. și pt. cauze cu minori, dec. nr. 58 din 17 ianuarie 2008 (nepublicată).
17

de control judiciar cenzurând hotărârea atacată intervin uneori și asupra
modului de stabilire a acestui prejudiciu, majorând sau, după caz,
micșorând, sumele inițial acordate cu titlu de daune morale.
Astfel, într-o speță deja citată 38 , s-a decis majorarea de la
20.000 lei la 40.000 lei daune morale pentru părinții victimei decedate
într-un accident auto, apreciindu-se că „aceștia sunt victime indirecte,
fiind afectați moral de pierderea fiului lor, dat fiind că aceștia au crescut
și educat victima și că, față de aceștia, victima avea obligații morale și
materiale în sensul codului familiei” 39 . Tot astfel, într-o altă speță, în care
victima unui grav accident auto produs în Polonia, cu un autovehicul
asigurat în Suedia, a solicitat daune morale în valoare de 700.000 USD,
iar cererea a fost admisă în parte de prima instanță, care a acordat doar
suma de 40.000.000 lei despăgubiri, reprezentând prejudicii patrimoniale
și daune morale, în apel însă instanța a admis cererea așa cum a fost
formulată obligând societatea de asigurare suedeză la plata sumei de
700.000 USD cu titlu de daune morale:
«Potrivit secțiunii 10 a Legii suedeze privind daunele produse în circulația auto „Dacă
conducătorul unui autovehicul sau pasagerul din acest autovehicul suferă vătămări corporale, atunci
despăgubirea din asigurarea de răspundere civilă va fi plătită din asigurarea de răspundere civilă a
autovehiculului”, iar potrivit Secțiunii 35 alin. 1 teza a II-a și alin. 2 „Asigurarea de răspundere civilă
reglementată prin prezenta lege este aplicabilă oricărei daune produsă pe o rută ce leagă două țări din
spațiul economic european, dacă dauna a fost produsă unui cetățean aparținând unei asemenea țări.
Dacă autovehiculul aparține statului suedez, așa cum este prevăzut la paragraful 2, statul
suedez va fi responsabil de plata despăgubirii.”
Secțiunea nr. 14 prevede că „Din asigurarea de răspundere civilă pentru un autovehicul,
despăgubirea pentru unul și același accident nu poate depăși 300.000.000 coroane suedeze, fără a lua
în calcul dobânda și a cuprinde costurile pentru procedurile legale”.
Cum este neîndoielnic faptul că pasagerul din autovehiculul asigurat în Suedia, respectiv
reclamantul, a suferit vătămări corporale în urma accidentului de circulație în care a fost implicat
autovehiculul asigurat, societatea de asigurări are față de acesta obligația de despăgubire stabilită în
secțiunea 10. (…)
În ceea ce privește prejudiciul constând în vătămarea adusă sănătății și integrității corporale în
urma accidentului de circulație, Curtea reține, în vaza raportului de expertiză medico-legală nr. A1/14
38
A se vedea C. Ap. Craiova, s. pen. ș i de minori, dec. nr. 28 din 13 martie 2007, astfel cum a fost
rectificată prin încheierea din 11 octombrie 2007 (nepublicată).
39
Ibidem. În același sens, Trib. Trib. Prahova, dec. pen. nr. 71/14 martie 2008, cit. supra, rămasă
definitivă prin dec. nr. 534/2008 a C. Ap. Ploiești, s. pen. și pt. cauze cu minori ș i de fam. (nepublicată), prin
care s-a apreciat că, raportat la decesul celor două victime, părț
ile civile au suferit un prejudiciu moral
considerabil prin moartea ambilor părinț
i, se impune majorarea cuantumului daunelor morale la care a fost
obligat inculpatul, în prima instanț
ă, de la 30.000 lei la 50.000 lei, respectiv acesta va plăti câte 12.500 lei
fiecăreia dintre părțile civile apelante ( i.e. copiii victimelor).
18

163/2002, întocmit de Institutul de Medicină Legală Profesor Mina Minovici București, că reclamantul
prezintă sechele psiho-neuro-motorii în urma politraumatismului rutier produs la data de 17.12.1999,
care necesită în continuare îngrijiri medicale pentru o perioadă nedeterminată, leziunile constatate
constituind sluțire, alimentația neputându-se efectua decât cu un aparat special de deschidere a
arcadelor dentare.
Leziunile traumatice au pus în pericol viața victimei și constituie infirmitate fizică și psihică
permanentă, reclamantul având capacitatea de muncă pierdută în totalitate încadrându-se în gradul I
de invaliditate cu caracter permanent, fiindu-i necesar un însoțitor pentru întreținerea necesităților
vitale.
Acest prejudiciu de agrement (sic!), constând în pierderea posibilităților de îmbogățire
spirituală, divertisment și destindere, lipsește pe reclamant de posibilitatea de a participa la viața
socială și de a se bucura de binefacerile acestei participări, însă poate fi atenuat prin acordarea de
daune morale, prin care cel vătămat să aibă posibilitatea de a-și crea o ambianță în interiorul
căminului său sau în afara acestuia, care să înlocuiască în parte acele latitudini pe care omul sănătos
le are, dar de care reclamantul a fost lipsit ireversibil prin accidentul pe care l-a suferit.
Cuantumul acestor despăgubiri se va stabili în funcție de gravitatea prejudiciului suferit, cât și
în raport de limitele prevăzute pentru despăgubire de către asigurător, respectiv suma maximă de
300.000.000 coroane suedeze, de suma deja plătită de societatea de asigurare pentru intervențiile
chirurgicale efectuate în Polonia și transportul reclamantului în România, cât și de posibilitățile pe care
reclamantul le are în România pentru a compensa prejudiciul de agrement suferit (sic!).
Pentru aceste considerente, cu aplicarea art. 296 Cod procedură civilă, apelul urmează să fie
admis, schimbată în parte sentința apelată în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantului suma
de 32.400 USD, cu titlu de daune materiale și suma de 700.000 USD cu titlu de daune morale sau
echivalentul în lei la data executării obligației.» 40
În schimb, într-o altă speță, în care un copil a fost grav accidentat,
fiind lovit pe trecerea de pietoni de o autoutilitară și suferind multiple
leziuni traumatice care au necesitat 120-140 zile de îngrijiri medicale,
analizând recursul inculpatului sub aspectul laturii civile privind plata
daunelor morale, la care fusese obligat, în solidar cu asigurătorul, de
către prima instanță, instanța de recurs a dispus reducerea acestora,
statuând următoarele:
„Practica judiciară penală după anul 1989 a stabilit că un element al răspunderii civile
delictuale este prejudiciul care constă în consecințele negative – patrimoniale și morale, suferite de o
persoană.
Astfel, s-a subliniat în mod constant că legiuitorul voind să apere toate drepturile și bunurile
unei persoane, a prevăzut în termeni generali și fără a face nicio distincție după natura prejudiciului,
că orice daună trebuie să fie reparată, deci atât dauna morală, cât și cea morală. Împrejurarea că
evaluarea în bani a daunei morale este uneori aproape imposibilă, nu poate justifica neacordarea
niciunei despăgubiri. Ca orice pretenție dedusă în justiție, prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, dar
judecătorii au obligația să-l aprecieze în raport de gravitatea și importanța lui.
În speța dedusă judecății, în mod corect instanța de fond l-a obligat pe inculpat alături de
asigurător la plata de daune morale către minora S.S.M., care a suferit un prejudiciu major prin
vătămarea corporală și a sănătății în urma accidentului de circulație comis de inculpat și care constau
în dureri fizice și dureri psihice provocate de fapta inculpatului.
40
C. Ap. Bucure ti, s. a IV-a civ., dec. nr. 1135 din 8 iunie 2004 (nepublicată).
ș
19

La rândul lor părinții victimei, S.D. și S.E., au suferit un prejudiciu nepatrimonial, un prejudiciu
afectiv constând din suferințe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecțiune și dragoste
provocate de vătămarea corporală gravă a fiicei lor.
Este adevărat că, suferințele omenești nu pot fi evaluate în bani, dar în realitate se impune o
soluție de reparare a prejudiciului de ordin afectiv suferit.
Sumele acordate cu titlu de daune morale părinților victimei, în cuantum de câte 100.000 lei
pentru fiecare și minorei S.S.M. în sumă de 300.000 lei, sunt excesive, sume care alături de cele
stabilite cu titlu de daune materiale pot ajunge la realizarea unui dezechilibru de interese.
De aceea, Curtea, constată că se impune reducerea acestor daune morale, la care acestor
daune morale, la care inculpatul a fost obligat alături de asigurătorul SC ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ –
ASIROM SA – SUCURSALA BUZĂU și anume la câte 25.000 lei pentru părinții minorei, S.D. și S.E., și la
150.000 lei pentru aceasta.” 41 (s.n., M.N.).
6. Plafonarea despăgubirilor datorate în materia
asigurărilor de răspundere civilă auto. Potrivit Legii nr. 136/1995
privind asigurările și reasigurările în România, cu mod. ulterioare,
asigurarea de răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate prin
accidentele de vehicule este obligatorie (art. 48-58).
Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este
obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată
persoanelor păgubite prin vătămare corporală și deces, precum și prin
avarierea ori distrugerea de bunuri.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă
atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs
accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția
conducătorului vehiculului respectiv.
Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la
persoana răspunzătoare de producerea pagubei, numai în următoarele
cazuri:
a) Accidentul a fost produs cu intenție;
b) Accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte
incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile
41
C. Ap. Ploiești, s. pen. și pt. cauze cu minori ș i de fam., dec. nr. 58 din 17 ian. 2008, precitată
(nepublicată). Similar, dar într-o pricină penală având ca obiect săvârșirea infracț
iunii de lovituri cauzatoare de
moarte, iar nu pentru săvârșirea vreunei infracț
iuni ocazionate de producerea unui accident auto, s-a statuat că,
după cum a rezultat din probatoriile administrate în cauză, „victima locuia singură, nefiind vizitată de rude, astfel
încât prejudiciul moral de 5.000 lei se apreciază exagerat, urmând a fi redus într-un cuantum care să compenseze
suferința efectivă, fără a contribui însă la îmbogățirea fără temei legitim a părț
ii civile”, respectiv la suma de
1.500 lei (C. Ap. Ploiești, s. pen. și pt. cauze cu minori ș i de fam., dec. nr. 126/06 octombrie 2008, nepublicată)
– s.n.
20

publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste
fapte nu s-au produs de astfel de drumuri sau în timpul comiterii
altor infracțiuni săvârșite cu intenție;
c) Accidentul a fost produs în timpul când autorul infracțiunii
săvârșite cu intenție încearcă să se sustragă de la urmărire;
d) Persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus
vehiculul fără consimțământul asiguratului.
Prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se
stabilesc, inter alia, aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă
auto, limitele teritoriale de acoperire și nivelul despăgubirilor (art. 53 din
L. nr. 136/1995).
Astfel, prin Ordinul nr. 5/2010 al președintelui Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor
privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile
produse prin accidente de vehicule 42 se prevede expres că în cazul
vătămării corporale sau al decesului unei persoane se acordă și daune
morale „în conformitate cu legislația și jurisprudența din România” (art.
49), fără a se indica, așadar, nici un criteriu de stabilire a acestora, cu
excepția plafonului de despăgubire minimă a prejudiciilor patrimoniale și
nepatrimoniale produse în unul și același accident și indiferent de
numărul persoanelor prejudiciate.
Într-adevăr, conform art. 24 alin. 2 lit. b) din același ordin, „pentru
vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter
patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul
persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru
accidente produse în anul 2010, la un nivel de 2.500.000 euro,
echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii
accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru accidente
produse în anul 2011, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se
stabilește la un nivel 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb
al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca
Națională a României. Pentru accidente produse în anul 2012, limita de
despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de 5.000.000
euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data
producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.”
42
Publicat în M. Of. nr. 344 din 25 mai 2010.
21

Ratione materiae, este vorba, evident, de o limită de
despăgubire generală, pentru toate prejudiciile cauzate pentru
vătămare corporală sau deces, deci atât pentru prejudiciile materiale, cât
și cele morale. Aceasta nu înseamnă însă că, automat, adică
necondiționat și nedovedit, victima sau un terț păgubit poate să obțină
de la asigurător integral această sumă, deoarece daunele morale se
acordă, cum am văzut, „în conformitate cu legislația și jurisprudența din
România” (art. 49 din Ordinul nr. 5/2010, precitat). În practică, însă se
observă că instanțele se raportează adesea exclusiv la limita legală, fără
a lua în calcul prejudiciul moral efectiv suferit și dovedit 43 și nici criteriile
generale de stabilire a unei reparații echitabile, juste, astfel cum se
procedează, de regulă, pentru alte categorii de prejudicii morale ori
pentru prejudicii nepatrimoniale cauzate prin alte fapte ilicite decât cele
comise în accidentele de autovehicule, ceea ce este criticabil, deoarece
se ajunge la situații profund inechitabile, chiar imorale, câtă vreme
prejudiciul moral este, prin definiție, cum am văzut, necuantificabil în
bani.
Mai mult, această tendință din practică de acordare a
despăgubirilor spre limita maximă, indiferent de numărul persoanelor
vătămate direct sau indirect prin accidentele de autovehicule poate
conduce la situații stranii, inacceptabile, respectiv ca valoarea sumei
efectiv încasate să fie mai mare atunci când sunt mai puține persoane
prejudiciate decât atunci când numărul persoanelor vătămate este mai
mare. Or, în realitate, ar trebui ca în toate cazurile să se țină seama de
importanța valorii lezate, dar și de gravitatea și intensitatea durerilor
fizice și psihice suferite, precum și de necesitatea ca sumele acordate să
nu constituie, totuși, o sursă de îmbogățire, ci să rămână doar un mijloc
de compensație, de alinare a durerii fizice sau psihice suferite.
Ratione temporis, semnalăm că limita de despăgubire amintită se
raportează exclusiv la data săvârșirii accidentului, iar nicidecum la data
producerii prejudiciului ori la data agravării (sau diminuării) lui. Prin
urmare, chiar dacă prejudiciul ar surveni sau, mai ales, s-ar agrava în
anul următor celui producerii prejudiciului (de ex., accident produs la 28
decembrie, iar decesul survenit la 15 ianuarie anul următor), când limita
43
Cu privire la necesitatea dovedirii prejudiciului moral (nepatrimonial), indiferent de natura
lui, v., mai recent, Înalta Curte de Casație și Justiție, s. civ. și de propr. int., dec. nr. 6416/2007, în
Buletinul Jurisprudenței 2007, nr. 52, pp. 145-152 (în speță, reclamanta, suferind de diabet, a acuzat
un fabricant că inscripționarea nereală pe eticheta produsului „cozonac cu mac 700 gr” a
ingredientului „dextroză” în loc de „zahăr” ar fi fost de natură să-i înrăutățească starea de sănătate,
motiv pentru care a solicitat daune morale în valoare de 1.000.000.000 euro, cerere respinsă însă ca
nefondată, deoarece nu s-a reușit dovada prejudiciului pretins).
22

de despăgubire este, prin ipoteză, majorată (de ex., 2.500.000 euro
pentru 2010, 3.500.000 euro pentru 2011), răspunderea asigurătorului,
conform poliței de asigurare anuale, nu va putea fi antrenată în raport cu
plafonul în vigoare la data constatării ori survenirii, ci numai cu acela
valabil la data producerii accidentului. În caz contrar, s-ar ajunge la
retroactivitatea regulii noi, ceea ce este inadmisibil în raport de art. 15
alin. 2 din Constituție („Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția
legii penale sau contravenționale mai favorabile”), nesocotindu-se
totodată și prevederile contractuale cuprinse în polița de asigurare care
limitau răspunderea asigurătorului.
7. Concluzii generale. Din cele ce precedă rezultă că în dreptul
român, repararea bănească a prejudiciului moral este admisibilă atât de
lege lata, cât și de lege ferenda.
Cu toate acestea, problema stabilirii sumelor cuvenite victimelor
directe sau indirecte este foarte delicată, în absența unor criterii
obiective de stabilire a cuantumului acestora.
În materia vătămărilor corporale și a deceselor cauzate în
accidentele de autovehicule, în care partea vătămată poate acționa
pentru obligarea în solidar atât a autorului accidentului cât și a
asigurătorului de răspundere civilă delictuală există, cum am văzut
(supra, nr. 6) și un plafon stabilit anual de Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor pentru repararea prejudiciilor nepatrimoniale, de către
asigurători, dar aceasta nu este suficient, deoarece în practică este
aplicat adesea defectuos, în sensul că instanțele acordă automat suma
respectivă, fără a mai aprecia asupra gravității prejudiciului moral suferit
și nici asupra faptului dacă această sumă nu este totuși excesivă,
raportată la împrejurările concrete ale speței, ca și la urmările
accidentului, în special, în cazul așa-numitului prejudiciu „prin ricoșeu”,
adică al daunelor morale produse victimelor indirecte, i.e. soțului,
moștenitorilor (rudele defunctului), afinilor, altor persoane apropiate.
Or, uzarea de criterii exclusiv cantitative, iar nu și de criterii
calitative de apreciere a reparației bănești pentru astfel de prejudicii este
și rămâne foarte discutabilă, lipsind de suport legal și etic hotărârile
judecătorești respective.
De lege ferenda, se impune, cum am arătat deja, consacrarea unor
criterii obiective de stabilire a sumelor bănești acordate pentru
23

prejudiciile morale produse nu numai în accidentele de vehicule, dar și în
alte împrejurări. În acest sens, dreptul comparat, în special legislația
statelor Uniunii Europene poate servi drept prețios model 44 .
În fine, dar nu și în ultimul rând, ar trebui să se țină seama și de
jurisprudența Curții Constituționale, relevantă în materia daunelor
morale. Avem în vedere, spre ex., dec. nr. 1358 din 21 octombrie 2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1
teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic
și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989 45 . Într-adevăr, conform acestui text
legal:
„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul
unor măsuri administrative cu caracter politic precum și, după decesul
acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea
inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data
intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului: […] a) acordarea
unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare[…].”
Or – zice Curtea Constituțională –, întrucât „despăgubirile pentru
daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte,
echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse
prin aceste condamnări sau măsuri administrative”, însemnează că
„despăgubirile prevăzute de lege criticate, având același scop ca și
indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot
fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.” Pe de altă parte – mai
observă instanța constituțională –, „prin introducerea posibilității
moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune
morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist,
legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea
44
Cu privire la soluțiile de drept comparat, v., de ex.: M. Boar, art. cit. supra; Gh. Vintilă, C. Furtună,
op. cit., p. 135 și urm.
45
Publicată în „Monitorul oficial al României”, partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010. V. ș i CC, dec. nr. 1354
din 20 octombrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 ș i art. II din
Ordonanța de urgență nr. 62/2010 pentru modificarea ș i completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu
caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunț
ate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziț
ii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în
domeniile proprietății și justiției, precum ș i unele măsuri adiacente (publ. în „Monitorul oficial al României”,
partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010), prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 1 ș i art.
II din Ordonanța de urgență nr. 62/2010, în principal în raport de nesocotirea principiului egalității în faț
a legii,
consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție, și al principiului neretroactivităț
ii legii noi, prevăzut de art. 15 alin. 2
din legea fundamentală.
24

acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. Astfel, prin
prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost
introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că
moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru
daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și
acesta din urmă.”
În fine, mai zice Curtea Constituțională, „textul de lege criticat,
astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la
precizia și claritatea normei juridice. Astfel, lipsa de claritate și
previzibilitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea
despăgubirilor din Legea nr. 221/2009 a condus la aplicarea incoerentă a
acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până
la 600.000 Euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă”,
pentru toate aceste considerente (și nu numai) impunându-se admiterea
excepției de neconstituționalitate a textului de lege criticat.
Așadar, pentru Curtea Constituțională, acordarea de daune morale
trebuie să se țină seama întotdeauna de circumstanțele cauzei, de
gravitatea faptei săvârșite și a naturii valorii nepatrimoniale lezate, dar și
de necesitatea ca aceste daune să fie drepte, echitabile, rezonabile și
proporționale cu prejudiciul moral efectiv cauzat.
București, 15 noiembrie 2010
(Material susținut la „Conferința Națională a Asigurătorilor” –
conferință cu participare internațională, 15 noiembrie 2010, Palatul
Parlamentului, România, reprezentând raportul pentru România privind
cadrul legislativ – aspecte de drept material și drept tranzitoriu – în
domeniul reparației prejudiciului moral cauzat prin accidente de
autovehicule)
25